O selectie de filme produse in cine-cluburile din Split, Zagreb si Belgrad in anii 60 marcate de personalitatea unor artisti ca Mihovil Pansini, Vladimir Petek, Ivan Martinac, de video experimente din anii 70 (Sanja Ivekovic, Dalibor Martinis, Nusa i Sreco Dragan), precum si o selectie de filme ale artistului si regizorului croat Tomislav Gotovac vor fi proiectate in cadrul evenimentului "As soon as I open my eyes I see a film"/ "De indata ce deschid ochii vad un film" la Centrul de Introspectie Vizuala (str. Biserica Enei nr.16, sector 1, Bucuresti) in perioada 15 ianuarie - 14 februarie 2009.
Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 15 Ianuarie, ora 19.00 si va fi insotita de o scurta prezentare a curatoarei expozitiei, Ana Janevski.
Punctul de pornire al "As soon as I open my eyes I see a film" a fost reflectarea fenomenului filmului (neconventional, experimental, underground, alternativ, toate denumirile sunt legitime) de amator in cine-cluburile anilor 60.
Interactiunea dintre film si arta a propus o noua perspectiva in examinarea schimbarilor radicale ale expresiilor si comportamentelor artistice, care au refuzat tendintele artei oficiale in mod fatis si cu ironie, fie ca ne referim la practicile artistice ale anilor 60 sau la activitatile cine-cluburilor perioadei "Noilor Practici Artistice" din anii 70. Pozitia marginalizata a cine-cluburilor, ca centre periferice si fara pretentii, a sporit libertatea de creatie, oferind scenei de avangarda lucrari cvasi-subversive pentru contextul social al vremii. Inovatiile formale ale filmelor experimentale nu trebuie insa luate in considerare doar din perspectiva formalismului lor, ci este necesar sa se gaseasca noi legaturi cu premisele lor de cercetare, reflexivitate si abordare analitica.
Evenimentul este parte a programului "Regional Express. Strategii institutionale, artistice si curatoriale in Europa Centrala si de Est".
Părerea ta
Spune-ţi părerea