Go Back   Cinemagia Forum > Totul despre filme > Filme la TV

Reply
 
Thread Tools Search this Thread
Old 28 Mar 2020, 09:26   #1
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Serialul copilariilor mele

Voi incepe cu serialul francez numit Le secret des flamands (1974) - pentru ca este un gen arhinecunoscut universal - si voi termina, totodata, cu el, conform subiectului.

Le secret des flamands (1974)

Acum, dupa ce l-am vazut, pot spune despre cei din film ca, daca ar fi fost din Venetia, ar fi stiut secretul celor din Amsterdam, dar de la Florenta se vede mai greu. Acesta este purul adevar.
Aceasta scurta serie vorbeste despre pictorii flamanzi (asa le spune lor, nu va ganditi ca nu aveau ce manca, cuvantul e fara diacritice).
Desi in film secretul nu e dezvaluit destul de mult timp, spectatorul nu e lasat sa astepte prea mult, lui i se destainuie in cateva fraze afisate pe ecran exact de la inceput (min. 1).
Filmul are chiar si putina tenta de thriller politist.
Are o imagine senzationala, cu cateva cadre parca desprinse din picturi flamande, iar picturile ca atare incanta (se aduce vorba si de tata lor, van Eyck, cu exemplificari).
Pentru a pune practic in evidenta importanta secretului se foloseste o metoda pe care o utilizeaza, cu variatiuni, si talentatul domn Bean in filmul "Ultimul dezastru".
Actiunea acestui mic serial se petrece in secolul 15, beneficiind si de prezenta Isabellei Adjani, care pe atunci era ceva mai tinerica.
O senzatie de "deja vu" te insoteste pe tot parcursul filmului, daca l-ai mai vazut.
Pe el, fratilor!
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 30 Mar 2020, 11:33   #2
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
M-am razgandit, nu mai este serialul anterior cel ales.
Chiar daca personajul principal ajunge sa se intalneasca cu Sandro Botticelli si cu nevasta lui. Pana la sfarsit, cine stie, o ajunge la Boccaccio sau la catenaccio. Nu. il schimb cu:

Jean-Christophe (1978) in 9 ep.

Eu il recomand. Pentru cei care nu l-au vazut, sa-l vada, pentru cei care l-au vazut, sa-l vada a doua oara si pentru cei care l-au vazut de doua ori, sa-l vada a treia oara.
Pe scurt, numai pentru cei care vor sa-si dea seama despre ce este vorba.
Brandauer apare inca din ep. 2, Adolescenta. Nu stiu de ce nu a fost introdus sa joace si in primul episod (despre copilarie). E-he, o babetica pe cap face multe!
In ep. 3 avem: toti contra unu, unu contra toti. El nu era cu toti.
In exil, la Paris, pare a avea un bis!
Pe vremea aceea era la moda sa ai o casa si un duel.
Dar, nu departe de asta, apar si vremuri de framantari sociale, cu bune si cu rele, cu mai putin bune si cu mai putin rele, cu foarte bune si cu foarte rele, cu extrem de bune si cu extrem de rele, cu prea bune si prea rele. Ba, sa mai continui? O fi de ajuns? Se intelege, oare?
Participrea sa la evenimente incepe ca o aventura de placere
si se termina cu plecarea pe fuga, atat de rapida incat a fost nevazuta, pentru ca are loc intre sfarsitul ep 7, unde era inca in Franta, si inceputul episodului 8, unde deja ajunsese in Elvetia.
Linistea helveta duce si ea, probabil, la schimbarea conceptiei proprii despre a consola nevasta prietenului.
Urmeaza razboi, baluri, cautarea vechilor prietenii, si, in sfarsit, maturitatea muzicala, lucruri ce redau trairile sale (de aceea le-am adunat intr-o mica fraza).
Si ca sa va fie si mai clar ce ofera filmul, voi spune ca multe altele.
Acum, ca o concluzie de final (care n-are nicio treaba cu filmul, dar intotdeauna trebuie sa existe o concluzie, nu? oricand si oriunde!): au inceput sa vina berzele.
Despre actorul principal, eu care l-am vazut la lucru in Colonelul... si acum in Jean... ma asteptam sa se spuna mai multe, pe sit, la pagina lui. Macar sa fie injurat, ca are si el mama, nu numai o cariera indelungata.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 05 Apr 2020, 19:16   #3
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
The Prisoner (1967)

Un spion s-a lasat la vatra, numai ca vatra era fierbinte si s-a fript, asa ca i-au trebuit 17 episoade ca sa-i treaca arsura, (atunci nu erau sprayuri de la armata americana, speciale pentru asa ceva)
Incercati sa vedeti dincolo de servicii secrete (si nu va cramponati inutil la deservicii secrete), nu va marginiti la nenea spionul, veti gasi o lume fascinanta, un loc teribil de frumos dar extraordinar de monstruos, o societate complet izolata, democratica, cu alegeri, evadari, mai precis incercari de, unele episoade fiind bune de premiat, de o imaginatie incantatoare.
Iron Maiden, pentru cei ce cunosc indragita trupa de rock, are o piesa - The Prisoner, piesa din anii '80, cu replici din film.
Un serial de mare succes, renumit in toata lumea, la noi...!
Si astazi, in toata lumea, serialul este cu grad mare de recunoastere si de apreciere 8,5 (bine, acum, si otetul are 9 grade, deci, dupa parerea mea, cam mic!).
Un serial pentru cei isteti!
Prea bun ca sa nu il reamintesc si pe asta!
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 23 Apr 2020, 09:00   #4
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Fawlty Towers (1975)
Desi nu este un serial din acelea interminabile (inspirat din realitate), este pe locul trei intr-un clasament englezesc al celor mai bune seriale de comedie facute la BBC de-a lungul timpului probabil.
Ideea serialului este de a caricaturiza personajul principal, Basil, patronul unui hotel din provincie, un badaran cu pretentii de om elevat ce reuseste de fiecare data sa se faca de ras.
Cele 12 episoade sunt tot atatea ocazii de a-l pune pe Basil in diverse situatii bine alese, pentru a descrie serviciile "impecabile" ale hotelului sau precum si "clasa" patronului. Aplica tratamente preferentiale doar pentru unii (functie de interes), ceilalti clienti sunt admonestati, ba chiar bruscati, daca nu sunt multumiti de serviciile "stilate" oferite de hotelul sau. De fiecare data trebuie sa intervina sotia lui, Sybil, pentru a rezolva aceste neplaceri.
Un recital de zile mari al actorului John Cleese (fost membru al grupului Monty Python).
O nota buna trebuie acordata lui Manuel, omul bun la toate si de fapt la nimic, un spaniol ce nu cunoaste nici macar limba engleza, o prezenta comica de neuitat.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 25 Jun 2020, 16:59   #5
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Шакал - Sacalul (2016) - serial 8 ep.
Serialul este elaborat, nu sumar cum se prezinta descrierea lui, atat de complex ca nu stii pana la sfarsitul ultimului episod care dintre personajele principale este sacalul.
Da, este un film despre o banda sangeroasa de smintiti din anii '70 ai sovietelor, banditi care, imbracati in militieni, dadeau spargeri si semanau teroare in Moscova, un oras cu multe milioane de locuitori. Este si un film politist, dar mereu apare cate ceva sau cineva neprevazut (nu e vorba de sauna, bai in ape inghetate, balalaica sau vodka) precum falsificatori si traficanti de picturi, mafia din comertul socialist, cu blanuri, bijuterii, implicatiile unor persoane din politie si securitate in tot felul de tarasenii ascunse care se descopera cu prilejul anchetei despre care e vorba in film. Nu e nicidecum un film cu primi balerini sau balerine. Astfel, aria descrisa de serial se largeste, mereu se complica.
Exprima fata reala a lucrurilor, hidoasa, nu indulcita, nu o bravada cu vise rupte de realitate,
Punctul moale al politistilor a fost ca toti coloneii militiei cadeau la pat, bolnavi de inima.
Serialul spune cam ce credea rusul despre intregul comunism.
Adevarul e ca sacalul nu voia nimic altceva decat sa traiasca normal in tara lui, cum dealtfel va declara la un moment dat. Mai fura o pictura, mai omora un om, traia si el cat se poate de normal.
Sacalul se compune din 8 parti cu legatura intre ele, coada este ultimul episod. Dupa cate se vede, cate brate are caracatita, intocmai este si numarul de episoade. Chiar si melodia de pe generic pare asemanatoare cu a serialului italian Caracatita.
Fanii Ecaterinei, un alt serial rusesc renumit, o pot gasi aici si pe actrita Marina Aleksandrova intr-unul din roluri.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 Nov 2020, 10:05   #6
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Quark (1977)

Quark, entitate insignifianta de importanta majora, este capitanul navei de salubrizare a federatiei planetelor, o nava ce participa la tot felul de misiuni importante in care se parodiaza spita filmelor SF.
Dupa primul episod de tatonari si prezentari, incep episoadele mai distractive.
Echipajul navetei spatiale este format din doua "siameze" blonde, una clona a celeilalte si care nu se mai deosebesc, un robot neimpacat cu sine ca seveste pe o nava de gunoieri stiind ca e la un nivel superior, un om-planta numit Ficus, culmea, cel mai cerebral, un blond dintr-o bucata, om de actiune, foarte robust si aratos, cu glas efeminat.
Am vazut ca si astazi sunt unii care regreta disparitia lor prematura dupa numai opt episoade, dupa parerea mea nu din vina lor.
Aventurile, actiunile si indeletnicirile lor nu pot fi catalogate drept originale, nici nu ar avea cum in vidul Universului si in contextul serialului. Originala e tratarea acestor intamplari de care au parte.
Seria nu este chiar o orgie comica, este doar comica.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 01 Dec 2020, 17:02   #7
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
De ziua noatra as fi vrut sa va povestesc despre un nou serial romanesc, toate catargele sus, dar cum nu s-a facut inca, amintesc de altul,

Parks and Recreation (2009)

Este o serie haioasa cu o serie de probleme.
Aici sunt cateva puncte de vedere, iar serialul e destept din toate punctele acestea de vedere.
Si, o consecinta, nu contine acele rasete de fundal care apar de zeci de ani pe sonorul comediilor TV, care sa te invete momentul cand trebuie sa razi, durata cat trebuie sa razi si cat de tare trebuie sa o faci, deci, un serial fara "carje", lucru nemaiintamplat de cateva decenii bune si greu de suportat de neinitiati, dupa cate se observa bine (nu li s-o fi spus asta pe telefon).
Intr-adevar, este un serial cu picioarele pe pamant, deopotriva, o lectie si o destainuire, deoarece risipeste ceata in care e invaluita ocupatia lucratorilor din primarii.
Adaug acteva cuvinte de descriere a lui, in conditiile de astazi.
Angajatii unei primarii din America la departamentul "parcuri si recreere" fac tot ce le sta in puterile personale, si nu ma refer la cele oferite de functie, pentru a rezolva probleme ale comunitatii, atat de bine incat sa devina cunoscuti. Pentru ce reusesc ei sa fie cunoscuti, cateodata, asta e alta problema.
Aici totul este permis pentru ca, din cate am inteles, este un oras imaginar.
In ansamblu, filmul face studiul societatii si arata stadiul omului actual.
In marea asta de seriale noi care mai de care mai nereusite, mai nefolositoare, iata ca acesta e o exceptie, asa de bine facut, de general cuprinzator, printr-un comic lucrat, incat este suficient de vazut doar acesta pentru a avea o imagine a lumii in care traiesti.
Scurt/2, dintre comediile timpului acesta, e una din cele mai valoroase, una remarcabila, pe drept de notorietate... in lume. La noi, obiceiul locului, lumea se inghesuie la altele, dintr-o anume "fericire".
Cu siguranta, un serial care va lipseste.

Last edited by 1MicuCelUmilSiViril : 01 Dec 2020 at 17:04.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 24 Dec 2020, 17:02   #8
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
You Rang, M'Lord? (1988)

Intr-un conac britanic nobilii sunt sus iar servitorii jos, la propriu si la figurat, dar ei interactioneaza spontan, efervescent, misterios, neobisnuit. Precizez ca, pe durata serialului, conacul se afla intr-o oarecare perioada de restriste.
Stapanii, cum se stie, fiecare cu pasarica lui. Cei de jos, unuia ii place sa fie valet, altul viseaza independenta, are si planul prin care va reusi sa nu mai fie sluga.
Nu este nicidecum o comedie elisabetana, dar, daca doriti, puteti rade numai hi, hi, hi sau ha, ha, ha! (inclusiv cand nu trebuie)
Intrucat este vorba despre perioada interbelica, lumea este relaxata, si cu atat mai mult ies in evidenta ierarhii, ranchiuna si secrete, oferite in niste clipe comice remarcabile.
Veti vedea actiuni care zboara dintr-o mana in alta mai repede decat la bursa, spargeri si poezie, un amalgam tonic si plin de tacaneala.
Dupa primele trei episoade mai sobre, de cautari ori, probabil, spectatorii se incalzesc mai greu, se gaseste formula cea mai comica.
Nu ai cum sa nu ramai cu zambetul pe buze urmarind personaje ca George, Ivy, Stokes sau Henry. Dar si celelalte au farmecul si consistenta lor.
In cele patru anotimpuri (sezoane) pe care a reusit sa le adune, episodul are aproximativ 50 de minute, de unde se deduce ca se lucra mai mult pe atunci, serialul vorbeste despre saracie, despre bogatie si despre multe altele, ca sa spun mai exact.
Are momente savuroase, poate trezi resentimente serioase.
Un serial englezesc uitat pe buna dreptate, inspirat din viata iepurilor de cursa lunga, un serial aflat de multi ani in clasamentul celor mai bune seriale de comedie englezesti, eu observ asta de cativa ani, indicat, dupa disponibilitate, celor care resimt lipsa societatii si elevilor fara ocupatie, adica tuturor.
Intr-o caractrezare condensata, serialul arata balacareala, balciul social infrumusetat pana la rang de comedie.
Dati-va aproape!
Daca nu vedeti realitatea in realitate, poate o vedeti intr-o comedie, in personajele ei. De aia se fac comediile destepte.
Drept cadou de sarbatori recomand acest bun serial englezesc de comedie,
un alt serial, tot la fel, pentru cei putini si buni, cu gusturi frumoase!
Stati, ca nu e gata nici acum! Daca, dupa ce l-ati urmarit, v-ati obisnuit cu ei si le duceti dorul, nu s-a terminat aici! Inca se mai poate face ceva.
Mai exista un serial, putin mai nou, in care apar, in general, aceiasi artisti, regizori, scenaristi si actori. De data asta sunt lucratori la o statie a Cailor Ferate britanice. Serialul din urma este mai simplut, dar mai jovial (anii '90).

Craciun fericit!
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 14 Feb 2021, 08:49   #9
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Fiindca e frig si inca curg mucii, ca oricarui copil care se respecta, am dat navala in aceasta iarna, era si timpul, pe Netflix.
E drept, pentru ca este sezon hibernal, nu m-am dus cu sacul, ca doar nu era supermarchet.
Si ce-am gasit? Multe filme! Unele sunt inspirationale, altele expirationale, cele mai multe de-a dreptul rasuflate.
Ca principiu de functionare, acest tip de televiziune este un vis vechi, foarte vechi, as spune. Astazi, tehnologia l-a putut realiza.
Dar, la continut, cum spuneam, acest canal lasa de dorit. As putea spune ca, daca va continua astfel, i se va potrivi perfect denumirea de canal. Vad ca perceptia generala, pe internet, in acest sens, este asemanatoare, nu doar a mea.
Cum eu folosesc iarna pentru seriale, asa si aici.
Sa facem cateva exemplificari. Curios, am inceput sa vad un serial foarte bine primit, daca nu cel mai aplaudat, din ce se scrie despre el, La casa de papel. Foarte captivant, incat am muscat din cana de atata tensiune, doar la primele trei episoade, dupa care isi revine la clasica telenovela de limba spaniola. M-am linistit, pentru ca initial eram tulburat de schimbarea ce o arata. Acum e cu iubiri; am sugera regizorului sa introduca si o matusica batrana, de care uitase, iar intrarea ei sa se faca pe o melodie grava, timp in care imaginea sa incremeneasca vreo jumatate de episod cu portretul ei pe ecran (au timp, episoadele nu sunt scurte).
Oarecum dezamagit, am cautat o comedie, un serial, se intelege. La acest capitol, aceasta televiziune sta prost tare. In afara de vreo doua, pe care eu le vazusem dinainte, nu am gasit nimic notoriu. Desi am incercat multe, a trebuit sa ma gadil singur, ca sa rad la ele, altfel nu reuseam.
In aceste conditii, eu nu pot propune o lista mareata, dar cateva, care mi-au atras atentia, doresc sa vi le aduc si dvs la cunostinta, in caz ca nu le-ati urmarit pana acum.
In primul rand, un serial pentru copii si adolescenti, foarte educativ, folositor, Anne cu un e la sfarsit, bun, si asa scoala si educatia astazi e pusa pe gard.
Pentru cei ce dovedesc maturitate in gandire, lucru imbucurator, exista doua variante (sau pentru cei ce aspira la acest lucru).
Varianta clasica, bine realizat, complex, deci trebuie putina rabdare, serialul Hotii din padure. Varianta moderna, excelent, sigur o sa va prinda, desi nu e englezesc, serialul 10% (pentru cinefili va fi si mai placut, actiunea are loc in lumea actorilor, impresarilor, culise, etc).
Daca e vorba de seriale frantuzesti, as mai mentiona serialul Lupin, pentru ingeniozitate, si serialul Marseille, cu Depardieu, despre culisele politice de astazi. Primul se termina subit, al doilea, deja din seria a doua, asta e boala celor cu mai multe sezoane, intinde pelteaua.
In rest, din ce nu am vazut, e cam greu sa gasesti unul satisfacator.
Concluzia: e o televiziune de divertisment pentru copii, dar si asa cam monotona.
Voi ce propuneri aveti?
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 02 Mar 2021, 12:22   #10
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Tot pe Netflix:
Neaparat de vazut este si serialul polonez 1983 (2018). Complicaciunea lui deriva (dar daca nu era un derivat?) din multitudinea de factori (primi), dar concluzia e foarte scurta si clara, enuntata in cateva randuri.
Secretul Nilului, Grand Hotel, un alt serial pentru cei interesati de altceva, un serial egiptean, o mini telenovela, cu multe lucruri bune. Primele zece episoade merg perfect, apoi se transforma in sau ia calea unei telenovele in toata regula. Daca se mai reducea din cele 30 de episoade era si mai bun.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 06 Mar 2021, 15:23   #11
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Unii au pasiuni costisitoare, foarte costisitoare. Eu am copilarit cu Shakespeare, si cand a umblat de nebun prin anichitate, la Coriolan, si cand l-a urmat smechereste pe Antoniu, aflat in vizita de, sa-i zicem, curtoazie, la Cleopatra, si in multe alte imprejurari, inclusiv acum, cu acest serial intitulat Upstart Crow, din 2016 pana astazi.
Intrebarea care se pune este de ce? Raspunsul e la fel de simplu, prieteni, pentru ca nu prea se gaseste ceva mai bun in domeniu.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 19 Mar 2021, 17:49   #12
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Deoarece multora le plac luptele, ma refer la lupta cu un sens (giratoriu), si pentru ca, pe langa sutele de laturi, pe Nf. (adica nesatisfacator) se gasesc si cateva interesante, mai adaug cateva seriale, pana se termina sezonul:
Catedrala mării (2017)
Barcelona, un fel de sloboziile noastre, lupta pentru libertatea oamenilor acum 700 de ani, de unde se vede ca e treaba grea.
Revolta sau Rebellion (2016)
Inainte de Pasti, acum un secol, irlandezii au o noua tentativa de a scapa de sub tutela britanica.
Virgin river (2019)
Pentru oamenii prea rabdatori, tenace, maturi, nemuritori!
Jucându-se cu focul (2019)
Nu stiu daca e potrivit titlul, caci el se juca cu altceva, in lumea cafelei, e drept, prajite, la sac.
Acum, vazand filmul, inteleg ca poate de aceea au un gust straniu unele cafele. Merita sa-ti folosesti dioptriile!
Nota: Toate sunt seriale care se mai si termina.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 06 May 2021, 15:09   #13
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Fallet (2017)
O serie rarisima, parodiaza intr-un mod select, subliniez select, genul de filme politist. Sobru, tocmai potrivit in combinatia suedezi si englezi, dar la capatul fiecarei actiuni, reamintesc, jucate sobru, e ceva amuzant: o poanta, o situatie, o imagine.
E normal ca suedezii sa-l faca, normala si primirea lui (aprecierea).
Numai in 8 ep. a 25 min, este unul din putinele serii excelente.

Rita (2012)
Daca e categorisit drept comedie, e reusit. Daca se insinueaza prin el realitatea, e de doi bani.
Trebuie remarcat punctul de vedere al adolescentilor. Face diferenta, exemple de atitudine ce elimina uimirea altora referitoare la intrebarea de ce danezii o duc bine acolo, la ei.
Merita primele doua serii.

Lunetistul (2016) serial
Desi asa ceva s-a mai vazut la un film din 2007, merita mentionat pentru spectatorii de gen (boys si vacys), adaptat la zi, la urma urmei, un film antrenant, cu unele dedesubturi surprinzatoare.

Travelers (2016) Calatorii
O serie, pana la urma, peticita, are si momente bune, apare si un romanas, dar vorbeste stricat, se cunoaste ca nu prea a fost in ultima vreme la scoala, o prietenie frumoasa si alte lucruri interesante.
Chiar daca nu se vrea comica deloc, nu ai cum sa nu razi la unele defecte majore de conceptie. Trei serii cred ca au fost un mare chin pentru a se filma. Treptat se departeaza de subiect.
Dar ne trezeste, are alarma la sfarsit.
Tot sunt bune la ceva si filmele astea cu blou iu maind, ca dupa ce le vezi iti spui ca tot la sapa e mai bine, stai colo linistit, te bucuri de toate, e-he!

What/If (2019) Repercusiuni
In afara subiectului filmului se remarca o invazie de poponari, cum li se zice in popor, introdusi numai ca decor, fara rol. Nici ei nu stiau ce cautau pe platou, probabil. E treaba lor, dar e deranjant, pentru ca nu au nimic comun cu actiunea filmului, sunt doar niste atasamente inutile.

Suflete pereche (2021)
Dupa vreo doua episoade in care se expune ideea, serialul devine, si el, o latura, ca si ideea.
Este facut dupa o carte. Nu-i de mirare ca astazi se prefera cartile de joc.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 10 May 2021, 16:00   #14
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Vikingane (2016) Norsemen
Neaparat de mentionat, tentant, despre esentele umane sau vikingi slefuiti. A ramas ascuns o vreme, o confuzie din cauza traducerii pe romaneste a titlului sau, identica cu a altui serial dedicat carmangeriei.

Outlander (2014) Străina
Serialul are si parti bune, si parti rele. N-o sa va pierd timpul enumerand multele parti bune. Voi spune doar una. O parte buna este faptul ca mai sunt inca parti bune in film. Cand spun parti rele, ma refer la partile care nu sunt bune.
Nici acum nu pot pricepe cum in ep. 9, din seria 1 sau 2, nu retin exact, cu cutitul la gat, impropriu spus, pentru ca era aproape cat o sabie de mare, cutit asezat cu dibacie de femeie, barbatul facea sex la meserie, nu i se inmuiase palosul.
Da, stiu, realizatorii tocmai asta intentionau, sa arate ca avea gusturi neobisnuite si motoare neconventionale.
Sa exemplificam invers. Toata lumea a vazut jocuri olimpice, scrima. De cate ori ati vazut vreun sabrer in focul luptei cu palosul sculat? Ca si prin lumea lor trebuie sa fie de cei cu gusturi diferite, macar o exceptie!
Oare filmul abunda in metafore vizuale si ideea e ca raportul dintre bine si rau este de natura sexuala?
Nu va luati dupa asta. Daca priviti atent, veti descoperi multe lucruri interesante, premise solide, noutate (vezi intoarcerea in timp).
Personajul nu mai e profesorul atotstiutor sau puscasul mai tare ca MICHI MAUS, plecati in calatorie ca intr-un voiaj de nunta, ci o sora medicala obisnuita, aruncata intr-o lume salbatica, cruda, in care toti isi propusesera, din diverse motive, sa o hacuiasca, iar ea trebuia sa se descurce in aceste conditii neprimitoare.
Merita vizionat macar un sezon, asa, de control.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 11 May 2021, 09:41   #15
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Zorge (2019)

Despre Zorge, unii spun ca a fost cel mai mare spion al secolului. Nu stiu, trebuie vorbit cu mai multi spioni pentru asta.
Regizorul serialului e nascut in zodia racului, a inceput filmul cu sfarsitul povestii.
Imi plac filmele care iti prezinta mai intai deznodamantul, poti renunta la ele, fara regrete, oricand vrei, fara sa-ti para rau, si le urmaresti fara emotii, foarte degajat, ca doar stii ce va urma.
Si in cazul acestui film, aprecierea e contradictorie, datorita sistemului deficitar de notare de pe net.
Am vazut cateva episoade pana acum si pot spune ca e frumos. Bine, n-o sa vedeti Marele Premiu al Japoniei la Formula 1 in el, dar sunt cateva simple fugareli.
Oricum, e indicat pentru cei ce vor sa urmeze scoala de spioni sau cei care, nesuportand muzeele, vor calatori in timp, la fata locului (ii pune in tema cu ce vor gasi).
Mai sunt doua filme despre acest personaj (un neamt care spioneaza pentru rusi in Japonia, pe timpul razboiului - anii 40), unul din anii 60, imbarligat, si unul din 2003, pueril.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 15 May 2021, 14:23   #16
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Solsidan (2010)

Într-adevăr se dezgheață Nordul, acum fac și nordicii poante de climă temperată, nu mai sunt așa de rigizi ca înainte, au trecut și ei la solstițiu... de glumă.
Suedezii o numesc cea mai bună comedie suedeză din toate timpurile sau îl numesc cel mai bun film suedez de gen (genul suedez de film?).
Citisem pe undeva că e filmul la care râde clasa de mijloc.
Și la noi s-a dezvoltat clasa de mijloc, așa că are, și aici, cine râde.
Nu știu dacă râde, ar fi bine, sau rămâne ca-n film, chestia e particulară.
Filmul sporovăiește despre chinurile, ca să fie în lumea bună, a două familii tinere care "învață" să-și cheltuiască mulțisorii bani caștigați, să trăiască pe picior mare + o familie de lipitori.
Două serii garantate, pe urmă nu știu, nici nu încerc, nu agreez întinderea peltelei (semn al maturității și a lipsei de experiență)
Trebuie văzut! Are faze de-a dreptul stupide, dar nimic nu te împiedică să crezi că sunt adevarate.
Cel putin, protagonistul din acest episod ar trebui premiat cu "fleica de aur".
Ca să-l aveți și pe ăsta în vedere, pentru că-mi sunteți dragi!
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 01 Jun 2022, 09:18   #17
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Daca va plac filmele seriale bune cu Sherlock Holmes:
The Adventures of Sherlock Holmes (1984)

Daca va plac lucruri interesante spuse intr-o maniera diferita de filmele publicitare, dezvaluiri de personaje istorice altfel decat se cred ele:
Mikhaylo Lomonosov (1986)

Daca va plac serialele englezesti scurte si la obiect:
Bodyguard (2018)

Daca va plac cele americane, daca va plac cele cu puscariasi, daca va plac cele cu intemnitati pe nedrept, cu negri destepti:
Pe viata (2020)

Daca va plac filmele cu Bach:
Johann Sebastian Bach - o serie de 4 ep. (1985)

Daca nu, dar va plac filmele cu Șubert:
Schubert - Mit meinen heißen Tränen (1986)
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 16 Jul 2022, 19:30   #18
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Borgen: Împărăția, puterea și slava (2022)
Este condensat, recomandat, inegal, cu tot felul de impresii, periculoase sau mai putin gandite, o imagine bine conturata a lumii neputincioase de astazi.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 28 Dec 2022, 17:05   #19
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Doua seriale mai scurte, cum e mai bine, care au destule argumente la care va puteti gandi:
Snowpiercer - Expresul zăpezii (2013),
Kleo (2022).
In rest, aceasta ne..o televiziune, momentan, nu are ca noi propuneri decat scursori, in afara de cateva filme bune de Craciun.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Old 09 Jan 2023, 18:03   #20
1MicuCelUmilSiViril
Guru
 
1MicuCelUmilSiViril
 
Join Date: May 2015
Posts: 559
Începem de luni cu Ciclul educație", iar cel mai potrivit este acest serial.

A Dream În Red Mansions - Hong lou meng (1988)

Dacă vă place mandarina, o mandarină dulce e în filmul Visul din pavilionul...
Nu, nu e un film de dragoste, nu s-a căsătorit regizorul cu scenarista.
Nu este o telenovelă chinezească. Întrucât este un serial multiplu educativ, nu este vorba despre green horses on the walls.
Filmul chinezesc e un kilo lungmetraj, ecranizare a unuia dintre cele 4 romane fundamentale ale literaturii clasice chineze, un roman cuprinzător, chiar are de toate.

Am ales această variantă. E suficientă. Sunt 12 episoade cu durata cuprinsă între 55 min și 1h 20 min, față de varianta realizată cu un an înainte, de 36 de episoade (30 de ore de film), diferența de notare între ele e infimă, deci, câstigam timp să vedem și altceva.
E un film de societate în măsura în care vă gândiţi la el ca o analiză exactă a societăţii şi a comportamentului pe care fiecare în parte ar trebui să-l avem în societate. Explică multe laturi ale educaţiei.

În condiţiile actuale, e timpul de vizionat, un film pentru mic şi mare. Părțile pentru cei mici sunt și pentru cei mari, părţile pentru cei mari sunt şi pentru cei mici, eventual cu alt înţeles.
Regizorul a bătut cărţile, adică a cam amestecat capitolele cărţii, dar filmul este cursiv. De fapt, a făcut o altă structurare a romanului, în povești pe diferite teme.

Este și spectacol, de teatru, la ziua stăpânei, dar după cel de pe scenă, unul mai adevărat, în familie.
Cartea, pagină cu pagină, şi filmul acesta, arată viciile şi serviciile omului, uneori ceea ce nu trebuie să faci, alteori ceea ce trebuie să faci.
Câteva cuvinte despre personajele principale, ca să vă familiarizați cu ele.
Norocul autorului cărții și al regizorului că lui Baoyu îi plăceau fetele, astfel au putut introduce multe personaje feminine pe lângă el, exact cum îi plăcea tânărului.

XiFeng (sau Feng Jie, în carte se explică ce e cu numele astea multiple la chinezi), o tânără soție, reprezintă "executivul" în casă, lucru neobișnuit pentru acea vârstă, un personaj important.
Există și intrigă. Pe Daoyu o ronţăie gândul că nu poate fi soţia lui Baoyu. Soarta favorizează pe alţii, dar o recompensează şi pe ea. Tânăra fiind, avidă după împliniri imediate, nu desluşeşte ce destin mult mai înalt i-a hărăzit.
Prin bunicuța Liu se face o introducere la comicul chinezesc, recomandabil, vezi ep 5 (sau 3a).

În ultimele 2 ep personajele principale mor ca muștele, parcă a dat strechea în ele, dar și faptele lor, cum zice rumânul, lasă de dorit.
De remarcat ce suflete pure, sensibile, erau înainte. Acum s-au mai schimbat treburile.
Văzând filmul, îți vine ideea că, în locul unui fir subțire, delicat, mai toţi oamenii aleg funia groasă, grosieră, dar care dintre ei știe la ce le foloseşte? Se leagă singuri!
Alte detalii/amănunte gasiți în rubrica de carte citită, dacă vă interesează.
Subtitrări în româna pentru film veți găsi în locurile obișnuite.

Atenție!
Serialul conține extrem de multă educație.
A se lăsa la îndemâna copiilor!

Last edited by 1MicuCelUmilSiViril : 09 Jan 2023 at 18:06.
1MicuCelUmilSiViril is offline   Reply With Quote sendpm.gif
Reply


Thread Tools Search this Thread
Search this Thread:

Advanced Search

Posting Rules
You may not post new threads
You may not post replies
You may not post attachments
You may not edit your posts

vB code is On
Smilies are On
[IMG] code is On
HTML code is Off
Forum Jump


All times are GMT +2. The time now is 01:42.


Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.
jinglebells