Mishima: A Life in Four Chapters (1985) Paul Schrader

[Mercutio]

Al patrulea film din turneu se intituleaza Mishima: A Life in Four Chapters (1985) de Paul Schrader, un film propus de aniela07.





Saptamanal se va trage la sorti un film ce va fi afisat intr-un thread propriu. Thread-ul ramane deschis pentru votare doua saptamani. Oricine poate participa la discutii si poate vota, cu conditia de a-si justifica votul printr-un comentariu. La sfarsitul turneului va fi ales prin vot si premiat cel mai bun comentator.

Sistemul de votare:
4 stele = 4 puncte - excelent, 3 stele = 3 puncte - bun, 2 stele = 2 puncte - merita incercat, 1 stea = 1 punct - slab, 1 bila neagra = 0 puncte - foarte slab
Se pot da si note intermediare, de exemplu 2.5 stele.

[rvn]

spiritul japonez persista. faptul ca intai am vazut un anime original si foarte interesant, conteaza destul de mult pentru cei care vor sa vada Mishima si nu sunt familiarizati cu ceea ce inseamna acest spirit, mai ales pentru japonezii care raman fideli traditionalismului.
impresiile mele despre film sunt relativ puternice si favorabile, desi, la inceputul vizionarii eram putin sceptica, gandindu-ma ca un film biografic este greoi, destul de incalcit si lipsit de emotie.
nici nu stiu ce-ar fi mai important de discutat, viata si moartea lui Yukio Mishima, oprerele lui literare, sau filmul, ca realizare artistica? este greu sa le separi, fiindca, practic, nu prea poti vorbi de una dintre ele, fara a te lega de celelalte. chestia asta se datoreaza modului ingenios in care a fost realizat filmul, o foarte frumoasa transpunere in imagini a unor evenimente de viata reale, cu imagini fantastice, alegorice, din opera literara a celui care a fost Yukio Mishima. separarea episoadelor si intercalarea lor este clara. culorile sunt cele au decis. nuantele intense, stralucitoare, ale scenelor in care sunt transpuse pasaje din trei nuvele ale sale, orbesc si excita simturile, culorile alb-negru definesc trecutul, atmosfera austera in care s-a nascut, a trait si a fost educat, scriitorul, iar imaginea in culori naturale de la inceptul fiecarei parti si de la finalul filmului, reprezinta prezentul, punctul de pornire al scenariului. pe masura ce imaginile se deruleaza esti prins in vraja acestor schimbari mizanscenice datorate culorilor si filmul, se transforma dintr-o "corvoada", intr-o "placere", cu o conditie: trebuie sa fii initiat in opera literara a lui Mishima. altfel, totul devine foarte confuz, aproape nedescifrabil.
noroc cu Ken Ogata, actorul care il interpreteaza pe Mishima. povesteste atat de frumos despre viata lui, incat suntem tentati sa-i urmarim evolutia, mai ales ca viata unui asemenea personalitati, devenit personaj de film, merita atentia cuvenita, nu am idee cat de bine au respectat regizorul si fratele sau, adevarul despre viata scriitorului si imprejurarile mortii sale, dar ceea este usor de observat este inversunarea cu care Ken Ogata, a desavarsit interpretarea, incercand sa redea spiritului japonez traditionalist, toata frumusetea, barbatia, puterea si valoarea, chiar in interiorul sau cel mai profund. fanatismul traditionalist japonez este o delicata problema de mandrie nationala, iar societatea japoneza nu a fost scutita de manifestari extremiste intre cei care doreau modernizarea tarii si nationalistii care-si manifestau loialitatea fata de sistemul imperial. actul final al filmului, sinuciderea dramatica a scriitorului, facandu-si sepukku, reprezinta gestul disperat a lui Mishima pentru intoarcerea la vechile traditii si renuntarea la modernism. fascinanta aceasta demonstratie de virtuozitate, cu atat mai mult. cu cat, sentimentul lasitatii este cu totul desfiintat de acest ritual vechi, specific japonez.
poate o sa revin cu comentarii. sunt curioasa sa citesc pareri ale celor care au citit cartile lui Mishima, mai ales pe cele trei care au fost folosite ca suport pentru realizarea episoadelor suprarealiste din film.

[alali]

Wow! Ce film! Deloc pe gustul meu.... dar si asa o sa incerc sa fac o analiza a lui prin ochii mei, cat mai neutra posibil, ca deh, nu doar preferintele conteaza.

Dupa o indelunga rumegare a acestei productii, am fost determinat sa incep documentarea despre acest Yukio Mishima, numele real Kimitake Hiraoka, necunoscut pentru mine pana acum.
Prima intrebare care mi-a venit in minte a fost: Cat este adevar si cat scenariu al acestui biopic?
Asa cum se gasesc peste tot referiri la adresa acestui scriitor, biografia lui incepe cu precizari de genul: "asa cum ni se relateaza de catre regim". Este foarte important pentru orice privitor sa aibe in permanenta acest aspect in minte, pentru a putea privi realist aceasta productie.
Automat, gandul ce incepe sa te bantuie este cat din aceasta "dovada de barbatie" este autentica si cat este de fapt intentie de promovare de sine, a propriei opere? Am gasit o precizare a biografului lui Mishima, John Nathan, in care se spune ca Mishima ar fi fost constient de inutilitatea planului sau. Deci, stiindu-l "un las" asa cum s-a descris inca de tanar prin dezertarea din serviciul majestatii sale, de unde aceasta dorinta de jertfa pentru aceasta forma de guvernamant cand, chiar el marturiseste ca, "avea credinta ca doreste sa moara pentru imparat, cand de fapt nu dorea sa moara deloc."
Filmul chiar are acea punere scena teatrala a sacrificiului, ce arunca voit un semn de intrebare asupra acestui act de curaj in aparenta.
Revenind la film, ca si proiect cinematografic, cele 4 parti au si patru mesaje diferite. Daca frumusetea ne este relatata ca o traire naiva, ce poate fi gasita doar atunci cand nu ai dobandit cunoasterea de sine, constientizarea a ceea ce vrei sa fii, (acel baiat neinitiat in tainele vietii, balbait, fara prieteni, virgin), arta este opusul acestei beatitudini ingenue.
Astfel frumusetea nu poate fi creatoare. Frumusetea "sufoca" persoana, "o otraveste" si astfel e incapabila sa creeze. Chiar Mishima spune ca poeziile create in acea perioada erau proaste.
Manifestarea artistica incepe odata cu gasirea unei muze si nu in ultimul rand a durerii, a suferintei. Atat fizice cat si emotionale. Pentru a compune trebuie sa fii ranit.
Daca in Kara no Kyokai m-am ratacit de multe ori prin desisul motivelor si simbolurilor, care si acum cred ca intentionat au fost inserate, nicidecum doar asa, de spoiala de suprafata, aici intregul film este o mare metafora.
Totul slujeste la transpunerea de idei. Dialogul, incarcat pana la refuz de metafore pentru orice remarca banala, culorile care alterneaza de la contrastul suprem alb-negru, la culorile normale, firesti ca mai apoi sa avem acele decoruri saturate pana la refuz de tonuri stridente, (oarecum specifice traditiei si culturii asiatice), tabloidizarea oricarui cadru ce face referire la cele 3 scrieri ale lui Mishima prezentate in film, totul, absolut totul vibreaza, vorbeste, transmite. De aici si sentimantul de obositor in cazul meu, o oboseala provenita din tot acest teatru, din toata aceasta incarcare din toate aceste emotii ce izvorasc pana si din decor. Mult prea poetic pentru mine, recunosc.
Un 3 stele, o nota neutra din partea mea, doar asa ca sa nu intervin in procesul de votare prea mult.

Ps. cel mai interesant aspect pentru mine a fost aceasta convertire a asiaticului Mishima la cultura greaca, ceea ce l-a influentat enorm in toata viata si creatia lui ulterioara. De la modelarea trupului, in stil elen, pana la sacrificiul suprem.
Totusi raman doua intrebari fara raspuns sau, poate, cu prea multe raspunsuri.
1. si-a regizat propria moarte pentru a da o noua dimensiune operei sale sau a fost intr-adevar un crez patriotic, nationalist?
2. daca " a crea o opera de arta si a deveni frumos este tot una", de ce atunci mesajul filmului este exact invers? Mesaj prezentat atat de explicit.

[rvn]

Deci, stiindu-l "un las" asa cum s-a descris inca de tanar prin dezertarea din serviciul majestatii sale, de unde aceasta dorinta de jertfa pentru aceasta forma de guvernamant cand, chiar el marturiseste ca, "avea credinta ca doreste sa moara pentru imparat, cand de fapt nu dorea sa moara deloc."

cu cat inaintezi in varsta, revine curajul....sau poate, nu ti s-a intamplat niciodata ca intr-un moment foarte important al vietii sa spui pe dos decat simteai, aveai in gand??
uite, de pilda, puteai gresi la fel, din cauza emotiilor coplesitoare, in fata ofiterului starii civile, pe gura, putea foarte frumos sa-ti iasa un "NU' atat de clar, incat sa-i lasi pe toti masca. totul depinde de un moment psihologic important, dorinta acerba care devine irealizabila, intr-o clipa de slabiciune.
eu as vrea sa atrag atentia, asupra unui aspect important, care, i-a influentat intr-o masura destul de mare, formarea lui, ca adolescent si apoi ca om: despartirea fortata de mama si cresterea, educarea lui de catre bunica cu tendinte oedipiene. egoismul grandmatern a influentat decisiv personalitatea unui copil sensibil, cu inclinatii artistice, cu o fragilitate interioara evidenta, cel putin in primii ani ai copilariei. in ciuda tuturor etapelor de transformare prin care a trecut trupul si spiritul sau, cred ca sentimentul de supunere, de iubire egoista, a ramas nealterat si se regaseste intr-o forma sau alta, in toate actiunile sale din viitor, inclusiv inclinatiile sexuale, isi au radacini in aceasta legatura anormala, excesiv de posesiva, cu bunica sa.

[alali]

sechelele unei copilarii nefericite.... sunt prea novice sa le discut. Traumele la varste fragede si influenta lor in viata adulta, la fel. Ar fi o discutie de ageamiu. Nu ma tin pingelele. Am vaga impresie ca nici psihologii nu se pot pune deacord in acest domeniu mai mult necunoscut decat cunoscut.
Dar daca doresti sa purtam o discutie in domeniul psihanalizei, asa cum bine remarca un cunoscut critic de film, cel mai indicat ar fi sa cautam in opera lui Mishima influente pentru a vedea ce anume a fost definitoriu pentru el. Si astfel aflam ca era un impatimit al operelor lui Nietzsche. Un autor la moda in acei ani. Nietzsche face o afirmatie in opera lui cum ca, frumoasa este filosofia elenilor, frumosi sunt elenii ca oameni atat trupeste cat si moraliceste, si ca e bine ca toti sa patrundem aceast mod de gandire si traire si de ce nu, sa avem bucuria chiar sa devenim in cele din urma greci. Iar Mishima duce acest indemn literar la indeplinire ad literam. El devine trupeste un grec, devine mental un admirator si un insusitor al preceptelor grecesti.
Cat priveste capatarea curajului odata cu trecerea timpului, ... sa nu ne facem ca nu observam reflectiile avute de Mishima in acel monolog din film, reflectii ce le are la varsta adulta, conform biografului sau, undeva dupa 40 de ani. Asadar, acel "am realizat de fapt ca nu vroiam sa mor deloc" este o constientizare adulta, matura, a unui gest facut in tinerete. El acum realizeaza adevaratul substrat al faptelor sale... Iar asta se intampla sub impulsurile de moment. Probabil macinat de ... planul ce il nutrea.. Cine stie?

Ps. ma poate ajuta cineva cu acele doua dileme capitale pentru mine pe care le-am ridicat in finalul review-ului?
E totusi o afirmatie a lui Mishima insusi care desfiinteaza prima parte a filmului, aceea legata de frumos si creatie.
Iar a doua, cu regizarea actului final, ar pune in cu totul alta lumina viata, creatia si ideologia acestui scriitor... Chiar filmul are niste referiri stridente in sprijinul acestei ipoteze. Plus ca si biologul sau face niste marturisiri ... mai putin poetice asupra acestui gest final al lui Mishima.

[Mercutio]

Eu sustin din prima ca nu avem de-a face cu o biografie. Ma asteptam sa fie, la fel ca rvn, o biografie plictisitoare, "all that David Copperfield kind of crap", cum bine spunea un simpatic personaj din literatura. Nu. E vorba de o evocare.
Abel Ferarra declara intr-un interviu despre ultimul lui film, Pasolini (2014), care urmareste ultima zi din viata lui Pasolini, ca e dificil si inutil ca in 90 de minute, atat cat dureaza un film, sa vorbesti despre intreaga viata, opera, gandire, a unui artist de talia lui Pasolini. Ferrara considera ca e esential de evocat ceea ce ajunsese Pasolini in acel moment.
Acelasi lucru face si Paul Schrader in cazul filmului de fata. Chiar inainte de generic este prezentata o scurta nota care mentioneaza in cateva randuri cine a fost Mishima si ce s-a intamplat pe data de 25 Nov. 1970. Avand ca baza aceasta zi, ultima zi din viata lui Mishima, filmul incearca sa ne faca sa intelegem, ce/unde ajunsese Mishima in acel moment si ce a determinat gestul lui ultim. Se poate spune ca ar fi fost mai lesne de inteles pentru noi daca am fi fost la curent cu scrierile lui. Eu as zice ca filmul face o treaba buna, cum se spune, si nu e nevoie sa citesti intai operele lui Mishima pentru a urmari filmul. Acesta reuseste sa redea printr-o privire atenta si sensibila, prin mici flashback-uri la momentele cheie din biografia lui Mishima, prin admirabilele dramatizari ale celor trei romane, atat de viu si colorat prezentate, si nu in ultimul rand prin excelenta intepretare a actorului din rolul principal, un veritabil si just portret al celui care a fost omul, artistul, militantul, Mishima.

As adauga si un alt merit al filmului: mi-a trezit dorinta de a citit cartile lui Mishima, macar cele trei romane prezentate in film.

3.5 stele

[Mercutio]

Ah, am uitat, un panseu care mi-a placut foarte mult:
"When a man reaches forty, he has no chance to die beautifully".

[rvn]

Si astfel aflam ca era un impatimit al operelor lui Nietzsche. Un autor la moda in acei ani. Nietzsche face o afirmatie in opera lui cum ca, frumoasa este filosofia elenilor, frumosi sunt elenii ca oameni atat trupeste cat si moraliceste, si ca e bine ca toti sa patrundem aceast mod de gandire si traire si de ce nu, sa avem bucuria chiar sa devenim in cele din urma greci. Iar Mishima duce acest indemn literar la indeplinire ad literam. El devine trupeste un grec, devine mental un admirator si un insusitor al preceptelor grecesti.

eu cred ca totul porneste de-aici:
Untitled1.jpg
poate gresesc si atunci astept si parerea altora. Mishima a descoperit frumusetea trupeasca si nu numai. a descoperit ceva uimitor: acesta i-a trezit primele imbolduri sexuale si cred ca este destul de clar, de ce natura sunt ele. el spune ca majoritatea oamenilor intai cunosc trupul si apoi cuvintele, la el, a fost invers: intai a cunoscut cuvintele si apoi trupul. este vorba de imbogatire, maturizare, in prima etapa a vietii a cunoscut exclusiv spiritul, dupa care, a venit si revelatia. si care s-a transformat intr-o mica obsesie.

[alali]

nu stiu ce relevanta are acea poza. Mishima a fost un bisexual si asta nu e un secret. Ba mai mult, se vorbeste despre el ca un bisexual retinut, care a incercat sa para normal, desi nu se ferea deloc sa recunoasca si atractia catre partea masculina. Cand am spus ca totul pleaca de la operele lui Nietzsche si mai ales de la acel indemn de a reusi in cele din urma sa devenim greci si ca Mishima a luat acest indemn si a facut din el un scop in viata nu era o chestie pe care o dedusesem eu din prea mult spirit de patrundere sau din prea mare perspicacitate. Totul se regaseste in biografia lui si apare si in film:



asa a ajuns Mishima sa accepte si inclinatiile lui sexuale, sa devina frumos pentru a putea crea frumosul, sa isi disciplineze viata si vointa. De aceea cred ca vizita in Grecia, plus pasinunea lui pentru operele lui Nietzsche au fost definitorii pentru Mishima ca artist si ca om.

[rvn]

nu stiu ce relevanta are acea poza.

eu cred ca atunci a descoperit ca lumea nu se compune numai din cuvinte, din poezie si proza, si ca in asta consta, exclusiv, frumusetea ei. cuvintele pe care le asternem pe hartie, vin din interior, dezvaluie frumusetea sau uratenia naturii din care suntem nascuti. ceea ce se vede la exterior, este cealalta parte a frumusetii, cea fizica, pe care Mishima a constientizat-o in momentul cand a privit acea fotografie din albumul de arta si de-atunci, probabil, a avut credinta ca frumusetea fizica este insasi arta. grecii antici puneau mare pret pe frumusetea corpului. o cultivau, era socotita simbolul masculinitatii absolute, iar cand el spune ca Grecia l-a vindecat de ura impotriva lui, este doar o acceptare, o impacare de sine, in ceea ce priveste orientarile sale sexuale.

[aniela07]

Interesanta combinatia filmului de autobiografie cu ecranizarea cartilor pentru a surprinde chiar modul in care Mishima si-a considerat scrisul strans legat de propria viata, de ideile si de deciziile sale. Filmul mi-a placut cel mai mult la nivel vizual, nu neaparat pentru culoare, cat pentru simetria si minimalismul imaginilor.

M-as fi asteptat de la film sa aprofundeze ideea de frumusete de la Mishima. Runaway Horses este cel mai accesibil roman din tetralogie. Celelate carti sunt mult mai intrigante si debusolante (cel putin pentru mine). As fi vrut ca filmul sa-mi clarifice acest aspect al conceputului de frumusete care, recunosc, mi-a ramas incert din cartile lui. Il voi reciti la un moment dat cand voi considera ca sunt pregatita sa incerc din nou sa-l inteleg mai bine.
Filmul a fost prea narativ pentru ce mi-as fi dorit eu si mult prea concentrat pe seppuku-ul lui Mishima.

3,25 stele

[sigalia]

Un “haut-couture” si cam atat.Asa as rezuma experienta mea cu filmul lui Schrader.
E adevarat ca nu e o biografie in sensul clasic,dar subtitlul - “o viata in patru capitole”,aluzie desigur la cunoscuta lui tetralogie - promite sa explice totusi o personalitate si un destin.
Toate calitatile enumerate de voi aici au fost in cazul meu mai degraba o piedica decat un limbaj valid,care sa serveasca acestei intentii.
Vocea confesiva , hiper- metaforica, mi s-a parut plina de pretiozitate.
Cele trei din romanele sale, insertate cu intentia unor oglinzi care sa reflecte “chipurile si mastile” autorului,si-au pierdut in fata mea, prin excesul de stilistica, forta, lasandu-ma oarecum confuza si descumpanita.De altfel,tot filmul m-a nemultumit din acest punct de vedere: portretul lui Mishima este plat, un crochiu gratios,o sugestie frumoasa intr-adevar, dar insuficienta sa ma faca sa inteleg omul,creatorul, suferinta,eliberarea.
Straduindu-ma sa gasesc aceasta intelegere,am sfarsit prin a obosi, ba chiar am avut momente de plictiseala.
Atribute precum “ extraordinar si revelatoriu” date de expertii in materie,mi-au scapat.

Interesant fara indoiala prin croiala si mai ales prin paralelismul pe care l-a incercat cu elemente
ale operei sale(nu stiu daca si definitorii),”Mishima” e un film care …te abureste frumos.In ceea ce ma priveste, rateaza cel mai important aspect: emotia.Absorbit de accesorizarea partii vizuale cu simboluri si spectaculos, Schrater sacrifica personajul in favoarea fitzelor estetizante. Yukio Mishima ramane un simplu element de scenariu,care n-a reusit sa-mi inspire mai nimic.Nu mi-a transmis drama personala , patriotismul devorator sau sensul ultimului act,nu m-am bucurat si nici n-am avut vreun regret cand filmul s-a terminat.Or eu tocmai asta as fi vrut.

Da,e un film de incercat,dar nu de oricine.
Am senzatia ca cei apti sa-l guste fara rezeve … sunt genul in stare “ sa bea ceai dintr-o ceasca goala” ( fraza e suta la suta apreciativa,in caz ca cineva are dubii!)

2,5 stele/4

P.S.
1) Partea cu capturarea generalului mi s-a parut funny.Chiar m-am inviorat la ea.
2) N-am citit tetralogia,dar foarte mult mi-a placut “Dupa banchet”.

[Mercutio]

Final de vot


sigalia 2.5
aniela07 3.25
alali 3
Mercutio 3.5
rvn 3

total 15.25
medie 3.05

[rvn]

scuze de intarziere: 3 si de la mine. sper sa poti adauga si nota mea.