"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu"

[StefanDo]

Filmul nu mai are nevoie de prezentare. Premiera de gala pe 28, de la ora 18, la Sala Palatului

avem 30 de locuri, deci o punem de un forumeeting!

cine vrea sa vina anunta aici: http://www.cinemagia.ro/forum/showth...89#post1548789

acest subiect l-as vrea EXCLUSIV cu informatii despre film

[rvn]

"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu", in topul criticilor la Festivalul de la Toronto, alaturi de filmele lui Darren Aronofsky si Apichatpong Weerasethakul
de IULIA BLAGA

Cand a luat sfarsit Festivalul de la Toronto, cel mai important festival de film din America, site-ul de specialitate indieWIRE a rugat 33 de critici si bloggeri americani sa dea niste cotatii sub forma de litere tuturor filmelor pe care le-au vazut. In urma centralizarii a rezultat o lista de numai opt filme care aveau cele mai multe "A"-uri. Printre acestea se numara si eseul lui Andrei Ujica, "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu".
Dupa un periplu stralucitor pe la festivaluri internationale si o "trena" de cronici superlaudative in mari publicatii, "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" ajunge pe ecranele romanesti in 29 octombrie, fiind distribuit de firma lui Cristian Mungiu, Voodoo Films care pune la punct o lansare de zile mari, ca pe vremuri...



Abia astept sa vad ce s-a mai putut scoate la iveala despre dictator.
Daca autorii au rezistat atat de multe ore pentru a studia materialele din arhiva, as zice sa nu-i dezamagim si mergem la cinema pentru a vedea un documentar de toata frumusetea, marca Andrei Ujica si Titus Muntean.

[redmen]

@Stefan

Puneti o vorba buna sa vina cu filmul si pe la Ramnicu Valcea ca vreau sa il vad neaparat.

[StefanDo]

punem, dar sigur nu se mai face caravana. Autobiografia nu e totusi 432...

[gionloc]

voi vedeti filmul pe 28 la gala?

misto gindit evenimentu. mi-ar fi placut sa fiu acolo.
pina una-alta, la londra erau discutii sa reprogrameze filmul si sa il prezinte cumsecade acum, cu subtitrare. ca proiectia initiala a fost dureroasa. a plecat aproape toata lumea din cauza ca nu era subtitrarea incarcata pe film (proiectie digitala).

[rvn]

voi vedeti filmul pe 28 la gala?

sa speram ca nu va veni sfarsitul lumii pana atunci

[StefanDo]

da, locul este cat se poate de nimerit

in comunicatul de presa se precizeaza ca ultimul discurs al lui ceausescu a avut parte de 100 de minute de aplauze

sunt curios cat de mult se va aplauda acum la sfarsit. Mai mult, CE va aplauda fiecare...

mai ales pentru cei mai tineri filmul asta e obligatoriu

merita vazut si NUMAI pentru aceasta secventa

http://www.youtube.com/watch?v=tBkVSihlT5Q&feature=fvw

e tragic, dement, absurd...

[rvn]

cata dreptate ai, Stefane!

[Pitbull]

e tragic, dement, absurd...

De neimaginat...

[Pitbull]

Segmentul off-topic (+ off-logic & off-good-sense) a fost mutat aici:
http://www.cinemagia.ro/forum/showth...34#post1548934

[Chambord]

merita vazut si NUMAI pentru aceasta secventa

http://www.youtube.com/watch?v=tBkVSihlT5Q&feature=fvw

ce moaca interzisa a facut Ceashka la auzul dulcelui grai stramosesc
Cantareatza probabil facuse Medicina la noi ... sau au dresat-o ca la circ.

[StefanDo]

si cei 30 de instrumentisti probabil Conservatorul...

[omudindulap]

Al treilea ochi al lui Ceauşescu - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Alex. Leo Şerban

Filmul lui Andrei Ujică Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu încheie trilogia deschisă de Videograme dintr-o revoluţie şi continuată cu Out of the Present. El a închis, totodată, a noua ediţie a TIFF-ului...

Serge Daney spunea că, odată cu apariţia Cinematografului - cu mai bine de un secol în urmă -, orice eveniment istoric există pe peliculă şi poate fi invocat ca un martor (mai întîi tăcut, apoi sonor) al acelor evenimente. Andrei Ujică face un pas mai departe şi spune, în această uluitoare Autobiografie a lui Nicolae Ceauşescu: viaţa oricărui personaj istoric suficient de filmat în timpul vieţii poate fi reconstituită punînd cap la cap imaginile care există cu el. Altfel spus, poţi face un film "de ficţiune" cu persoane reale - un fel de Truman Show în care Truman nu ar fi personajul interpretat de Jim Carrey, ci preşedintele american cu acelaşi nume (Hiroshima, Nagasaki vă spun ceva?). Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu nu este un "documentar", după cum nu este nici "docu-dramă". Ujică nu a filmat nimic, pentru că totul era deja filmat; a montat, pur şi simplu, imaginile de arhivă "cu Ceauşescu" şi i-a reconstituit aventura istorică - o aventură care, fiind vorba despre liderul unei ţări, a antrenat destinul însuşi al acestei ţări.

"Pur şi simplu", e un fel de-a spune: filmul sui generis al lui Ujică este cît se poate de pur, dar nu este nicidecum "simplu". Şi asta nu doar deoarece, pentru a ajunge la economia celor 3 ore de running time, autorul a trebuit să vizioneze mii de ore de material filmat. Ci pentru că, într-un proiect de asemenea anvergură, conceptul e totul, iar conceptul Autobiografiei... amestecă acest "al treilea ochi" (care este imaginea filmată) cu reflecţia asupra lui, asupra Istoriei şi asupra Ficţiunii pe care, orice s-ar spune, Istoria o proiectează în imaginarul colectiv. "Ficţiune", precum comentariul înduioşător al unei comentatoare (oare întîmplător autonumite "Elena"?) de pe site-ul Hotnews, la articolul Iuliei Blaga despre filmul lui Ujică: respectiva "anonimă-pe-nume-Elena" se arăta intrigată că filmul se intitulează "Autobiografie", trimiţînd autorul la... dicţionar! Adică postulînd - fără să vrea, şi tocmai de aceea mai autentic - un fel de "continuare", în plan real, a lui Poliţist, adjectiv. Titlul acestui "sequel": Ceauşescu, substantiv.

Filmul lui Ujică este pasionant pe multiple planuri. O dată pentru că, spuneam, "al treilea ochi" a fost destul de rar investigat cu mijloacele cinematografului, majoritatea covîrşitoare a reflecţiei asupra lui făcîndu-se în şi prin scris (Histoire(s) du cinéma al lui Godard este una dintre excepţiile fericite). În al doilea rînd, nu este vorba despre orice imagine, ci despre imagini strict codificate, aparent neutre şi "impersonale": imaginile oficiale despre un dictator. Ujică a avut însă acces şi la home movies cu Ceauşeştii (în vacanţă în ţară/afară, la munte/la mare, la vînătoare etc.), iar combinarea imaginilor acestora cu cele văzute la televizor constituie mult mai mult decît un "scoop": e ca un fel de legitimare a celui de-"al treilea ochi" în sensul său fundamental şi profund de privire alternativă. Operînd cu (grosso modo) imagini oficiale, Ujică a reuşit paradoxul miraculos de a scoate la lumină (ăsta fiind al treilea motiv pentru care Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu e-atît de pasionant) alternativitatea proprie Cinematografului. Este ca şi cum, călătorind nonstop cu Ceauşeştii şi nevăzut de ei, un Orson Welles ar fi înregistrat aventura lor istorică şi domestică în vederea unui monumental (şi infinitezimal totodată) Citizen Ceauşescu.

Cum "iese" Ceauşescu par lui-même? Neaşteptat de complex! Ascensiunea lui politică fulminantă, de la băiatul necioplit de la ţară, aciuat pe lîngă Gheorghiu-Dej şi făcîndu-şi "ieşirea" la înmormîntarea acestuia, şi pînă la liderul autoritar şi autarhic invitat peste tot, din China şi Coreea de Nord la Casa Albă şi Buckingham Palace, este subîntinsă de stîngăcii private în aceeaşi măsură în care este întărită de abilităţi publice. Ceauşescu se dezvăluie rînd pe rînd ingenios şi ingenuu, inspirat şi expirat, aberant şi tuşant. "Al treilea ochi" îl priveşte necruţător şi înţelegător, ca un fel de jurnal - nu "de actualităţi", ci intim - ce va servi drept martor la "procesul" său (şi care, nu întîmplător, pare filmat cu "camera ascunsă"!).


Ceauşescu pe covorul... normal... roşu - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Irina-Margareta Nistor

Anunţat pe ultima sută de metri ca făcând parte din Selecţia Oficială de la Cannes 2010 (ce-i drept că după, a mai apărut o opţiune in extremis, tot profund politică şi mai - de stânga, pelicula lui Ken Loach: Route Irish), dar fără a fi competiţie, de Andrei Ujică a făcut valuri, încă înainte de vizionarea de pe Croazetă (mai ales că era şi programat la puţin înainte de mini-serialul Carlos, despre teroristul la care a apelat şi "Geniul din Carpaţi"). Internauţii au postat comentarii dezagreabile, fără a-l vedea, doar la ideea că e un mod de a profita de un dictator, ca să câştige autorii notorietate. Mi s-a părut o exagerare, şi am sperat că un cineast care a făcut Videograme dintr-o revoluţie este o garanţie de reuşită. În plus ideea era a lui Velvet Moraru şi montajul şi sound designul îi aparţineau Danei Bunescu. Din păcate realitatea a fost şocantă. Filmul are 3 ore, dar nu voi mai reproşa lungimea excesivă, pentru că a ajuns un loc comun, pentru cronicile interne şi externe la producţiile româneşti, ci voi comenta asupra conţinutului. S-a ales lipsa unui comentariu, lucru de care mulţi s-au grăbit să se extazieze. Ar fi putut să meargă, dacă măcar s-ar fi trecut nişte ani, s-ar fi păstrat o ordine cronologică şi nu un şotron printre perioade (din care lipseşte blestemata lege contra avort şi abia de îţi dai seama de cutremur) sau numele personajelor istorice, de la Mao la Kim Ir Sen - ca să folosească totuşi cuiva această muncă, neîndoios, de Sisif. Se începe cu o scenă de peste un sfert de oră, cu expunerea catafalcului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi lumea care stă la nişte cozi imense, ca să-l vadă. Cine nu ştie, îşi poate imagina că au venit de bună voie, că fostul lider ar fi fost chiar sincer regretat şi că suntem cel puţin bizari, în comportament, dacă aşa reacţionăm faţă de cel sub care s-a murit în închisorile comuniste, distrugându-se elita, care n-a mai putut fi reconstituită, nici până în ziua de azi. Las la o parte prezenţa celei care i-a fost fiică şi s-a crezut actriţă, mulţi luând-o de voie de nevoie în producţiile lor, pe post de frumoasă, plină de temperament... revoluţionar, desigur.

După care îl vedem pe Ceauşescu ţinând un discurs înflăcărat şi făcându-se că duce şi el sicriul. OK. Dar nimic lămuritor despre umbra lui, cel care arată ca Jean Gabin în Clanul Sicilienilor, Ion Gheorghe Maurer, eminenţa cenuşie malefică.

M-am contrazis cu cronicarul de la revista Variety, Jay Weissberg, care venise să-l revadă, după un prim screening la Bucureşti, pe perioada B-EST-ului. După părerea sa, singurul cusur este că trebuie doar să ştii ceva mai multe despre România. Va avea cum să le afle oare cinefilul? Argumentul său a fost că nu se va da în cinematografe. Da, poate, dar se va da la Festivaluri, inclusiv la TIFF şi la televiziuni, unde lumea nu numai că îl va considera un tip pitoresc pe Ceauşescu, dar va întări şi legenda că el nu ştia dezastrul, din ţară (căci urmărim cum i se pregăteşte o vizită Potemkinistă, la o Alimentara, adică se umplu galantarele doar pentru prezenţa sa). J.W. este convins că este o autobiografie, aşa cum însuşi Ceauşescu şi-ar vedea-o. Dar atunci, cu siguranţă că nu ar fi inclus imaginile de... familie, în care ea e în papuci şi joacă împreună, cu "marele conducător" şi cu alţii, un volei din care el este mai mult decât ridicol, că dă doar pe lângă. Sigur că pentru noi e o satisfacţie să-l vedem într-o asemenea postură, pe cel care ne-a îngrădit 25 de ani din viaţă, dar nu e coerent cu ideea. Autorul montajului obţine însă ceea ce dorea: râsul publicului, care este amar, pentru ştie cât de scump s-ar fi plătit un asemenea gest firesc pe atunci. E suficient să ne amintim că după prima vizită în Iran, cu caleaşca (la Şah, care e total ignorată ca şi venirea lui Giscard d'Estaing, la Bucureşti) pentru că spectatorii, la adăpostul întunericului sălii de cinema, chicoteau, îndrăzneala lor avea să scurteze viaţa jurnalelor de actualităţi.

Sigur că Andrei Ujică a avut privilegiul accesului la materiale care nu s-au mai văzut, şi pentru asta, jos pălăria, dar arta constă în felul în care ţeşi povestea şi nu cum te joci cu istoria dureroasă.

(2 din 5 stele)


Nu-l mai urăsc pe Ceauşescu! - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Iulia Blaga, un interviu cu Andrei Ujică

În Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, partea a treia a unei trilogii despre căderea comunismului, Andrei Ujică spune că a dorit să lase istoria să vorbească singură şi că doar la sfârşitul primelor două săptămâni de montaj şi-a dat seama că maniera în care vroia să reconstruiască biografia lui Ceauşescu, sub forma unei false autobiografii, avea şanse să funcţioneze. Cineastul povesteşte, printre altele, în interviul de mai jos cum se raportează azi la figura lui Ceauşescu, cum vede ascensiunea lui politică, dar şi ce reacţii se aşteaptă ca filmul să aibă în România. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu a avut premiera la Cannes 2010 şi va avea în curând prima proiecţie acasă în cadrul Festivalului Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca.


Iulia Blaga: Care a fost motivaţia pentru o întreprindere atât de grandioasă? Din 1.000 de ore de imagini aţi ales doar trei.
Andrei Ujică: La începutul anilor '90 am făcut două filme despre sfârşitul comunismului - primul despre revoluţia din România, Videograme dintr-o revoluţie, împreună cu Haroun Farocki, şi al doilea, Out of the Present, realizat doi ani mai târziu în Rusia, care îl avea ca erou pe singurul cosmonaut care a privit destrămarea URSS din cosmos. Zece ani mai târziu m-am întrebat dacă nu e momentul să termin această trilogie şi să încerc să chestionez figura ideologică a dictatorului secolului XX pentru a descoperi omul din spatele personajului politic a cărui influenţă asupra generaţiei mele a fost atât de puternică.

Din punct de vedere personal a fost vorba şi despre o terapie, una istorică. Nu prea cred în psihoterapie, dar am fost surprins să constat la sfârşit că a funcţionat. Nu-l mai urăsc pe Ceauşescu. M-am eliberat de el.

I.B.: Ce simţiţi acum pentru el?
A.U.: Sentimentele mele sunt foarte amestecate. A fost în acelaşi timp victimă şi opresor. A fost victima propriilor sale credinţe fundamentaliste în acel monoteism ateistic care a fost utopia marxistă şi, pe de altă parte, a fost un opresor pentru că nu a fost capabil să evite paranoia.

I.B.: Când aţi realizat că aţi terminat cu Ceauşescu? Acum două zile, în timpul montajului sau la finalul lui?
A.U.: Undeva în timpul montajului.

I.B.: În unele imagini Ceauşescu pare lipsit de expresie. Le-aţi folosit intenţionat ca să arătaţi că a fost un om nefericit?
A.U.: La final a devenit un om nefericit; pe de altă parte, a fost un politician profesionist care a reuşit să găsească registrul perfect pentru posibilităţile lui. A fost un politician minimalist cu un vocabular foarte redus şi cu aceleaşi refrene care nu mai sună aşa de rău şi nu mai par atât de simpliste traduse într-o limbă străină, un politician care jumătate din perioada în care a activat a fost foarte eficient şi foarte talentat în politica externă. A fost unul dintre cei mai de succes politicieni externi de la sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70. Apoi a început tragedia.

"Ceauşescu a fost suma românilor din acea perioadă"

I.B.: Ce aşteptări aveţi de la publicul din România? Credeţi că vă va înţelege abordarea?
A.U.: Sunt şi eu foarte curios. Nu ştiu cum va reacţiona şi nu pot prevedea care va fi reacţia criticilor sau a cinefililor, dar presupun că filmul va avea o receptare foarte diferită în funcţie de generaţie, educaţie, cultură, fixare sau nu în credinţe ideologice. Ar fi bine dacă filmul va provoca un soi de discuţie politică sau de dezbatere împotriva clişeelor în receptarea istoriei. E o provocare pentru că arată că toate realităţile istorice sunt întotdeauna mult mai complexe decât clişeele cu care istoriografia sau conştiinţa publică operează de obicei, din comoditate.

I.B.: Nu sunteţi prea "drăguţ" cu românii, ci arătaţi explicit că puterea lui Ceauşescu a fost clădită pe popor.
A.U.: Da, nu e vorba despre faptul că sunt drăguţ sau nu, ci despre o distanţare faţă de realitate. Nu sunt drăguţ nici cu figurile politice ale lumii, cu regina Angliei, preşedinţii americani, Mao sau Kim Ir Sen. E vorba despre faptul că responsabilitatea morală pentru vina istorică nu e concentrată într-o singură persoană. Cred cu tărie că fiecare dictator este o acumulare a oamenilor din vremea lui. Hitler e, sunt foarte convins, o acumulare a poporului german pentru perioada respectivă, la fel cum Ceauşescu a fost suma românilor din acea perioadă. Nu e un mesaj foarte prietenos pentru conaţionalii mei, dar...

I.B.: Din film se poate desprinde o psihologie a dictatorului. Nu oricine are calităţile necesare pentru a deveni dictator.
A.U.: Da, e nevoie de calităţi speciale pentru a obţine şi păstra puterea. Toţi aceşti dictatori nu sunt deloc proşti, chiar dacă au sau n-au carismă. Ceauşescu nu avea carismă, dar avea un instinct al puterii extrem de puternic. Există în film o scenă tipică - momentul 1968 - anul când Ceauşescu a fost marele star politic al lumii -, şi când la Hrad, la acea conferinţă de presă care pentru mine e fabuloasă (e ca la începuturile Nouvelle Vague-ului, ca în Le petit soldat al lui Godard), jurnaliştii cehoslovaci par ca o delegaţie de pe planeta Sirius, veniţi din altă galaxie.

Ceauşescu nu era încă un dictator, era în momentul în care îşi consolida puterea, dar când Corneliu Mănescu, pe atunci preşedintele Adunării Generale a ONU, e întrebat ceva, Mănescu îi cere lui Ceauşescu voie să răspundă. E o aşa mare diferenţă între ei... Mănescu era un bărbat foarte frumos şi carismatic, ceea ce Ceauşescu nu era, dar gestul lui demonstrează puterea pe care Ceauşescu o avea în interiorul cercului său. Oamenii din jurul lui înţeleseseră că adevăratul şef e acest tip nespectaculos şi necarismatic.

I.B.: De ce aţi ales să nu folosiţi un narator în acest film de trei ore?
A.U.: Pentru că filmul e partea a treia a unei trilogii, deci între cele trei filme nu există numai o legătură tematică ci şi una stilistică. În Videograme dintr-o revoluţie exista un voice-over filosofic, de acolo deja începe chestionarea limitelor posibilităţii de a nara. În Out of the Present exista iarăşi un voice-over dar era unul fals, pentru că un cosmonaut citeşte fragmente dintr-un jurnal pe care nu l-a scris - eu l-am scris.

În acest al treilea film am vrut să fac al treilea pas şi să încerc să demonstrez că acest soi de gen sau sub-gen de cinema istoric e posibil pentru a da voie istoriei să vorbească singură. Cred că doar în primele două săptămâni de la începutul montajului am avut dubii legate de funcţionarea acestei perspective, dar când mi-am dat seama că funcţionează, restul montajului n-a mai fost decât bucurie creativă. Poate că dacă acest lucru n-ar fi fost posibil, n-aş mai fi făcut filmul.

I.B.: De ce aţi făcut un film de trei ore şi nu unul mai scurt sau chiar unul mai lung cum e Carlos de Olivier Assayas, care are cinci ore şi jumătate?
A.U.: A fost de asemenea o decizie dificilă pe care am luat-o la începutul montajului. După ce am înţeles că acest mecanism poate funcţiona, următorul pas a fost să decid lungimea filmului. Nu sunt un amator al filmelor lungi şi întotdeauna spun că orice poveste poate fi spusă în 90 de minute, dar în acest caz n-ar fi fost posibil să acopăr întreaga perioadă, doar dacă aş fi ales doar anumite fragmente.

Al doilea aspect a fost faptul că acesta e un film despre durată în care construiesc scene care n-au existat ca atare şi în care imaginile au durata lor asupra cărora nu puteam interveni. Dar cel mai important a fost să aleg între posibilitatea de a face un film care să ţină între şase şi opt ore, şi în care să pot introduce şi alte idei - economia sau legăturile cu lumea a treia sau cu Palestina -, dar totuşi nu vroiam să fac un serial TV, sau să mă păstrez într-un format de trei ore.

Am luat o mica pauză şi m-am dus la ţară o săptămână, timp în care am rememorat în minte toate momentele pe care vroiam să le am în film. Mi-am dat seama că poate fi posibil să spun totul în trei ore. Împreună cu monteuza Dana Bunescu am făcut tot posibilul ca filmul să nu iasă mai lung de trei ore.

"Cred că Ceauşescu ar privi acest film cu condescendenţă"

I.B.: Care e scena dumneavoastră preferată?
A.U.: Se schimbă de la o zi la alta. De obicei, momentele mele preferate în filme sunt cele cu muzică. Nu sunt un maniac care să se uite şi răs-uite la filmele sale, îl admir foarte mult pe Woody Allen care, o dată ce termină un film, nu se mai uită niciodată la el, dar când mă nimeresc la o proiecţie cu Out of the Present, intru în sală numai pentru muzică.

La Autobiografia... îmi plac toate momentele cu muzică şi marile spectacole muzical-coregrafice din China şi Coreea, dar am şi scene preferate tăcute. De pildă, vânătoarea la care Ceauşescu arată ca un aristocrat, având alături câinele primit de la regina Angliei, şi care se plimbă pe munţi ca în Ghepardul lui Visconti. Se uită la soare, neînţelegând nimic din lumea asta (sau cine ştie?).

I.B.: Credeţi că lui Ceauşescu i-ar fi plăcut filmul?
A.U.: Azi? Da, de ce nu? Dacă, printr-un miracol biologic şi politic, Ceauşescu ar fi viu, cred că ar privi acest film cu condescendenţă.

Sursa: Liternet

[Pitbull]

Multämiri, Duläpache!
Foarte utilä contributie. Toate cele trei articole îmi plac - inclusiv cel al dusmanului meu juruit (check this for objectivity), si al bunei mele prietene (abia astept sä mi se conteste si aceastä prietenie, sau dimpotrivä, sä fie tratatä cu fätarnicä tolerantä în cheie negativä, de cätre cei ce se cred îndrituiti sä-si dea cu pre'pusu' asupra relatiilor personale despre care nimic nu stiu).
Abia astept sä väd filmul, ca sä mä pot pronunta asupra fondului materialelor.
Si nu numai atât. Abia astept sä-l väd si din motive neconjuncturale.

[rvn]

pai, dupa ce am citit admirabila cronica marca ALS, cred ca orice tentativa de a analiza documentarul nu s-ar mai ridica la acelasi nivel.poate Pit sa egaleze reusita, dar de data asta cred ca nu...
dulape, ai facut bine. ALS merita locul I, indiscutabil. isi merita pe deplin faima de cel mai pertinent critic roman.

[Pitbull]

E uite cä numai de-al dracu' o sä mä-niept s-o egalarisesc!
Ba chiar, as putea spune cä si pentru ca s-o depäsarisesc!

[rvn]

vom vedea...
sincer, de data asta, ALS s-a intrecut pe sine.
si nu stiu...am auzit vorbindu-se pe la colturi ca nu s-ar mai ocupa cu asa ceva.
uite, cronica asta ne-a spulberat indoiala. ar fi fost pacat sa nu mai avem ocazia de a savura analizele alesiste. intotdeauna mi s-au parut cele mai obiective. nici exaltate nici rauvoitoare.
ALS e diplomat.

[StefanDo]

foarte informativ, dar nu mi-am dat seama unde-s noul gen cinematografic de care se vorbea in prezentare si "respiratia epica similara celei pe care o cunoastem din filmele de fictiune".

constructia de noi scene din material deja existent apare in momente nesemnificative: oameni pe strada, veniri-plecari de masini, vizite la magazine, plimbari.

am apreciat ca a fost lasat la o parte ultimul moment din viata ceausestilor. nu am apreciat ca perioada anilor '80 a fost acoperita pe repede inainte, fara cultul personalitatii, fara stadioane etc.

[rvn]

mi-a placut.
mi s-a parut foarte inchegat ca structura si cronologie a evenimentelor.
celor care n-au trait vremurile acelea atat cat sa constientizeze calvarul lor, poate nu pot aprecia exact impactul pe care-l pot avea imaginile inedite care apar in documentar, asupra celorlati, "batranilor".
poate chiar si tie, Stefan.
oricum, chiar daca suntem satui ca inca dupa 21 de ani sa vedem imagini cu Ceausestii, acest film este ceva deosebit.si meritul cred ca este in primul rand al celui care a studiat arhiva.
felicitari!

[StefanDo]

normal ca e inchegat din moment ce urmeaza firul cronologic al evenimentelor

sa nu crezi ca nu m-a impresionat filmul, ce-am discutat mai sus priveste promovarea filmului si anumite laude aduse lui

cum spuneam, este extrem de informativ

daca vrei o analogie, filmul imi sugereaza un album cu tablouri despre viata aristocratiei ruse din secolul 19, iar "respiraţie epică" ma face sa ma gandesc la Razboi si Pace. Cam asta e diferenta