Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Premii, festivaluri

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 27 Oct 2011, 01:23   #1
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Astra Film Fest

A inceput de doua zile, e cineva la Sibiu sau vine in zilele urmatoare? Azi m-am intalnit din pura intamplare cu gionloc si mi-a picat fisa ca s-ar putea sa fie mai multi forumisti prezenti.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 29 Oct 2011, 11:22   #2
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Azi e decernarea premiilor. Singurul documentar din competitie care mi-a placut e Songs From the Nickel a lui Alina Skrzeszewska. Autoarea a petrecut mai mult de un an intr-un hotel ultra-ieftin dintr-o zona relativ rau-famata a Los Angelesului si a creat un portret cald si melancolic a cartierului, lipsit complet de senzationalism sau de dorinta de a judeca.

La capitolul ciudatenii in sensul rau a cuvantului, am remarcat Teodora Pacatoasa, un film despre o fata care se calugareste, la care autoarea a repetat mereu ca e un film facut din dragoste, dar care se concentreaza doar pe ritual si aspectele exterioare. Nu cunoastem nimic despre motivatiile sau trairile religioase ale fetei, in schimb avem niste "prim-planuri erotice" (autoarea a spus asta la Q&A) cu buzele calugaritei. Poate ca si-ar fi avut locul mai degraba in sectiunea gay/lesbian, dar e mult prea oblic pentur asta...

O catastrofa totala e Visul Mosului, in care predomona niste dansuri populare filmate in stilul "video de nunta". E rusinos ca asa ceva a intrat in selectia oficiala.

In afara concursului, mi-a placut Metrobranding, un documentar despre marcile faimoase din perioada comunismului, care azi au disparut, cum ar fi bicicletele Pegas sau masinile de cusut Ileana. Autorii au gasit niste personaje interesante si amuzante pe care sa le intervieveze, a caror vieti au fost strans legat de una din marci. A fost filmul la care s-a ras cel mai mult din tot festivalul, din cele pe care le-am vazut eu.

Later edit: Am uitat de Position Among the Stars, care la capitolul regie/imagine e de departe cel mai bun. Povestea insa e telenovelistica, vorba lui gionloc.

Last edited by Twinsen : 29 Oct 2011 at 11:26.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 31 Oct 2011, 12:09   #3
aniela07
Guru
 
aniela07
 
Join Date: Jul 2011
Posts: 656
Cum e faimosul Z32? merita sa stau cu ochii pe el cand ajunge in Bucuresti?
aniela07 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 31 Oct 2011, 22:20   #4
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Din pacate, nu l-am vazut.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 01 Nov 2011, 23:45   #5
gionloc
Guru
 
gionloc
 
Join Date: Apr 2004
Posts: 1,105
Originally Posted by aniela07:
Cum e faimosul Z32? merita sa stau cu ochii pe el cand ajunge in Bucuresti?

da, merita vazut, merita cumparat!
la fel si Dupa Revolutie, Victoria, Crulic.
gionloc is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 29 Sep 2012, 13:26   #6
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Mai sunt 2 saptamani pana la deschiderea festivalului de anul asta. Site-ul oficial e: http://www.astrafilm.ro/

Eu mi-am luat deja concediu in perioada aia, se mai gandeste cineva sa vina? Ar fi o ocazie sa ne intalnim si live.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 Oct 2012, 20:36   #7
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
O prima zi inceputa in forta, am iesit din casa ca sa vad deschiderea si m-am trezit purtand banner-ul festivalului in centrul Sibiului, alaturi de voluntari, cu o orchestra tiganeasca in spate.

La deschidere s-a proiectat doar "Satul de demult" realizat de Dumitru Budrala, care e si directorul artistic al festivalului. E un documentar in care lipsa de structura e mai degraba o calitate, pentru ca dupa inceput mi-era teama ca o sa vad 45 de minute seci despre istoria Muzeului Satului din Sibiu. Din fericire deviaza de la tema asta prezentand diverse obiceiuri populare intr-un stil destul de digerabil.

La final n-am inteles de ce mai mult de jumatate din sala se imbulzea sa iasa, desi urma un concert. Secretul statea intr-un bufet gratuit, probabil multi s-au prezentat la festival primind "pontul" de la diverse cunostiinte.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 16 Oct 2012, 17:17   #8
Raluca9987
Novice
 
Raluca9987
 
Join Date: Oct 2012
Posts: 3
T O X I C , documentar romanesc!

Mai sunt doar cateva zile pana la vizionarea documentarului T O X I C. Filmul realizat de Andrei Sota participa la ASTRA FILM FESTIVAL din Sibiu si poate fi vizionat public joi, 18 octombrie, in sala Marshall (Casa de cultura a Sindicatelor, Str. E. Cioran 1-3).

De aproape doua decenii, Astra Film Festival promoveaza documentarul romanesc pe plan international, fiind locul unde se pot vedea filme documentare extraordinare din toata lumea si se poate lua pulsul productiei romanesti. Mai multe detalii aici: www.toxicfilm.ro si http://www.facebook.com/AstraFilmFestival

Pretul biletului pentru proiectia T O X I C este de 5 lei si alaturi de vizionare include si o carte a prof. Mencinicopschi.

Vezi trailerul T O X I C aici:
http://www.youtube.com/watch?feature...&v=M-ZwkFHq1oE
Raluca9987 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 Oct 2012, 01:45   #9
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Documentare all-day today + masterclass:

VIATA IMBUTELIATA - 3/10
O abureala despre cum Nestle se imbogateste vanzand apa imbuteliata. Apa e de o calitate buna, problema realizatorilor pare sa fie legata de conceptul de corporatie si profit. Printre "expertii" intervievati se numara soferul aubotuzului unei scoli locale care ne explica ca nu e bine sa extragi apa. Am plecat dupa 45 de minute.

DIN NOU IN PIATA - 8/10
Documentarul zilei pentru mine, descrie viata a cinci personaje din Egipt dupa revolutia care l-a inlaturat pe Mubarak. Se pare ca viata oamenilor nu s-a schimbat in bine dupa revolutie, ba chiar dimpotriva. M-a atras caldura umana cu care realizatorul Petr Lom trateaza povestile, de altfel am luat parte si la masterclass-ul prezentat de el, unde a aratat aceeasi empatie si deschidere fata de oameni.

FUGA DIN RAI - 4/10
Stelian Tanase facea nu demult o emisiune la TV unde era eclipsat de verva lui Dinescu. Ca regizor e la fel de sters, dand o importanta exagerata unor povesti de evadare din Romania comunista pe care le alterneaza cu "reconstituri" ridicole folosind actori. Am vazut vreo 30 de minute.

TURN OFF THE LIGHTS 2/10
Niste baieti de baieti ies de la puscarie si mai erau niste manele si nu mai stiu ce ca am taiat-o rapid de acolo.

RAZBUNAREA SAMANILOR - 5/10
Samanii trateaza bolile sufland fum peste suferinzi, in timp ce danseaza impodobiti cu pene. E suficient de funny incat sa merite o vizionare.

VORBITOR - 7/10
Regizorul Radu Muntean prezinta numeroase povesti de dragoste infiripate intre detinutii si detinutele de la acelasi penitenciar. Unul din calitatile documentarului e ca arata latura sensibila a unor oameni care suntem tentati sa-i vedem doar ca si criminali si infractori. E si surprinzator de amuzant, datorita modului in care protagonistii isi prezinta povestile intr-un limbaj uneori colorat, dar de obicei impanat de incercarea de a vorbi "elevat" ceea ce le face si mai pline de haz.

INTRARE PERSONAL - 4/10
Realizatorii au avut revelatia ca unele munci manuale sunt repetitive si ca pot duce in timp la aparitia unor boli. Noi stiam deja.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 Oct 2012, 11:50   #10
bremen1980
Guru
 
bremen1980
 
Join Date: Jun 2009
Posts: 2,355
Originally Posted by Twinsen:

La final n-am inteles de ce mai mult de jumatate din sala se imbulzea sa iasa, desi urma un concert. Secretul statea intr-un bufet gratuit, probabil multi s-au prezentat la festival primind "pontul" de la diverse cunostiinte.
Asa am patit eu la ROIFF anul asta .Se terminase primul film la Union si eram pe picior de plecare din cinema cand ma trage un nene mai voluminos intro parte si-mi arat un coltisor unde orgazmizatorii pusesera de-o maslinuta , un piscot ,un paharel ;''Vezi ca-i protocol acolo '' . Aratam eu mai hamesit si neprotocolar dar a trebuit sa-l refuz .
Probabil ca ''Reintoarcerea '' ungureasca mi-a cazut greu la stomac .Pai cum sa nu-mi cada daca-n film asteptau unii la granita sa intre in tara iar soldatii ascultau meciul Craiovei cu Kaiserslautern la radio .Peste cateva secunda urla comentatorul si se bucura ca Duckadam a aparat 4 lovituri si Steaua e finalista .Trecusera brusc 3 ani de zile .

Last edited by bremen1980 : 17 Oct 2012 at 11:55.
bremen1980 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 Oct 2012, 12:16   #11
cristina.m1
Novice
 
cristina.m1
 
Join Date: Oct 2012
Posts: 1
Lansarea documentarului Toxic in cadrul Astra Film Festival

Mai sunt doar cateva zile pana la vizionarea documentarului T O X I C. Filmul realizat de Andrei Sota participa la ASTRA FILM FESTIVAL din Sibiu si poate fi vizionat public joi, 18 octombrie, in sala Marshall (Casa de cultura a Sindicatelor, Str. E. Cioran 1-3).

De aproape doua decenii, Astra Film Festival promoveaza documentarul romanesc pe plan international, fiind locul unde se pot vedea filme documentare extraordinare din toata lumea si se poate lua pulsul productiei romanesti. Mai multe detalii aici: www.toxicfilm.ro si http://www.facebook.com/AstraFilmFestival

Pretul biletului pentru proiectia T O X I C este de 5 lei si alaturi de vizionare include si o carte a prof. Mencinicopschi.

Vezi trailerul T O X I C aici:
http://www.youtube.com/watch?feature...&v=M-ZwkFHq1oE
cristina.m1 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 17 Oct 2012, 23:10   #12
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Fata, m-ai convins deja cu reclamele astea de prost gust sa NU merg la proiectia aia. Acum termina odata.

Azi a fost ziua documentarilor cu si despre tigani. Fara sa am vreo prejudecata legata de etnie, toate au fost slabe, n-aveai ce alege. Evenimentul principal a fost documentarul realizat tocmai de regele Cioaba, despre Holocaustul tiganilor. Filmat si proiectat execrabil, continea totusi marturiile a catorva supravietuitori ai lagarelor din Rusia. Cioaba a venit alaturi de prefectul Sibiului si a tinut o sesiune de Q&A filmata cu aviditate de vreo 8 camere. O intrebare din public a a fost daca nu se paote face un monument la Sibiu in cinstea victimelor. Ca sa vezi "coincidenta", regele chiar se gandise, ba chiar avea si macheta monumentului la el! A descoperit rapid insa ca o uitase sau pierduse, asa ca un alt moment solemn s-a ratat

Eu am refuzat oportunitatea sa comentez documentarul eveniment la stirile Antena 1 si satul de tema rroma, m-am dus la niste proiectii studentesti de la care aveam asteptari minime. Am avut insa o surpriza foarte placuta de la Gutuiul Japonez, un short de 21 de minute in care autoarea face un portret de o sensibilitate rara unei batrane. Personajul facea deja totul, la aproximativ 80 de ani, femeia are o prezenta si o minte de invidiat, dar imaginea se contopeste si ea cu povestea creand a match made in heaven. Jos palaria.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 18 Oct 2012, 14:28   #13
Raluca9987
Novice
 
Raluca9987
 
Join Date: Oct 2012
Posts: 3
AZI documentarul TOXIC

Astazi este premiera documentarului T O X I C. Filmul realizat de Andrei Sota participa la ASTRA FILM FESTIVAL din Sibiu si poate fi vizionat public joi, 18 octombrie, in sala Marshall (Casa de cultura a Sindicatelor, Str. E. Cioran 1-3).

De aproape doua decenii, Astra Film Festival promoveaza documentarul romanesc pe plan international, fiind locul unde se pot vedea filme documentare extraordinare din toata lumea si se poate lua pulsul productiei romanesti. Mai multe detalii aici: www.toxicfilm.ro si http://www.facebook.com/AstraFilmFestival

Pretul biletului pentru proiectia T O X I C este de 5 lei si alaturi de vizionare include si o carte a prof. Mencinicopschi.

Vezi trailerul T O X I C aici:
http://www.youtube.com/watch?feature...&v=M-ZwkFHq1oE
Raluca9987 is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 19 Oct 2012, 16:36   #14
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Ieri a iesit clar in evidenta Mama Illegal, un documentar, vorba lui gionloc, devastator, care urmareste povestile a 3 familii din Moldova destramate in urma plecarii mamelor la munca in Vest. Iti frange inima sa vezi copiii crescand fara mama, de-a lungul celor 7 ani in care a fost filmat documentarul, dar si povestea femeilor e tulburatoare: plecate ilegal ajung sa lucreze ca menajere sau ingrijitoare de batrani, pe niste salarii sub 1000 de euro. Spre final, multi din sala aveau lacrimi in ochi, cred ca in afara de moldoveni, romanii pot sa intelega cel mai bine drama uriasa prin care trec personajele.

Later edit: asa cum am promis am evitat TOXIC, dar cand am intrat in sala sa vad Mama Illegal, sesiunea de Q&A cu prof. Mencinicopschi nu se incheiase. Am aflat astfel de la domnia sa despre un experiment stiintific. Se pare ca daca tai o paine in doua si vorbesti frumos cu una din jumatati, injurand-o pe celalata, partea cu care ai vorbit frumos are o valoare nutritiva mai ridicata. Just wanted to share.

Last edited by Twinsen : 19 Oct 2012 at 16:45.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 21 Oct 2012, 00:07   #15
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Astazi s-au dat premiile, le puteti vedea aici.

Ultimele documentare care mi-au facut o impresie puternica au fost doua de ieri. The Cut ilustreaza suficient de explicit traditia unor triburi africane de a face circumcizie fara anestezie atat baietilor cat si fetelor. Nu era recomandat sa mananci inainte de a intra la proiectie. Imediat dupa a urmat antidotul perfect, The Humming, despre un program radio late night in care participantii si impartasesc si astfel usureaza problemele. Titlul vine de la faptul ca fiecare alege o melodie pe care o ingana, fara a folosi cuvinte. Desi nu a luat premiu la sectiunea student, cred ca il merita, fiind excelent atat din punct de vedere tehnic cat si ca mesaj.

Duminica se mai dau niste reluari, dar sunt rupt de oboseala dupa o saptamana de stat la cinema de dimineata pana seara , pentru moment nu mai vreau sa vad nimic.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 02 Oct 2013, 11:27   #16
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Cam in doua saptamani incepe editia de anul asta, care e si una aniversara. Daca aveti ocazia, merita sa dati o raita prin Sibiu, vor fi destule documentare bune, iar atmosfera festivalului e placuta.

http://www.astrafilm.ro/stiri.aspx
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Oct 2013, 23:41   #17
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Prima zi nu a inceput deloc inspirat, cu o "scurta" prezentare de 35 de minute a istoriei festivalului in sine si a carmaciului Dumitru Budrala. Genul asta de productii in care un festival vorbeste despre el insusi, sunt greu de inghitit si cand sunt facute bine, ceea ce nu e deloc cazul aici. E echivalentui unei persoane frumoase, vorbind mai mult de jumatate de ora despre frumusetea sa. Prezentarea in cauza e mult prea lunga, incluzand momente penibile in care de exemplu se insiruie o lista de nume de persoane care nu stiu ce au facut la editia din '96 toamna. Da, intrarea a fost gratuita azi, dar momentul asta "cultural" nu aparea in nici un program, ca sa-ti dea macar sansa sa sari peste el. Eu i-as fi platit, numai sa inceteze odata.

Filmul din deschidere, Google and The World Brain, prezinta intr-un mod manipulativ si comercial proiectul Google Books. Reprezentantii Google au acces total pe ecran cred ca vreun minut din cele 100 ale productiei. In rest documentarul ne explica cum corporatia detine "monopolul" asupra cartilor si cum o sa le foloseasca ca sa contruiasca un creier artificial distopic. L-am intrebat pe autor cum detine Google monopolul asupra cartilor, cand tot ce a facut a fost sa scaneze digital niste volume care exista fizic. Raspunsul a fost ca poate exista intr-o biblioteca aflata unva la 100 de km si nu am acces la ele. Pai atunci cu atat mai mult Google ajuta la raspandirea lor, nu la blocarea accesului! Din pacate bugetul documentarului e mare si manipularea e executata destul de inteligent.

Singurul punct luminos al primei zile a fost concertul Adei Milea, care a cantat excelent live si a captivat publicul, care a chemat-o la numeroase bis-uri.

P.S. Daca tot fac atata auto-reclama festivalului poate gasesc un traducator care sa nu creada ca "you're dead on" inseamna "esti mort pe loc". Pe langa multe alte greseli de traducere, care schimbau uneori complet sensul...
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 Oct 2013, 23:38   #18
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Ziua a doua am inceput-o cu soporificul Horizons, care se intrecea in afisat wallpaper-uri in miscare, fara vreun cuvant. Din fericire a fost scurt si m-am indreptat spre short-urile studentesti.

Primul dintre acestea, Rio 2016, e remarcabil prin stupiditate, desi trebuie sa recunoasc ca are concurenta mare la capitolul asta cu documentarele eco. Filmand in mijlocul echipei nationale de junioare la gimnastica, autoarea a reusit sa nu inteleaga nimic si sa nu arate nimic. La un moment dat o intreaba pe o gimnasta, pe care probabil o intalnise ieri: "care a fost cel mai fericit moment din viata ta?" Fata clipeste surprinsa, inghite in sec si tace. Dar asta n-o impiedica pe vajnica documentarita sa insiste sa-i bage un raspuns in gura: "a fost din gimnastica, nu??"

Din fericire, lucrurile s-au imbunatati drastic cu al doilea short, Clubul De Bridge, filmat in Turcia. Realizatoarele au petrecut 4 luni intr-un bar frecventat de barbati, in care singura femeie e angajata care serveste bauturile. Tema si coerenta sunt sacrificate in favoarea intuitiei si a momentului. De exemplu la un moment dat camera paraseste barul pentru a intra in casa femeii, unde aceasta are o discutie cu fiica ei despre problemele prietenei fiicei. In cateva minute transpare atat inteligenta mamei, cat personalitatea fiicei, jucatoare de fotbal. Iar apoi din senin ne trezim la un meci de fotbal a fiicei, din care vedem vreo 3 secunde, pentru ca atentia e sustrasa de reactiile publicului! E mare lucru sa ai intuitia Momentului dintre sutele pe care le-ai filmat, chiar daca nu are legatura cu subiectul care ti-l propusesei.

Ultimul short studentesc a fost Dupa fel si chip, a carui raison d'etre, la propriu si figurat, e imaginea. Pornind de la fotografia pe care si-o pregatesc batranii ca sa si-o puna pe piatra funerara, autoarea incearca sa inchege o meditatie asupra perenitatii existentei, dar e evident ca talentele sale stau mai degraba in regie. Unele imagini sunt cu adevarat impresionante.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 16 Oct 2013, 00:20   #19
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Continuand ziua a doua, am fost la Krasna Malanka, care prezinta un obicei de colindat din fostele teritorii romanesti, aflate acum in Ucraina. E un documentar foarte bine realizat, care a reusit sa ma transpuna in lumea satului si sa ma faca sa inteleg fascinatia ritualului. Iar asta nu e putin lucru, avand in vedere ca n-am petrecut nici macar o noapte din viata la tara.

Apoi in sala principala a festivalului a urmat o premiera, Combinatul. Jalnic din toate punctele de vedere. Pana si cuvintele de introducere erau fara diacritice si daca nu ma insel contineau si o greseala gramaticala. Regie de doi bani. Pensionari vorbind neinteresant despre amintirile lor din combinat. De exemplu vedem o fotografie si o femeie extaziata ne impartaseste: "Vai, uite-o pe Florica si acolo e Ionela, ce fata buna era, si in spate e Narcisa!!" Recunosc ca am abandonat dupa vreo 20 de minute, era tortura pura.

Era momentul pentru o pauza si un vitel fiert cu sos de hrean... mmm... Apoi m-am intors la Taurul din Dzukija, povestea mai degraba neinteresanta a unui taran in varsta lituanian. Documentarul nu e insa lipsit de o anume poezie care il sustine si e suficient de bine filmat.

Intrucat mai aveam jumatate de ora pana la urmatoarea proiectie care ma interesa, am intrat la mijlocul eco-dramei Blestemul Gazelor de Sist. De cand citisem titlul, mi-era clar ca singurul motiv de a-l vedea e speranta de a surprinde cat mai mult umor involuntar. Din pacate, nici macar cu asta nu m-am ales. Un voice-over recita o litanie fara sfarsit din care intelegeam cum corporatiile sunt rele, exploatarea gazelor e rea, eco e bun. In cele 20 de minute pe care le-am urmari voice-over-ul nu s-a oprit nici macar o clipa, pentru un interviu sau ceva. Nu, asistam la o adevarata slujba a Bisericii Eco, care imi spunea exact ce trebuie sa gandesc.

Si in fine, plecand din sala plina cu vreo 1000 de enoriasi eco, am poposit in una cu vreo 10 spectatori pentru o proiectie "retro" a Black Harvest, realizat acum vreo 25 de ani. Documentarul urmareste povestea unei plantatii de cafea din Papua Noua Guinee si a oamenilor implicati. Dintre acestia figura proeminenta e cea a lui Joe, fiul unui colonist alb si a unei bastinase. Joe ia un imprumut mare de la banca si cu ajutorul unui trib local pune pe picioare plantatia. Desi ne aflam in a doua jumatate a secolului XX, localnicii traiesc ca salbaticii, fara educatie, implicati in lupte cu arcuri si topoare. Plantatia e o ocazie pentru ei de a se ridica, dar cand pretul cafelei se prabuseste, ia cu el si sperantele tuturor celor implicati. E un documentar reusit, iar imaginile surprinse sunt o fereastra spre o lume aproape complet disparuta azi, dar la final nu pot sa zic ca am ramas cu prea multe dupa vizionare.
  Reply With Quote sendpm.gif
Old 16 Oct 2013, 22:16   #20
Twinsen
 
Twinsen
 
Posts: n/a
Nu inteleg ce s-a intamplat cu Astra Film Fest. Azi, la ora 20, de maxima audienta, s-a difuzat Facebook Follies in sala principala. Un made for TV canadian, vechi de doi ani, pe care il gasiti pe imdb notat oarecum generos cu 6.3. Documentarul in cauza e o compilatie ultra-comerciala si ultra-facila de povestioare amuzante legate de Facebook. Cum o fata a anuntat din greseala pe multi oameni ca e ziua ei folosind Facebook si s-au strans nu stiu cate mii de nauci care au venit s-o felicite etc etc. Asta ar trebui sa ofere un festival de film publicului?

Ce era mai rau, urma insa! De la ora 21 s-a difuzat Sperante la Vanzare, a carui proiectie nu s-a incheiat in momentul cand scriu mesajul asta. Avem in el niste fete care ne povestesc cum au fost recrutate fortat pentru prostitutie in strainatate. Povestile sunt luate drept bune fara vreo verificare aparenta si par o combinatie de mizerie reala, infloriri si prostie pura. "Aaa, pai barbatul ala imi povestea despre treburile sale si cele legale si cele ilegale si ajunsesem sa am incredere in el...". Sau alta fata, cica din familie ok si eleva buna, care la 17 ani ajunge sa se indragosteasca de un baiat mult mai tanar (??) si nu stiu ce dramatisme se mai intampla ca am iesit din sala. Revarsarea de exploatare si sordid a la Stirile De la Ora Cinci, nu e egalata decat de greata provocata de "estetica" documentarului. Fetele personajelor sunt mascate si puse deasupra unui fundal in miscare, gen blocuri gri, creand un efect extrem de dizgratios. Sunt sigur ca se vor gasi destui care sa comenteze despre valorea "educationala" a documentarului. De exemplu, din el fetele pot afla ca daca se cupleaza cu interlopi risca sa fie violate. Ciudat, cine s-ar fi gandit la asa ceva?

Din fericire, ziua nu a fost pierduta, pentru ca la ore cand in sala erau 20 de oameni s-au difzuat si niste documentare bune. Revin putin mai tarziu cu niste comentarii.
  Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 05:33.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells