Cele mai socante filme din istoria cinemaului

[Pitbull]

Articol din "Cotidianul":

Cele mai socante filme din istoria cinemaului
Alexandra Olivotto
--------------------------------------------------------------------------------
Calugarite violate, un pedofil umanizat, canibalism, incest plus dementa la maximum. Acestea au fost materiile prime ale artei dintre cele 25 cele mai periculoase filme facute vreodata.

Site-ul premiere.com a rugat trei experti sa compileze o lista cu 25 cele mai „periculoase“ filme, acelea care inlocuiesc entertainmentul cu experiente cosmaresti si totusi relevante. Genul de pelicule care dau lovitura de gratie bunului-simt, sfideaza tabuurile, capata ratinguri ametitoare si repun in discutie placerea vizionarii unui film. Concept pe care, cel mai adesea, il contrazic. Pe scurt, echivalentele cinematografice ale sporturilor extreme.

Eros, Thanatos si restul gastii

Primul pe lista este „Bonnie and Clyde“ (adica Warren Beatty si Faye Dunaway), iar socul pe care il obtii depinde integral de context, mai precis de aproximativa ora si jumatate care preceda masacrul final, condensat in 21 de secunde. Nici combinatia pe muchie de cutit pe care regizorul Arthur Penn o incearca, anume intre farsa si crima pe banda rulanta, nu poate fi trecuta cu vederea.

Urmatorul lungmetraj isi revendica „Bonnie and Clyde“ drept predecesor, desi e cu totul alta mincare de peste: „Boys Don’t Cry“ reuseste sa jongleze si cu violenta, de la viol la crima, dar si cu identitatea sexuala si cautarea sinelui. „In the Company of Men“, debutul cineastului Neil LaBute din 1997, reprezinta o sfidare sistematica a corectitudinii politice, asezonata cu o critica a capitalismului: doi corporatisti conspira sa seduca si sa batjocoreasca o colega surda. Atentie, combinatia dintre cruzime si ritual de seductie nu se joaca in terenul „Legaturi periculoase“, ci in cel, mult mai sadic, al comediei, pe fondul unui dialog cit de pe fata se poate: „Crede-ma, o s-o facem sa ia somnifere intr-o saptamina“.

Jeremy Irons x 2

Regizorul David Cronenberg era o prezenta obligatorie pe aceasta lista, iar expertii de la premiere.com il includ cu pelicula, relativ accesibila, din 1988, „Dead Ringers“. Ce faci cu arhiutilizatul motiv al gemenilor? Il revitalizezi trecindu-l prin sex si obtii doi ginecologi gemeni, ambii jucati de Jeremy Irons. Apoi ridici miza si-i pui sa se inamoreze de aceeasi femeie, adaugi droguri, niste instrumente care au „de Sade“ scris pe fiecare muchie si o operatie „ultima“. Senzational si cu subiect de tabloid, totusi filmul iti asigura fiori pentru cel putin o jumatate de ora.

„Eraserhead“ de David Lynch garanteaza insa, minimum, un cosmar postvizionare, daca e sa te gindesti numai la friptura de pui din care se scurge un lichid dubios sau la urletele incrucisarii dintre un bebelus si un ET grotesc. Succesorul debutului lui Lynch e documentarul „Gimme Shelter“, axat pe o parte a turneului american Rolling Stones din 1969, filmat si montat in stilul „cinemaului direct“. Climaxul e concertul gratis de la Altamont, unde patru persoane au fost ucise, printre care un tinar injunghiat - crima a fost filmata „live“!

Repulsii si impulsuri

Tacuta Carole Ledoux (Catherine Deneuve) si a sa frigiditate plus lenta progresie catre nebunie nu au cum sa te lase fara fiori pe spinare in „Repulsion“, filmul lui Roman Polanski din 1965. El se afla insa in compania suprarealismului pur-singe din „Un Chien Andalou“, o pelicula in care Dali si Buñuel isi fac de cap putin peste un sfert de ora (magarul si pianele fac toti banii) - un magar in putrefactie pe doua piane.

Nici Tarantino nu absenteaza, figurind cu „Reservoir Dogs“; autorii listei precizeaza cu solicitudine ca regizorul vroia mult mai multa tortura decit s-a vazut pina la urma. Cum trebuia si o poveste cu droguri, „Requiem for a Dream“ umple si el un loc.

Pelicula lui Atom Egoyan, „The Sweet Hereafter“, nu se multumeste sa „inceapa“ cu un accident de autobuz in care mor minori, ci mai infige si un incest in nervii spectatorului si asa obosit. „Taxi Driver“, cu toata alienarea sa urbana, este coleg de lista cu alienarea suburbana si cu o idee suprarealista (vezi urechea din gradina) din „Blue Velvet“. Vine din urma Lars von Trier, cu „Dancer in the Dark“, care pune inapoi drama in conditia de mama si in musical.

A fost o data cind Russell Crowe debuta si nu se ferea de roluri controversate. Asa ca iata-l in rolul unui skinhead cu sarm in „Romper Stomper“ din 1992. Nu-l aprobi, dar carisma lui te convinge ca sinteti macar colegi de umanitate. Godard incheie lista, si nu degeaba: ironic, pelicula sa, „Weekend“, condimentata cu canibalism pe fond burghez, se incheie cu cuvintele „Fin du cinema“.

Fericire/pedofilie/religie

Urmatoarele doua lungmetraje detin, pe linga subiecte incendiare, performante actoricesti de prima mina. Rolul psihiatrului Bill, deopotriva pater familias si pedofil, este jucat cu gratie de Dylan Baker in „Happiness“ de Todd Solondz. La polul opus, prestatia lui Harvey Keitel e atit de cruda si de percutanta in „Bad Lieutenant“, de Abel Ferrara, incit impinge actoria in domeniul perversiunii. Calugarita violata cu crucifixul, coruptia politiei, menajul �* trois explicit, toate conspira sa faca din „Bad Lieutenant“ o bomba de lungmetraj si, totodata, sustin expertii premiere.com, unul dintre putinele filme cu adevarat religioase din secolul XX. Cineastii care urmeaza sint clasici si ultracunoscuti, ca si peliculele selectate: „M“ (de Fritz Lang), „A Clockwork Orange“ (de Stanley Kubrick) si „Once Upon a Time in the West“ (de Sergio Leone).

-------------------------------------------------------------------------------------

Uitati-vä si la comentarii, cä si alea fac toti banii!

http://www.cotidianul.ro/index.php?i...ash=a6e607fcab

[Supastar]

banuiesc k n-are rost s critic componenta topului pt k domnisoara s-a aparat deja spunand k asa l-au alcatuit aia!

pe olivotto o cam antipatizez pt niste pareri mai vechi care nu mi-au placut deloc (probabil o cronica de-ale ei citita pe liternet sau pe undeva...)

cat despre topul in sine, asta nu prea merita comentat pt k se refera numai la filmele mainstream si "mainstream" si "periculos" nu fac casa buna.

in fact, articolul e atat de mainstream incat nu-si merita locul la "iconoclast"!

[Alex Leo Serban]

in cartea mea d la polirom exista un top 10 al celor mai 'crude' filme din ist cinema-ului (eu l zic 'crude' pt k d shokt nu ma shokeaza nimic)
mi-e lene s-o transcriu aici
unele titluri s regasesc (previzibil) si p lista astora (un chien andalou, crash al lui cronenberg etc)
la mine mai apareau un greenaway (the cook the thief) un oshima (imperiul simturilor) ferreri (cu marea crapelnita) si fireste pasolini (salo)

ma-ntreb insa dk violenta psihologik nu e mai 'tare' pina la urma decit aia fizik!
din ac pdv, unele filme ale lui bergman (vezi scena cu oala cu apa clocotita din 'persona') bat la popou multe 'shociku'-ri pure & dure...

[Carmine Galante]

ma-ntreb insa dk violenta psihologik nu e mai 'tare' pina la urma decit aia fizik!

Depinde de dozaj.

[marx]

un top-shoc fara Dario Argento e ca un atlas geografic fara Asia

[aayana]

Depinde de dozaj.

Eu cred ca de fapt acolo este esenta!

[neanae]

era sa zic "visitor q", dar e atat de over the top incat pana la urma devine amuzant.

Loool. Mai mult de jumate din filmele astea "socante" sunt americane, iar majoritatea din acestea hollywoodiene. Daca astia fac filme socante inseamna ca Eminem e un model de gentlemen englez respectabil. :lol: Cu exceptia lui A Clockwork Orange nu mi se pare nimic impresionant, desi recunosc ca o parte nu le-am vazut. Fiecare e socat de lucruri diferite, dar sansele cele mai mari sa gasesti senzatii tari sunt in cinematografia asiatica.

[marx]

socant mi se parut in "Copilaria lui Ivan" cum pustiul ala cercetas traversa padurea inundata....

[qwerty]

Caligola (1979)
Scarface (1983)

[Maica Vineri]

Sunt nou-nout si ma orientez cam greu, dar nu ma crutati. Citind pe aici, am contactat niste nedumeriri.
Pt carmine galante, de ex: de ce e bun Sin City? Iar pt Alex Leo: daca nu ai prins la un film, inseamna ca nu e bun?(adica, personal, cred ca e un film bun -pt umorul lui, pt ca e o joaca reusita cu un rezultat care sta in picioare; oare carmine zice ca e bun pt tipii duri care sunt depictati acolo?).Si iarasi, daca Calauza era filmul in voga inainte de 89, inseamna ca nu e bun? Si Pendulul lui Foucault era un roman in voga, dar nu stiu cati au inteles ceva din el. Imi poate spune cineva despre ce este Calauza? Personal cred ca nimeni nu stie despre ce este - nu ca as sti eu, dar cu atatea persoane care-si afirma competenta, am ramas cu setea nestinsa.Dar Persona? Imi poate spune cineva despre ce este Persona? Alex Leo pomeneste fugitiv de scena cu apa clocotita, dar sunt scene in filmul asta mult mai infioratoare...

[Liou]

ferreri (cu marea crapelnita)

ce film!...
in carte gasesc si ceva pareri personale legate de acest film? sau face doar parte din acel top 10, ca simpla enumerare?
eu l-am vazut acum (sa tot fie) vreo 4-5 luni pe cultural si l-am gasit foarte.. "incomod" (ca sa nu zic nici intrigant, nici socant..)-un adevarat spectacol al grotescului uman; m-am tot gandit atunci cum sa-l iau, cum sa-l inteleg(cred ca interpretarile unui astfel de film pot ajunge destul de departe, in functie de fiecare privitor-receptor sau, mai bine zis, de momentul in care-l vezi).
intriganta pt. mine a fost pastrarea in film a prenumelor reale ale actorilor (mastoianni era marcello, noiret era philipe, piccoli era michel, tognazzi era ugo). asta a fost ca o oglinda inacceptabila a faptului ca, daca dam la o parte valul ipocriziei, prejudecatii,al punerii in scena, etc, oamenii sunt de fapt ca-n la grande bouffe??). nu stiu daca am reusit sa-mi fac inteleasa ideea..oricum as dori sa-mi lamuresc chestia cu prenumele(asta daca este vreun clenci la mijloc).

adevarul e ca, cu cat trece timpul, unele filme care mi s-au parut "socante" acum cativa ani, ajung sa-mi para obisnuite sau decente in prezent. asa mi s-a intamplat cu "strigate si soapte"- l-am gasit socant(mai mult dpdv psihologic ) in liceu, apoi 'socant' in grade atenuate, in facultate si de curand. la fel cu "delicatessen" sau cu "insula" (lui kim ki-duk). noroc ca mi-am inregistrat marea crapelnita, sunt curioasa cu ce ochi il voi vedea peste cativa ani.

si as mai adauga la filme soc si "Viva la muerte" (Arrabal).

[florryinn]

Uite ca am vazut si eu "La Grande bouffe".
Grotesc, oleaca pervers si "murdar" dar nu-l consider socant, desi o fi fost la vremea lui. . .
Mi-e mi-a placut nespus prin faptul ca, precum "Fight Club", ne propune o alta viziune asupra societatii/vietii, fara sa cenzureze, fara sa ascunda elementele taboo.
Apropo, stie cineva ce reactii a trezit filmul in momentul aparitiei??

[Liou]

Apropo, stie cineva ce reactii a trezit filmul in momentul aparitiei??

iata unul din comentariile care se pot gasi pe net:

"Insulté, frappé, c’est un « chemin de croix » pour l’équipe du film qui endure jusqu’au bout le déferlement critique d’une foule menaçante et hystérique."

[Faber]

si as mai adauga la filme soc si "Viva la muerte" (Arrabal).

Daca e vorba de clasa 'iconoclast' as zice ca asta e o f. buna nominalizare. Altfel, 'Marea crapelnita' sau 'Salo' (cred ca) le-au vazut destul de multi si tocmai de aceea elementele de soc din constructia lor au fost puternic atenuate de trecere timpului...
Din filmul lui Arrabal indeosebi scena din final o consider socanta in contextul 'epocii' (cata vreme ceea ce pare a fi doar o sadica & exhibitionista 'filmare' amatoriceasca lipsita de sens se regaseste intr-o productie cat se poate de artistica).

Si l-as pomeni aici si pe Jodorowsky cu al sau "Munte Sacru" - secventa in care cand se joaca 'eroul' cu toti acei Hristosi rastigniti din jurul lui sau toata partea din film (mai greu de descris) in care se rostesc cuvintele de doar aparenta inutilitate & neadevar: "you are excrement... but you can change yourself into gold.'

(Posibil insa, cum li s-a intamplat si celorlati, sa fi devenit si eu 'imun' intre timp si sa nu mai 'socheze' la noi vizionari asa usor chestiile de genul celor de mai sus.)

[illotempore2002]

Weekend al lui Godard?

[Faber]

Da, ''Week End''-ul lui Godard si eu zic ca e putin 'iesit de pe pista', mai ales in a doua parte, cu actele de canibalism care s-ar vrea citite drept 'profetiile lui Godard pt. capitalistii de maine'.


(off-topic: eu l-am retinut insa mai mult pt. scena accidentului in lant de pe sosea si pt. faza aia, cand se intalnesc 'eroii' cu personajul jucat de Jean-Pierre Leaud (Doinel al lui Truffaut) si ei incearca disperati sa-i ia masina pt. ca in cele din urma sa ajunga se care unul pe altul in spinare. :lol: )

[seven7seven]

oricum, chiar si cu atenuarea de care zici, salo trebuia sa ajunga foarte aproape de capul listei.
si ma indoiesc, pe de alta parte, ca e atat de popular pe cat crezi.

[Windom]

Daca e sa vorbim de filme socante, ce parere ai de Begotten sau Cannibal Holocaust? Edrept ca nu fac parte din aceeasi liga cu cele amintite de tine, dar, cind e vorba de filme soc, mie CH imi vine cel mai des in minte.

[Gloria]

Eu as marsa pe un "Trouble every day" – un film de Claire Denis Ar fi mers un topic de sine statator: despre canibalism in film, canibalism in iubirea din film, despre noi sensuri ale conceptului de iubire charnelle.
Productia "Trouble every day" a regizoarei Claire Denis a fost in selectia oficiala la Cannes - 2001 -sectiunea non-competitiva si premiata de un juriu alcatuit din jurnalisti.
Shane (Vincent Gallo) si Core (Beatrice Dalle) sufera amandoi de o maladie inexplicabila (nu e SF totusi) care-i impinge la a cauta relatii sexuale violente cu necunoscuti pe care, pana la urma, ii devoreaza (la propriu).
Un casting foarte bun: cum vi l-ati imaginat pe Vincent Gallo altfel decat in ipostaza de criminal
Liberation a catalogat filmul ca "senzual si hipnotic", L`express: " o lectie de regie", " un horror pur" (Figaroscope)