„Portrete în pădure” - regia Dinu Tănase

[mirodoni]

„Portrete în pădure” - prima impresie
http://bibliocarti.com/portrete-in-p...rima-impresie/

Am văzut și „Portrete în pădure”! Este cel mai recent film al lui Dinu Tănase, în sensul că acum a avut premiera, deși e făcut de vreo 5 ani.

Ce să spun... Încep cu titlul. Titlul, după părerea mea și-a câtorva vecini de bloc, este esența/sinteza unui film. Este cel care aduce potențialul spectator în sala de cinema.
În general, titlul unei creații artistice este o metaforă. Metaforă, după părerea unui licean spusă la „bac”, este atunci când te scarpini cu mâna stângă la urechea dreaptă. Nu prea i-a fost apreciat răspunsul, dar eu consider că este foarte sugestiv.
Dacă te scarpini „normal”, nu te observă nimeni. Invers, atragi sigur atenția!

Numai că în cazul filmului de față, Dinu Tănase s-a scărpinat cu mâna stângă la urechea tot stângă, dar după ce și-a răsucit-o în jurul capului.
Într-o prezentare a filmului scria, referitor la portrete: „... care îi acoperă aproape unul din pereții camerei de lucru”. E vorba de camera comisarului, interpretat de Dan Condurache.
Nu-nțeleg, însă, ce căutau „portretele” în pădure!

Dacă ne luăm după titlul romanului, „Duminica mironosițelor”, care l-a inspirat pe scenaristul Dinu Tănase, căile Domnului sunt și mai întortocheate. Dacă veți căuta pe internet să vedeți cine/ce sunt „mironosițele”, o să vă cruciți. Ca să nu vă mai pierdeți timpul, vă spun eu: sunt femeile care au uns cu mir trupul lui Iisus după răstignire. Ce legătură are treaba asta cu crima din pădure? Păi are, pentru că în lumea asta sunt multe legături, văzute, și, mai ales, nevăzute, nici chiar de scriitor și scenarist, care au pretenția să le vadă spectatorul, că d-aia se duce la film! Vorba aceea, are legătură și sula cu prefectura!

Povestea este cam așa: Doi „găinari”, vorba comisarului, se duc în pădure în căutarea unei „aventuri galante”, după cum a declarat unul dintre ei. Acum, fie personajul era naiv, invocând căutarea aventurii taman în pădure, fie scenaristul și/sau autoarea romanului, Dana Dimitriu, care au contat pe naivitatea spectatorului. Cert este că, în pădure, cei doi găsesc o doamnă care fuma nervoasă, deși fumatul este interzis, existând un pericol real de incendiu! Băieții erau costumați, firește, ca la orice aventură galantă, ceva gen travesti. Nu știu cum au venit din sat pe motocicletă fără să atragă atenția, dar probabil că recuziterul a adus materialele respective direct în pădure.

Prietenia celor doi este inexplicabilă, unul fiind un șmecheraș, fiul unei actrițe, foste „Miss Litoral”, celălalt, un pămpălău, virgin pe la 25 de ani, dar foarte curajos și dezinhibat când o agresează fizic pe doamnă. Șmecherul o imobilizează, poftindu-l pe tovarășul lui să se servească. Acum, cinstiți să fim, unui timid patologic nu i se scoală, scuzați, în condiții mai omenești, darămite conștientizând un delict major!

Femeia țipă tare, și din tufișuri apare soțul ei, aflat acolo în urma unei mici controverse conjugale. Intervine în forță, dar cade peste șmecher, care tocmai ținea un cuțit îndreptat cu vârfu-n sus!

Cam asta e povestea celor doi, care nu prea ține, dar filmul bate viața!

În realitate, Dinu Tănase începe invers. Adică vajnicul comisar anchetează cazul și „pune geana” fix pe unul dintre vinovați, cel timid. Îl strânge cu ușa, la figurat, ca să-și denunțe complicele. De fapt, îi dă câteva scatoalce după ceafă!
Conform rețetei, acesta cedează. Desigur, mai intervin și alte personaje suspecte, adică „portrete”, piste false, false pentru spectatori, tot tacâmul specific unui thriller polițist. Evident, nu lipsește ingredientul principal: trecutul comisarului!

Aflăm acest trecut din gura unui fost partener care povestește cu patos la doi plutonieri și jumătate, care se aflau în spatele său și priveau în gol. Al treilea plutonier nu intra complet în cadru!
Comisarul nostru își surprinsese cândva soția cu altul în casă, prilej pentru Dinu Tănase, fost director de imagine, să aducă în cadru, e drept, doar pentru câteva clipe, o tipă bine în pielea goală, râzând provocator.
Comisarul scoate pistolul din dotare, îl armează și... Și nu știm ce se mai întâmplă, pentru că se-ntrerupe brusc povestea.

Comisarul se duce să preia un „urmărit general”, care se predase pe undeva pe la Telega. Se pare că nu era fiștecine, pentru că, în mașină, îi povestea peste umăr vrute și nevrute despre femei și adulter, încât comisarul se înfurie și-i scapă un cot în bot de-l omoară. Sau așa pare, pentru că-l aruncă apoi într-o prăpastie/povârniș. Continuă, apoi, rezolvarea „cazului”, nu fără o oarecare îngrijorare.

Urmează reconstituirea crimei din pădure. În mod normal, reconstituirea se face în prezența comisarului și a tuturor celor implicați. De data aceasta, din motive cinematografice, polițiștii se reconstituiau doar cu cei doi suspecți și doi figuranți în locul decedatului și soției acestuia, adică doamna din pădure, iar în acest timp, sau poate un timp paralel, comisarul vine cu doamna către locul crimei, având grijă să n-o lovească peste față crengile arbuștilor printre care treceau. În fapt, comisarul îi studia „portretul”. Nu este exclus ca Dan Condurache să fi văzut în trailer că nu victima cade în cuțit, ci invers!

Dar filmul continuă. Doamna joacă foarte bine, așa că nu este acuzată/demascată. Numai că, la final, acuzatul îi strigă doamnei că-i e datoare. Aceasta se înfurie și vrea să traverseze șoseaua de la marginea pădurii ca să-l strângă de gât. Dar tocmai atunci trece o mașină și o lovește în plin. De ce șmecherașul s-a dat de gol, rămâne o enigmă cinematografică!

Apare și „poliția judiciară” și vrea să-i pună cătușele comisarului. Acesta spune că nu e cazul, și rămâne cum a stabilit el. Desigur, polițiștii respectivi au încălcat grav regulamentul de ordine interioară, pentru că ar fi trebuit să-l dezarmeze, să-i ia legitimația și să-i pună cătușe, că așa se întâmplă în toate filmele străine!
Ca urmare, după ce se termină filmul, se aude o detunătură. Momentul este pregătit din timp prin apariția unei persoane în negru, cu glugă pe cap, care îl ademenește pe comisar în pădure. Dacă ar fi avut și coasă, aș fi fost sigur că era moartea, dar, așa, nu sunt sigur. Ba chiar părea că nu este o femeie sub glugă, ci un puștan. Oricum, momentul a fost foarte bine jucat/realizat.

De fapt, tot filmul este bine realizat. Nu numai machiajul și cascadoriile, dar și interpreții sunt foarte bine aleși, jocul actoricesc meticulos studiat, chiar și la personajele, nu „portretele”, secundare, nu numai al personajului principal, comisarul.
Încadratura directorului de imagine Pătru Păunescu contribuie semnificativ la construcția stărilor.
Din păcate, toate acestea sunt ciugulite din filmele străine, mai vechi sau mai noi. Inclusiv privirile piezișe sau încruntate ale lui Dan Condurache, a la comisarul Maigret. N-ar fi fost cu supărare, dacă acestea s-ar fi pliat pe o poveste autohtonă plauzibilă, susținută și importantă.
Să spui „un comisar român”, e cum ai spune „un gentleman rus”! Dacă te duci la Poliție și spui că ți-a fost spartă casa, te-ntreabă cine ți-au spart-o. Păi niște hoți! Când îi prindeți, vă rugăm să-i aduceți la secție!
Când vom avea niște crime mai ca lumea, ca la americani, vom avea și niște filme ca ale lor. Deocamdată, imitațiile nu au nicio valoare!
Pentru fani, Van Damme nu este un actor, ci un personaj. El se luptă cu răufăcătorii, nu cascadorii sau dublurile.
Cineaștii noștri nu înțeleg aceste lucruri. La teatru, oamenii se duc să-l vadă pe Florin Piersic în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, nu pe indian. La film, merg să-l vadă pe comisar, nu pe Dan Condurache, chiar dacă e un actor bun!
Rămâne de văzut de ce vor merge spectatorii la „Portrete în pădure”!
Prima impresie înșală, dar contează! Oricum, aceasta poate e doar impresia mea...