Red Riding Hood

[corinka]

Am vazut filmul weekendul trecut, cred ca e cel mai mare kitch vazut anul acesta, de fapt in ultimii ani: grotesc de-a dreptul! Spre sfarsitul filmului abia imi mai puteam tine rasul vazand cat e de penibil, iar saptamana trecuta am citit cronica Ancai Gradinariu, pe care o reproduc mai jos, deoarece a zis-o la fix. Chiar ajunge sa starneasca hohote...

Anca Gradinariu - Hohotitor de prost

Sunt filme proaste şi triste şi filme groaznice şi vesele. Acestea din urmă invită replicile inspirate ale spectatorilor care, uneori, ajung să se solidarizeze, să strige la ecran şi să râdă în cor. Spectacolul hazos din sală aproape că merită preţul din ce în ce mai piperat al biletului de intrare (un alt argument împotriva furatului de pe net ar fi că genul ăsta de defulare colectivă nu-l poţi avea în faţa plasmei de acasă).

Până acum, Red Riding Hood e cel mai puternic candidat la coroana de cel mai entertaining de prost film al anului. E drept că m-a luat prin surprindere. Mă aşteptam să însemne revenirea la cinemaul de calitate a lui Catherine Hardwicke (Thirteen şi Lords of Dogtown), o autoare promiţătoare înainte ca Hollywoodul s-o prindă în galera aurită a mercenarilor şi să-i dea pe mână jalnica franciză Twilight.

Dar Red Riding Hood, o pseudoadaptare după basmul cu pofte atavice al fraţilor Grimm, nu e altceva decât un viol al bunului-simţ şi o sursă inepuizabilă de umor involuntar, pe lângă care şi cele mai proaste episode din Xena sau Hercule sunt capodopere. Se pare că, odată ce ai muşcat din şvaiţer, e greu să te mai întorci la rădăcinile indie amare şi cam paupere.

Încerc să mă prefac că-s inteligent

Pelicula încearcă să vrăjească, în plină vedere, tot generaţia Twilight. Are în centru aceeaşi eroină virginală (blondă, de data asta), atrasă de "partea întunecată", care oscilează între doi imberbi ce emană cam la fel de mult şarm şi sex appeal ca un comatos. Costumele le sunt descusute artistic atât cât să li se vadă pieptul complet epilat, iar coafura emo rezistă şi la frig, şi la foc, şi la tortură (trăiască untura de oaie!). Dar Valerie nu vede cât sunt de penibili, aşa că se tăvăleşte prin fân cu proscrisul satului, într-o căpiţă plasată strategic în faţa unor vâlvătai (nu, jur că nu e o parodie de tipul "Top Secret"!). Pe ici şi colo, regizoarea încearcă să mai injecteze niscaiva accente sumbre, "obraznice", pentru mai multă complexitate sau excitare, dar devine ridicolă tocmai pentru că se ia prea în serios într-o producţie de nivelul unor copii de grădiniţă. "Încerc să mă prefac că-s inteligent", zice un Adonis emasculat, şi cam asta face şi filmul.

Satul amorezilor e răvăşit de o nouă crimă a Lupului, o creatură mitologică (de fapt, o chestie mare, păroasă şi caraghioasă) pe care, se pare, numai părintele Solomon (Gary Oldman, cum altfel decât repulsiv), un fanatic religios, o poate opri. Vârcolacul trăieşte în varianta lui umanoidă printre săteni, aşa că paranoia prinde proporţii şi toată lumea încearcă să ghicească "who's the big bad wolf?". În loc de mister şi de ameninţare, peste această soap opera ninge cu zăpadă sintetică şi cu dialoguri cumplite, la fel de artificiale ca şi culorile suprasaturate sau muzica electro pusă peste un decor de secol XVIII. I-am dat o stea pentru caterincă, evident.

[Domolul]

Am vazut doar primele minute si mi-am dat seama ca nu pot sa-l vad :
ca sa nu credem despre personajul principal ca era o curvulita care pandea padurarii dupe copaci , filmul incepe prin a ne spune ca ea era o fetita cuminte, cu mila fata de animale , se cunostea pe furis cu el de cand erau copilasi . Faceau capcane in padure pentru iepurasi , apropo , pentru iepuri se fac asanumitele laturi, nu se chinuia nimeni sa faca o cusca din ramuri impletite, mai ales ca iepurele nu pune botu la asa ceva. Si aici regizoarea ne ridicularizeaza pe noi, adica este o filmare de studio amenajat ca o padure si da drumu la un iepuroi alb gras si prea domestic care, cu o lene de figurant se lasa prins in cusca de lemn si asteapta bine mersi sa vina copilasii cei draguti. Acestia se apropie , iau iepuroiul in brate, care apropo, nu a fost convins sa se zbata deloc, si care se uita cu niste ochi mari de vaca la cameraman. Dar copilasii, vai ! au un cutitas in manuta ( filmul prefigureaza o violenta innascuta sau poate dobandita) cutitas pe care il apropie in cel mai nevinovat mod de gatusorul dragutului iepuras obez si se indeamna : i-ai gatu ! ba nu, i-ai tu gatul ! i-ai tu ! Eee, timpul trece si uite , acum sunt mari, ea se uita printre copaci la baiatul care sparge lemne. Uitatura e invidioasa. Pe copaci. Dar iata din nou un semn- simbol al violentei ce va justifica probabil cruzimea de mai tarziu: cu ce credeti ca taie el copacii ? cu toporul ! Deci ati retinut : cutitul , toporul si la inceput a mai fost un porcusor simpatic care trebuia sacrificat pentru a salva viata oamenilor. Si tocmai cand filmlul crestea in intensitatea simbolurilor, l-am oprit : Asa ceva ...