Turneu Iconoclast IV - Kara no Kyoukai 5: Paradox Spiral (2008) Takaaki Hirao

[Mercutio]

Al treilea film din turneu este: Kara no Kyoukai: The Garden of Sinners - Paradox Spiral (2008) de Takaaki Hirao, un film propus de Twinsen.




Saptamanal se va trage la sorti un film ce va fi afisat intr-un thread propriu. Thread-ul ramane deschis pentru votare doua saptamani. Oricine poate participa la discutii si poate vota, cu conditia de a-si justifica votul printr-un comentariu. La sfarsitul turneului va fi ales prin vot si premiat cel mai bun comentator.

Sistemul de votare:
4 stele = 4 puncte - excelent, 3 stele = 3 puncte - bun, 2 stele = 2 puncte - merita incercat, 1 stea = 1 punct - slab, 1 bila neagra = 0 puncte - foarte slab
Se pot da si note intermediare, de exemplu 2.5 stele.

[Mercutio]

Am reusit finally sa urmaresc filmul, dar nu am mare lucru de spus. Am vazut cateva desene animate japoneze, cele cunoscute, Princess Mononoke, Spirited Away, My Neighbor Totoro, plus altele, dar nu pot face o legatura decat in linii mari, privind forma dinamica, expresiva, colorata, a desenului animat si continutul stufos, specific japonez, asiatic, cu istorii complicate, diferite ca structura de cele occidentale. Daca in acestea din urma de obicei se poate distinge pana la sfarsit un personaj pozitiv de unul negativ, in cele japoneze, cum e si cel de fata, totul e relativ. Avem o multime de personaje, din care nici unul nu se contureaza ca principal si nici unul nu se delimiteaza ca strict pozitiv sau negativ. Misterul e ingredientul de baza al filmului. Atmosfera, sustinuta de imaginea rosiatica, denotand violenta, agresiune, de muzica si de efectele sonore accentuate, ca in filmele horror, contribuie semnificativ in acest sens. Povestea incepe cu o investigatie, ceea ce ar da de crezut la inceput ca e o istorie politista. Se dovedeste a fi altfel de istorie, care nu e importanta in sine, ci in modul de expresie. Altfel spus, plotul face coloana vertebrala a filmului, fiind desfasurat cu taraita, folosind flash back-uri si flash forward-uri, redand detalii ce trebuiesc potrivite la locul lor, ca intr-un un joc de puzzle, pentru a intregi imaginea de ansamblu. In stilul lui Lynch (dupa care personal nu ma prea omor) anumite situatii iesite din comun, la care astepti cauze normale, logice, se explica mai tarziu prin magie, paranormal, sau se dovedesc a face parte dintr-o schema mai larga – alte lumi, universuri paralele, etc. La inceput avem impresia ca e vorba de un tip care si-a omorat parintii. Aflam mai tarziu ca parintii erau niste marionete, chiar el era o marioneta: se face o trecere de la lumea realista la lumea experimentala a papusilor cu creier uman. Unul dintre personajele feminine este omorat, dupa care apare din nou si aflam ca era vorba de o clona: de la nivelul papusilor cu creier trecem la alt nivel, al clonelor. Desfasurarea e concentrica, in cercuri tot mai mari. Cam in asta consta trucul filmului, nu in substanta si consistenta scenariului. Pentru ca de fapt istoria e un amestec de literatura gotica cu SF tehnologic, un soi de Harry Potter intalneste Matrix, cu elemente de budism zen si traditie japoneza. Ramane totusi un film antrenant.

2.5 stele

[rvn]

eu am vazut aseara primele doua filme din serie. am zis s-o iau metodic, chiar daca nu era necesar sa le vad pe toate ca sa pot comenta pe cel de-al cincilea. impresiile puternice sunt de natura vizuala, in primul rand. clar, desenele animate au fost profund revolutionate, gratie digitalului.

Ati facut multe remarci corecte, ceea ce as vrea sa punctez deocamdata e ca desi CGI-ul animatiei e intr-adevar printre cele mai bune din lume, seria e adaptarea unor carti, e tehnologie de top pusa in slujba unei surse de idei, nu creata doar de dragul de a lua ochii prin sclipici.

In al doilea rand, in intreaga serie personajele sunt importante, mai mult sau mai putin de la film la film. De exemplu filmul din turneu investeste mult emotional in Enjou - putem sa discutam daca ii iese sau nu, dar e incontestabil ca el e departe de a fi doar un plot device. Si cred ca asta o sa faca diferenta intre cei carora o sa le placa cu adevarat filmul (daca o sa fie ) si cei care o sa-l considere mediu sau prost - capacitatea de a te atasa de personaje, de a simti ca dincolo de smoke and mirrors filmului chiar ii pasa ce se intampla cu oamenii (sau clonele sau marionetele ) alea. Si da, evident ca cei care prefera personaje 100% "bune" gen Harry din Harry & Tonto, n-o sa le gaseasca aici.

[alali]

Inca de la inceput mentionez ca nu o sa vorbesc despre un episod anume, nici macar despre acest al 5-lea episod care poate constitui lejer un film aparte, ci o sa vorbesc de intreaga serie ca un tot unitar, ca un singur film.
Desi incepe destul de misterios, chiar inexplicabil, ca mai toate animeurile, miniseria are o latura aparte. Este adevarat ca abia spre finalul ei realizezi ca toata atentia trebuia sa ti-o concentrezi spre evolutia relatiei dintre Kokutou si Shiki, cand tu ai depus eforturi serioase pentru a intra in tainele acestei actiuni aparte, misterioase si plina de incarcatura simbolistico-filosofica. Ordinea de vizionare poate fi cea a lansarii, ceea ce amplifica misterul, avand acel efect de spirala al actiunii, lucru ce il descoperi in episodul 5, intitulat chiar Paradoxul spiralei, dar la fel de bine poti sa le vizionezi in ordinea 2,4,3,1,5,6,7. Aceasta este o ordine a cronologiei actiunii. Este mai usor de patruns si deci vei aprofunda mai mult evolutia personajelor, a relatiilor ce se creaza intre ele, decat in acest efect de vartej cum este cel creat de intentionat de data lansarii lor.
Observam ca de la episodul 5 care ne si lamureste ca actiunea este simbolic rasucita intre trecut, prezent si viitor, de la acest episod actiunea curge liniar. O analiza exhaustiva a simbolisticii sau a ideilor si curentelor filosofice ce apar in aceasta serie este cred ca daca nu imposibila, cel putin pe mine ma depaseste total. Usor se observa folosirea lui Yin si Yang, dar care sub efectul hipnotic al spiralei se dezvolta capatand noi semnificatii mult mai profunde decat celebrul concept de imbinare a fortelor diametral opuse. La fel de usor gasim si cautarea filosofica a originii universului, a realitatilor alternative sau a realitatilor false, din care omul are datoria sa evadeze. Mai sunt concepte ca papusile lipsite de viata, forta creatoare care umple vidul din acestea, intoarcerea creatiei impotriva creatorului sau de ce nu, zanele, (care apropo, aici sunt cat se poate de firesti, de abstracte, de bine redate atat grafic cat si reprezentational, neuzandu-se nu stiu ce efecte si culori sau reprezentari impopotonate pentru a fi redate aceste fiinte miraculoase. Simplu si de efect).
Dar cel mai important este, cum spuneam, pe langa intelegerea acestor concepte, participarea noastra alaturi de personaje, de implicare in realatia lor, relatie ce evoluaeaza cum nu se putea mai simplu mai normal si mai frumos.
Din capul locului am sesizat lipsa cliseelor, a declaratiilor de dragoste, a acelui "te iubesc" ce, parca mergea de atatea ori in dialogurile lor incat ma trezeam stringadu-l eu cu voce tare pentru ca regizorul, nu stiu de ce, dar parca intarzia sa il foloseasca. Insa, aici este si frumusetea acestei serii. Atat de sublim prezentata, nici macar finalul nu ne pune spre vizionare o astfel de declaratie categorica. Nu! O strangere de mana, o privire intelegatoare, un mers la brat este de ajuns pentru a subintelege o iubire mai presus de clisee. Poate mai presus de intelegere. Si toate aste intr-o antiteza cu actiunea, cu forta si totodata duritatea ei. In antiteza practic cu Shiki.
Evolutia personajului dual Shiki este maestra. In prima faza prezentata ca o fiinta dezechilibrata, defecta emotional si moral, avand un singur punct de sprijin, devotamentul total al lui Kokutou, un devotament cel putin in aceasta prima faza inexplicabil, putin prostesc, chiar cu un iz de indragostit prostut, ca mai apoi personajul Shiki sa evolueze sa se imaculeze si sa se metamorfozeze intr-o persoana de o sensibilitate greu de patruns de minti normale.
Ca tot vorbeam in ultimul review de personaje prost conturate, care nu au in film personaje antitetice cu care sa fie comparate si astfel sa putem sa emitem judecati de valoare, aici, in productia de fata, fiecare personaj are si altura dark, si practic el este si opusul personajului lui, un lucru genial dpdv regizoral.
La Shiki se vede inclusiv o lupta aluziva a sexualitatii... foarte ciudat introdusa, dar care amplifica pana la neintelegere acest efect al evolutie persoanei ei.
In concluzie, desi are acel minus al genului in esenta, de a nu avea noima ca inceput al conflictului, animeul este unul senzational. Finalul te face sa mai vrei, sa mai speri la continuare... Totul este atat de sublim incat ramai cu o senzatie profunda de... foame de frumos, de foame de sentimentele placute pe care ti le-a oferit aceasta miniserie. Rar am experimentat acest tip de senzatie in finalul unui film, cu atat mai mult cu cat el a putut fi catalogat ca un happy end. Miniseria de fata insa parca mi-a lasat un gol sufletesc, o dorinta de mai.
4 *! Si un must see chiar daca esti sau nu fan al anime-urilor, ceea ce eu declar deschis ca nu sunt.

[rvn]

Ati facut multe remarci corecte, ceea ce as vrea sa punctez deocamdata e ca desi CGI-ul animatiei e intr-adevar printre cele mai bune din lume, seria e adaptarea unor carti, e tehnologie de top pusa in slujba unei surse de idei, nu creata doar de dragul de a lua ochii prin sclipici.

mi se pare ca ai surprins cat se poate de bine esenta filmului,ceea ce se poate spune intr-o fraza care sa suplineasca multe altele, in care se pot descrie efectele vizuale, din care sa nu retinem nimic din ce au vrut autorii sa trasmita. recunosc, imi vine greu sa vorbesc despre un asemenea film. mi se pare mai degraba un concept artistic impresionant, asa cum numai oamenii inteligenti il pot dezvolta si aduce la perfectiune. filmul se incadreaza cu succes in categoria fantasticului, dar nu numai atat, forma de expresie aleasa, anime-ul, este subjugat total, intentiilor de a induce privitorului o stare de spirit mult mai inalta si mai nepalpabila decat aceea pe care o simte de obicei, ca fiind reala, materiala.
atunci cand ai propus filmul, ai declarat ca vrei sa ne atragi atengia asupra cartilor care au stat la baza realizarii lui, dar eu cred ca, desi lectura lor ar fi o incursiune minunata intr-o lume a fantasticului pe care ni-l putem inchipui intr-un stil propriu, poate diferit de cel al filmului, ca sa putem deslusi acele idei in slujba carora s-au pus in miscare (la propriu) personaje imaginate de minti care urca in sfere spirituale mult mai inalte, decat urca cele obisnuite, este necesara un pic mai multa munca de documentare. nu stiu cati dintre cei inscrisi in turneu, cunosc in detaliu sau sunt pasionati de metafizica, metamorfoze spirituale, buddism si invataturile lui. eu nu sunt, asa ca nu pot aprofunda comentariul, fiindca as risca sa vorbesc despre lucruri care, in esenta, ma depasesc, pot comenta fata frumoasa a filmului, sclipiciul, cum l-ai numit tu, desi, nu este deloc un sclipici nepotrivit, este ceva in deplina armonie cu atmosfera, cu “locurile” unde ne aflam si cu epoca. este usor de observat traditionalismul. asiaticii nu renunta la el in ruptul capului, cu atat mai putin cred ca o fac japonezii. personajele, greu de definit in realitate, au trasaturi fizice specifice. parul , forma fetei, a gurii, a corpului, totul este schitat dupa infatisarea japonezilor. chimonoul, pe care-l stie toata lumea, apare in mai toate scenele cu Shiki si face o nota discordanta frumoasa cu imbracamintea moderna, occidentalizata a lui Azouki. autorii desenelor au fost foarte atenti la detalii, au individualizat perfect personajele, folosindu-se de elemente vestimentare diferite, dar si de culori diferite ale parului si ochilor, incercand sa elimine senzatia ca “toti sunt la fel”, pe care o are deseori, occidentalul care urmareste un film asiatic.ceea ce m-a impresionat puternic au fost ochii, culorile alese pentru ei si cum reusesc ei sa trasmita emotii. mi se pare ca din toata fizionomia care prinde viata pe ecran, japonezii au reusit intotdeauna, sa surprinda in desenul ochilor (mult mai mari decat restul fetei si diferiti total de cei pe care ii au rasa lor in realitate), sensibilitate, durere,furie,dragoste,ras,plans, toate starile sufletesti umane, intr-un mod unic, numai de ei stiut. poate si de aceea, ai tendinta de a te atasa de personaje, incepi sa le contruiesti in propria minte in carne si oase, incepi sa investesti sentimental intr-o poveste care pare tesuta pe o tema dramatica mult prea “pamanteana”, dar care, in final, se transforma intr-o ampla demonstratie de eliberare spirituala, o lupta imaginara intre bine si rau, un conflict deschis intre personalitati duale, care populeaza mintea si spiritual uman. mi-a placut indeosebi plasarea actiunii la inceputul anilor ’90, fiindca, mi se pare reusita imbinarea elementelor de poveste neverosimila, a personajelor fantastice si a teoriilor filozofice asiatice, cu decorurile, in mare parte arhitectura urbana de ultima generatie si cu mici elemente de tehnologie moderna, pe care, japonezii le-au inventat, dezvoltat si pentru care, au devenit renumiti in intreaga lume. imaginea filmului este sublimul absolut. cromatica folosita este atat de reusita, este atat de bine aleasa in fiecare cadru, incat efectul ei asupra ochilor este devastator, in sensul bun al cuvantului.pur si simplu, eu nu pot decat sa-i invidiez pe aceia care reusesc sa se conecteze si apoi sa se deconecteze cand vor ei, de la asa ceva. mi se pare ca este nevoie de un efort considerabil care trebuie depus, o data pentru a intra in transa si a doua oara, pentru a iesi din ea…
Untitled1.jpg
Untitled2.jpg
Untitled3.jpg
Untitled4.jpg
Untitled5.jpg

[rvn]

daca nimeni nu mai acorda note, sa nu uit s-o fac eu: 3.5

daca nimeni nu mai acorda note, sa nu uit s-o fac eu: 3.5

Sper sa o faca, altfel am sa omit si eu sa acord note sau atentie in general filmelor propuse de cei care intra in turneu doar ca sa se afle in treaba. Si da, stiu ca sarbatori&stuff, dar trei saptamani incepand din 15 decembrie ar trebui sa fie mai mult decat destule pentru un film de nici doua ore.

Ok, sa revenim on topic. Stiu ca nu pare uneori, dar Paradox Spiral e un film de entertainment. Nu veti gasi in el multa profunzime reala filozofica, desi e departe de a fi un film superficial. Insa ii place sa arunce numereoase smoke & mirrors, aparente de gandire profunda, fara cine stie ce baza reala. Asta nu-l face cu nimic mai putin antrenant si impresionant. Adevaratul punct forte a filmului nu e intelectual, desi se joaca frumos cu niste concepte, ci emotional, poetic chiar.

Exista in Paradox Spiral, la fel ca in mai toata seria, o melancolie tipic japoneza, o sensibilitate delicata dar adanc ranita, susceptibila sa explodeze in cascade de sange. O astenie a spatiului urban dezumanizant - nu intamplator autorul vede in locatarii acelor blocuri de otel impersonale niste marionete, niste morti. Enjou e o marioneta, dar asta e oarecum o metafora pentru oamenii reali care traiesc in societatea japoneza aglomerata, apasata de propriul avans tehnologic si care pune un pret foarte mare pe conformism. E un rebel aproape fara voia lui, un outcast care simte simultan oprobiul societatii pentru o crima la care chiar ea l-a impins indirect si presiunea naturii sale efemere, de care e vag constient. Si in acelasi timp e inca dureros de tanar.

Shiki e echivalentul japonez a unui super-erou, e cea care rezolva cu puteri supranaturale problemele si dorintele mai mult sau mai putin subconstiente a altora, a spectatorilor. Dar accentul cade aici pe "japonez", prin urmare totul e mult mai subtil, Shiki nu e "de partea binelui", e amorala, e ea insusi un pericol sub o infatisare delicata. Il ajuta pe Enjou, dar in acelasi timp are momente cand i-ar taia gatul cu placere, fiind retinuta doar de constientizarea lipsei de sens a unei astfel de actiuni. Bine, ar mai fi destul de spus despre Shiki, dar deja am ajunge la alte filme din serie.

Ceea ce mi se pare absolut remarcabil e cum presiunea societatii dezumanizante si durerea existentiala, adevaratele surse psihologice ale filmului de fata, nu se exprima printr-o drama apasatoare cum ar fi de exemplu stilul european, ci printr-o poveste distractiva pana la urma, plina de contraste, care amesteca lumini si umbre. Personaje puternic dezechilibrate precum Shiki sau Enjou sunt balansate cu oameni foarte calm si stabili ca Mikiya. Violenta viscerala (si cei care zic ca nu e un film foarte violent, nu il inteleg) nu impiedica o contemplare a frumusetii din lume. Araya, cel care se apropie cel mai mult de ideea de personaj negativ e privit astfel din cauza ca a pierdut capacitatea sa se bucure de lucrurile simple, sa aprecieze partea buna a existentei.

3.5 stele

[sigalia]

Mie “ The Garden of Sinners” mi-a creat senzatii ambivalente,ceea ce ar fi pana la urma in acord cu acest anime in care scenariul si substratul mi s-au parut de factura oarecum diferita.Combinarea elementelor fals dedectiviste,a horror-ului ,a pistelor derutante si a unei ambiguitati cam dinadins cautate din planul actiunii cu meditatia asupra unor subiecte tulburatoare despre natura umana si conditia ei, formula gustata de conaisseuri,a fost un pic cam prea sofisticata pentru o novice ca mine.

Ce mi-a placut ? Pai in primul rand faptul ca are in centru o eroina.In fond in carca unui superman se puteau pune mai multe nazdravanii cu filozofiile aferente.Dar uite ca aici suntem lasati pe mana unei fete de un magnetism straniu,si asta nu neaparat gratie capacitatilor ei speciale.Shiki e un amestec de putere si feminitate,emana siguranta dar si fragilitate, iar combinatia de supranatural cu mofturi si capricii obisnuite, o face foarte simpatica si umana.Evident,mi-a placut mult cum e desenata: ochii de nedescris,tunsoarea ei zimtata,felul in care priveste sub breton,in care inclina capul sau se incrunta, nasucul acela in vant,irezistibil si mai presus de orice,o gratie care nu o paraseste nici chiar atunci cand ucide cu sete.
Mikiya e putin in plan secund,asta induce subtil o nota de cavalerism parca caracterului sau care inspira stabilitate si devotament,impreuna sunt un tandem foarte frumos.Daca Shiki e solo-ul, Mikiya e acompaniamentul, iar relatia dintre cei doi e placut de urmarit.In fine Aozaki e vocea din off,un guru deghizat in dedectiv non-conformist,ea emite sentinte,pune intrebari cruciale si developeaza asemeni unui turnesol ,dupa caz, adevaruri sau Adevarul.

Parcurgerea snur a celor 5 episoade pe mine m-a ajutat.Daca din primul am iesit putin buimaca de noutatea limbajului, la sfarsitul celui de-al treilea ma adaptasem deja mediului ;cum eram decisa sa nu ma las ,am fentat usor aspectele bruiante si m-am lasat absorbita de partea de feeling,de morala din subsidiar si mai ales de incercarea de a transpune intr-o poveste atat de fantezista elemente de budism si filozofie orientala.

Primul episod , “Privire de ansamblu” – mi s-a parut si o privire generala asupra intregii serii,caci se intrezaresc aici in germene idei care vor fi reluate in episoadele viitoare. Povestea lanseaza o meditatie asupra corpului si a sufletului care il anima,implicit asupra raportului dintre materialitate si spirit. Asupra ideii de progres si stagnare, prin comparatia dintre plutire si zbor,precum si a modului in care acestea sunt conditionate de curaj sau de teama. Invatatura e simpla,dar mesajul este ca nu de intelegerea teoretica avem nevoie,ci de revelatia pe care o aduc cu ele trairea directa,pierderea si durerea.Cel mai emotionant moment mi s-a parut acela in care Kiri vorbeste despre nevoia ei de prietenie si despre incercarile esuate de a le atrage atentia fetelor.E un fel de a spune ca sufletul prevaleaza ,desi nicaeri ideea nu apare explicit.

“Speculatia crimei “,cel de-al doilea episod,a fost preferatul meu .Vorbeste despre puterea increderii ilustrand o idee draga mie: aceea ca asa cum frumusetea este in ochii privitorului,asa si prietenia sau iubirea sunt in inima celui care le traieste,fiind mai degraba creatia “subiectului”, decat un merit al “obiectului” iubit.Sigur,povestea are mai multa complexitate,e si o reflectie asupra caracterului dual al personalitatii ,al faptului ca suntem un melanj viu,in proportii permanent schimbatoare de lumina si intuneric.Iar perspectiva este mai degraba o invitatie la acceptarea naturii umane cu tot ce implica ea si mai putin sau deloc o propunere de corectie a ei.

Episodul 3 ,”Simtul ramas al durerii” – inseamna de fapt ca …o farama de durere,macar o farama de durere e necesar sa simti,pentru a fi viu si a trai cu adevarat.Durerea trebuie luata nu doar ca suferinta fizica,ci ca sensibilitate ,ca aptitudinea de a reactiona prin traire la un eveniment.Evident,intelegem ca cu adevarat monstros nu este sa ai anumite trairi,ci tocmai contrariul,a nu simti. Punctul culminant se atinge in momentul in care ranita,in fata mortii, Fujino incepe sa se tanguie ca vrea sa traiasca,ca vrea sa poata mai departe vorbi,ramane acolo,iubi .Durerea se naste in ea brusc,cu violenta,expresie a faptului ca pierderea ne face constienti de viata si de noi insine.
Acesta este dupa mine si episodul care foloseste cel mai inspirat coloana sonora pentru a amplifica emotia creata visual.

“Paradoxul spiralei” mi-a cam pus rabdarea la incercare.In esenta mi s-a parut croit disproportionat.Prea incalcit,haotic si incarcat in actiune si prea putine momente de revelatie,de magie.Toata tesatura aceea alambicata cu oameni si marionete,forta contracaranta,usa originii,cautarea cauzei tuturor lucrurilor,cine pe cine a ucis ,unde,Enjou sta la 405 sau la 410,transferul creierului lui Araya in trupul lui Shiki,pixul cu bila si din nou Araya care cauta intelepciunea inauntrul lui dar ii macelareste pe toti – m-au prins intr-o capcana si mi-au facut creierul zob.

Fazele spectaculoase de lupta, cu Shiki care sare de pe un acoperis pe celalalt, baltile de sange &comp m-au lasat lemn.In schimb m-au topit expresivitatea fizionomiilor,misterul prin care din cateva linii si culori se pot crea caractere si suflete atat de vii si privirea plina de intelegere si iubire pe care o arunca asupra fiintei umane.
Inserturile muzicale inainte de punctual final al fiecarei povesti, care prelungesc emotia, mi s-au parut inspirate.
Ca sa inchei totusi odata,filmul nu m-a adus pe culmile extazului, dar a reusit sa-mi induca un soi de vraja si mai ales sa ma faca curioasa sa incerc si alte anime-uri.Eventual ceva mai simple si mai sobre .Ceea ce,dupa mine,inseamna ceva.

2,75 stele/4

@Twinsen: ai scris atat de convingator incat te invidiez pentru perceptii si feeling
@rvn :cadrele 3 si 4 imi plac si mie mult,e evidenta nuanta violet din Ochii Mistici
Preferatele mele :
In timpul unor conversatii cu Mikiya:




Si cu Enjou

[alali]

Twins, nu stiu daca filmul este atat de plin de fum si oglinzi... Elementele meditativo-filosofice ce apar aici sunt dintre cele mai puternice intalnite in orice cultura a lumii, actuale sau antice. Creator-creatie, dezumanizare, dorinta de cunoastere suprema, dualitatea fiintei, realitatea fictiva, motivul cheii care are o pondere uriasa in acest episod in special, toate astea si muuulte altele dau o greutate mult peste orice alta productie fie ea anime sau film in adevaratul sens al cuvantului.
Ca pe langa aceasta tesatura de simboluri avem si acest sclipici care atrag, acest lipici ce pleaca din vizual, e perfect adevarat. Cum spunea cineva aici, acea gratie feminina care regizoral se reuseste a i se atribui lui Shiki prin cadre mai putin explicite decat a filmelor de dragoste, dar cu un impact net superior, acele intoarceri de cap, in momentul in care Shiki risca sa fie "desconspirata" dpdv a capacitatii de a simti, rotiri de cap ce au ca axa diametrala parul in vant si ochii mari, tremuratori, cu sclipiri de lacrima, toate astea fac din Shiki o tanara ce e capabila de o traire mult mai superioara decat a societatii in care traieste.
Imi aduc aminte o remarca ce, sincer nu mai stiu in ce episod are loc, poate chiar in acesta, dar care poate sa dea o idee asupra adancimii discursului si actiunii: sa ucizi poti o singura data in viata, pentru ca a ucide inseamna sa te ucizi pe tine insuti. Din acel moment cine mai ucide realizeaza crime... Superb spus.
Ps. Apropo ca se vorbea despre crimele pe care le-a comis Shiki.... Daca ati urmarit toate cele 7 episoade, cred ca nu mi s-a parut, dar Shiki a fost martora a acelor crime.... Nici macar implicata. Dorinta a existat, prezenta ei acolo luand contact cu sangele cald al victimelor e evidenta, dar sinuciderea nu se intampla decat in final, cand este realizata in numele dragostei. Cand Shiki efectiv moare la gandul ca l-a pierdut pe Kouktou... Apoi finalul este edificator... Ea isi accepta moartea si se lasa efectiv ghidata in noua viata de catre cel ce a crezut permanent in ea...
Ps. gratia feminina, tipic asiatica, nu dispare niciun moment. Fie ca e vorba de Shiki cea indiferenta, fie ca e vorba de Shiki dornica de a ucide, fie ca e vorba de Shiki in scenele de lupta sau fie ca e vorba de Shiki patata de sange, nimic nu stirbeste acel farmec al eroinei seriei. Ba din contra as spune, incepem sa devenim noi un fel de Kouktou, personaj greu de inteles in prima parte a miniseriei, cand da dovada de o "dragoste care orbeste" si nu vrea sa priveasca evidenta, negand-o oarecum prosteste... ca in final totul se rastoarna si asta este o lectie pentru toti...

Inserturile muzicale inainte de punctual final al fiecarei povesti, care prelungesc emotia, mi s-au parut inspirate.

Daca te referi la melodiile de final, ele nu doar au fost compuse special pentru fiecare episod, dar un intreg proiect muzical numit Kalafina a fost creat doar pentru anime-ul asta. Muzica a avut atata succes incat Kalafina a continuat sa existe si au scos mai mult albume de atunci fara legatura cu Kara No Kyoukai. Suna foarte bine si in concert, tie cred ca ti-am trimis deja linkul dar il pun si aici, e o interpretare live a temei din Paradox Spiral: https://www.youtube.com/watch?v=THY8o2G9irw

Ca sa inchei totusi odata,filmul nu m-a adus pe culmile extazului, dar a reusit sa-mi induca un soi de vraja si mai ales sa ma faca curioasa sa incerc si alte anime-uri.Eventual ceva mai simple si mai sobre .

Incearca primul episod din Nana: http://www.imdb.com/title/tt0810705/reference si vezi daca te prinde. E un anime mai feminin.

Twins, nu stiu daca filmul este atat de plin de fum si oglinzi... Elementele meditativo-filosofice ce apar aici sunt dintre cele mai puternice intalnite in orice cultura a lumii, actuale sau antice.

Or fi, dar a aborda niste teme profunde nu echivaleaza cu a avea un film profund din punct de vedere filozofic. Kara no Kyoukai e entertainment, evident nici pe departe genul de mindless entertainment hollywoodian, dar pana la urma sunt niste desene animate cu supereroi. Asa cum am zis exprima si niste lucruri profunde, doar ca acestea s-ar putea sa fie cu totul altele decat reies din dialogurile pseudofilozofice. Adevarata sa forta sta in personaje si in poezie: atat cea vizuala cat si cea a atmosferei in general.

Imi aduc aminte o remarca ce, sincer nu mai stiu in ce episod are loc, poate chiar in acesta, dar care poate sa dea o idee asupra adancimii discursului si actiunii: sa ucizi poti o singura data in viata, pentru ca a ucide inseamna sa te ucizi pe tine insuti. Din acel moment cine mai ucide realizeaza crime... Superb spus.

Cred ca e din episodul 2 si da, la fel ca multe lucruri din filmele astea e frumos spus, dar nu corespunde realitatii. Oricum daca te atrage genul asta de anime cu teme filozofice, si e evident ca da, ti-as recomanda Kino no Tabi: http://www.imdb.com/title/tt0433498/reference

[anaemona]

Twinsen, nu pot citi comentariile pentru ca inca n-am vazut filmul. Nu-mi dau seama daca toti care au comentat si dat nota au vazut mai mult decit episodul 5, de alali stiu sigur ca le-a vazut pe toate. Am inceput sa vad filmul, impreuna cu copilul meu, care e destul de amator de anime-uri si dupa 40 de minute l-am oprit. Nici unul din noi nu a inteles nimic pina aici. Pare interesant si o sa incerc sa vad macar primele 4 episoade plus al 5-lea, poate daca ma prinde le vad pe toate. Nu o sa am timp sa vad filmul pina expira termenul. Daca se accepta sa-i dau o nota mai tirziu, nu stiu in cit timp, bine, daca nu, oricum o sa scriu citeva cuvinte. Dar ceea ce ma intriga foarte tare este daca acest episod se poate vedea de sine statator sau nu. Daca sint aceleasi personaje in toate episoadele, eu zic ca nu, sau daca in primele 4 episoade se prezinta mai detaliat personaje care, cel putin in primele 40 de minute ale celui de-al 5-lea nu-s nici macar schitate, doar te pun in fata unor fapte pe care nu le intelegi. Poate au avut si altii problema mea si din cauza asta nu au comentat filmul. Sau poate or sa apara toate comentariile duminica seara.

Asa cum am zis, filmul poate fi vazut fara probleme de sine statator. Nu cred ca daca o sa vezi episoadele anterioare o sa te ajute prea mult sa-l intelegi pe asta. Sper in orice caz ca fiul tau e major si nu ai crezut ca il pui la un film de Disney.

[MinRep]

Paradox Spiral

In primul rand, trebuie sa spun ca am vazut cele patru episoade anterioare ale seriei (insa mai degraba in ordinea duratei, decat in ordinea cronologica sau a cea in care au fost lansate). Si desi nu o sa fac un review comparativ, mi se pare totusi ca aportul celorlalte installments este totusi important… Nu esential, dar adevarul este ca ajuta… Eu oricum tot am avut impresia ca am ramas la stadiul de neofit…

Paradox Spiral este cel mai lung episod al seriei, avand o durata de aproape ore, in conditiile in care una dintre primele parti de-abia trece de 40 de minute. Interesant este ca realizatorii isi asuma oarecum durata, prima jumatate de ora fiind, practic, lipsita de evenimente. Doar introducerea unui personaj nou nu pare suficienta pentru a ne mentine atentia. Totul se schimba insa imediat, dupa ce Shiki si Enjou viziteaza cladirea in care acesta locuia si mai ales dupa prima confruntare dintre Shiki si Araya. Dupa aceea, filmul nu prea are cum sa ne piarda atentia. Am primit un glimpse al personajului negativ, dar planul sau nu ne este inca cunoscut, Enjou ramane la fel de misterios, iar eroina noastra devine prizoniera. Naratiunea se repliaza si ea, revenind asupra evenimentelor recente din perspectiva altor personaje, facand alteori salturi in timp sau chiar repetand aceleasi scene, intr-un montaj ale carui intentii nu sunt intotdeauna clare – in mod intentionat. Cu alte cuvinte, al doilea act se prezinta sub forma unei adevarat spirale narativ, un scherzo virtuoz care nu poate fi egalat de actul final, obligatoriu mai limpede, mai cronologic si cam plin de explicatii.

Din punct de vedere tehnic, Paradox Spiral este ireprosabil. Se vede ca realizatorii au lucrat on a big canvas, cum se spune. Imaginile sunt vii, dinamica, iar violenta este nu arareori socanta (aici este totusi din sfera supranaturalului, dar intr-unul dintre episoadele anterioare exista o secventa de viol destul de lunga si – sincer – neplacuta).

Asa, ca poveste, nu sunt sigur ca inteleg tot ce se intampla… Sincer, nici nu imi pasa foarte tare. Doar ca o observatie, insa, daca acesta este standardul young adult in Japonia, ma declar impresionant. Daca as fi ceva mai tanar sau macar daca as avea mai mult timp liber, probabil mi-ar facea placere sa cercetez mai indeaproape universul Garden of Sinners. Presupun ca romance-ul dintre Shiki si Mikiya este principalul punct de interes pentru oparte semnificativa a publicului-tinta. Motiv pentru care gasesc cu atat mai interesant in Spiral Paradox ideea de a-i avea pe cei doi impreuna in aceeasi scena de-abia in epilog.

3 stele

[sigalia]

Asa cum am zis, filmul poate fi vazut fara probleme de sine statator. Nu cred ca daca o sa vezi episoadele anterioare o sa te ajute prea mult sa-l intelegi pe asta.

Nu te ajuta,in sensul logic,oricum harababura aia din spirala nici nu cred ca trebuie elucidata in vreun fel.Cel mai bine e sa plutesti in ea,sa te lasi absorbit Dar e oarece diferenta pentru cineva neavizat ca noi :daca parcurge cateva episoade intra in spiritul filmului si nu mai inceaca degeaba sa priceapa rational ce si cum.
E ca un fel de antrenament,de acomodare, cum precizam in postarea mea.
Daca stau sa ma gandesc nitel,Twinsen, n-ar fi fost rau sa ne fi facut un mic intro de initiere inainte.Abia acum pricep ce-ai vrut sa spui cu faptul ca seria trebuie abordata mai degraba ca entertainment.

[alali]

Am stat azi si am cautat, (google-lit), tot felul de pareri critice despre acest anime. Traiasca google translate-ul pentru limbi ca germana, turca si chiar engleza in unele sintaxe. Nicaieri nu am gasit bagatelizarea acestei serii ca fiind "enterteinment". Ba din contra. Am gasit vorbindu-se despre despre film la superlativ. Ca fiind o piatra de hotar a genului. Cineva vorbea despre "chinurile" procurarii acestei serii in engleza, in Statele Unite, unde o singura firma a achizitionat un numar redus de box-uri si le-a vandut la prohibitivul pret de 1000$, lucru ce l-a determinat pe respectivul sa compare aceasta serie cu o opera de arta, care are pretul ei. Ba chiar se facea o remarca de genul: o varianta bluray, probabil ca in viata asta nu o sa am placerea sa o vad.
Se faceau referiri la numeroasele influente ale regizorilor care au lucrat la acest proiect. Fiecare venind cu ceva nou, cu un stil propriu, lucru ce iarasi iese din sfera "enterteinment-ului".
Oricum, aceasta serie, mie nu mi s-a parut deloc usoara si de "placere". Ca face placere, da. In pofida intregului sadism, a "horror-ului" vazut de unii, seria place. Atrage. Reuseste sa faca acest lucru chiar si in randul publicului feminin mai putin deschis la duritati, la sadism, cu atat mai putin la horror. Chiar si la astfel de persoane filmul place si incanta. Dar de aici sa ramai doar cu atat...

Ps. Stateam si reflectam la acest episod al 5-lea pe care il revazusem pentru turneu si un lucru inca ma intriga, lucru de care nu am pomenit in review-ul seriei. De ce acele flash-uri cu acea inversiune intre termenii titlului episodului? De ce Paradoxul spiralei si Spirala paradoxala? De obicei aceste precizari se fac subtil. Adica titlul se regaseste simbolic in film si trebuie descoperit de catre privitor. Aici nu. Avem intreruperi repetate si insertii cu aceste mesaje, pe un fond alb-negru. De ce?

[rvn]

eu am gasit multe asemanari cu filmele artistice. consider ca am vizionat un film artistic, sub forma animata. tocmai lucrul asta mi s-a parut cel mai senzational, fiindca rar gasesti in desenul animat, violenta la modul acesta, dur. cinemaul asiatic este recunoscut pentru filmele unde cutitele taie mai rau ca la macelarie, iar sangele sare peste tot, dar ca sa redai acelasi obicei intr-un serial animat dedicat adultilor, chiar este destul de greu de realizat, mai ales ca, oricum ai lua-o, riscul de a simti senzatia de irealitate poate fi de la inceput un handicap, chiar din cauza formei de expresie.
cred c-am mai zis-o si cu alta ocazie, eu nu am avut ocazia in copilarie sa vad desenele animate decat la un tv alb-negru, iar cele realizate de Disney, sunt la ani lumina distanta de aceasta realizare japoneza impresionanta din punct de vedere tehnic si artistic. gandindu-ma la lucrul acesta, imi dau seama, cat de mult s-a transformat aceasta arta si cat de mult a evoluat conceptul de "desen animat", mai ales in sensul destinatie lui, a publicului caruia ii este destinat. violenta din desenele animate a devenit din ce in ce mai pregnanta, dar una este fantezia animata cu tot felul de lupte intre monstrutei si robotei,care este permisa copiilor si alta este violenta sub forma aceleia din Paradox Spiral. cum a remarcat si MinRep, scena violului, este destul de neplacuta si in acelasi timp...cam nepotrivita pentru un film de animatie, daca gandim fara sa avem idee despre seria asta in mod special.
deci, daca ar fi sau un 10, il dau din toata inima, acestei senzatii de contopire intre anime si film artistic, pe care, eu am simtit-o pe parcursul vizionarii intregii serii si pentru care,aplaud la scena deschisa, pe toti cei care au lucrat la realizarea ei.

[alali]

Ca este o combinatie intre film si anime, e foarte adevarat. Aici rezonam... Dar ca se poate aborda ca entertainement... e, dupa parerea mea, o blasfemie adusa acestei creatii unicat in anime. Cam ca si cum ai spune ca nu stiu ce pictura celebra e "un desen" la urma urmei. WTF?!

Nu sunt un fan al anime-urilor, le selectez dupa gusturi, dupa lungime, dupa... sfaturi. Dar si in aceasta calitate de novice pot sa afirm fara sa gresesc ca alaturi de parintele animeului modern De Tezuka si alaturi de capodoperele lui Miyazaki, aceasta miniserie este, chiar daca impersonalis, la fel de importanta ca si creatiile celor 2. Este din alta lume.
Iar daca discutam de entertainment aici, ... ce mai urmeaza? Sa spunem ca Recalled Out Summer, aceasta a 8 parte realizata in 2013, pe care inca nu am avut ocazia sa o vad, dar care bucurandu-se de celebritatea precursoarelor sale, a fost un blockbuster?!

[Mercutio]

Final de vot


Twinsen 3.5
Mercutio 2.5
sigalia 2.75
rvn 3.5
alali 4
MinRep 3


total = 19.25
medie = 3.21

Iar daca discutam de entertainment aici, ... ce mai urmeaza?

Anime-ul in sine e un gen mai mult de entertainment. Asta nu inseamna ca nu are si lucruri profunde de spus. Dar animeuri de arta, in adevaratul sens a cuvantului sunt extrem de putine, Miyazaki de exemplu face in mod clar entertainment. Nu ma refer la calitatea animatiei si skill-ul desenatorilor ci la intentia din spatele anime-ului, daca vrea mai mult sa vanda, sau sa exprime ceva important pentru autori si original sau inteligent. Pana si Evangelion care e un nume urias in anime a inceput ca entertainment, iar in momentul in care a devenit arta i s-a taiat bugetul si a fost foarte aproape sa fie oprit de la difuzare. Daca ar trebui sa ma gandesc la un anime de arta propriu-zis atunci aproape singurul nume care imi vine in minte e Texhnolyze.