13 lucruri mai puțin știute despre Terminator 2: Judgment Day

de Georgiana Dorobanțu în 18 Aug 2020
Schwarzenegger a primit cadou un avion pentru că a jucat în Terminator 2: Judgement Day

Terminator 2: Judgement Day este unul dintre cele mai bune filme ale anilor '90. Franciza Terminator a avut parte de-a lungul anilor de suișuri și coborâșuri. Primele două filme sunt considerate adevărate filme clasice, al treilea este catalogat ca fiind „acceptabil” de către fani, iar restul filmelor au avut rezultate ce lasă de dorit.

Iată câteva lucruri mai puțin știute despre Terminator 2 - Judgment Day:

1. Exista un final alternativ
Un final alternativ a fost inclus pe DVD și Blu-ray. Se desfășoară în anul 2027, în care Skynet, războiul și Ziua Judecății nu au avut loc. John Conner este senator și are o fiică.

2. Linda Hamilton are o soră geamănă care apare în film
Linda Hamilton are o soră geamănă, pe nume Leslie Hamilton Gearren. Aceasta interpretează rolul lui Sarah în scenele în care Linda se luptă cu T-1000, când acesta luase forma lui Sarah.

3. Există o legătură cu filmul Fast Times at Ridgemont High
Mall-ul în care cei doi Terminatori își fac apariția este Santa Monica Place, exteriorul căruia a fost folosit ca Ridgemont Mall în filmul Fast Times At Ridgemont High, cu Sean Penn în rol principal.

4. Obiectele arse din film au fost arse și în realitate
Scena de război a fost filmată într-un combinat siderurgic dezafectat, aflat în San Bernardino, Los Angeles. Motocicletele contorsionate, mașinile arse și roca înnegrită sunt resturi rămase de la incendiul din 1989 care a cuprins Universal Studio, când un fost agent de securitate nemulțumit a incendiat zona exterioară a studiourilor.

5. Terminator 2: Judgement Day a depășit încasările filmului The Terminator în numai două zile
Bugetul filmului a fost de 102 milioane de dolari, cel mai mare la acea vreme. Filmul a obținut 204,8 milioane de dolari numai în Statele Unite și Canada, iar la nivel global a acumulat 519,8 milioane de dolari. A fost filmul din 1991 cu cele mai mari încasări, depășind Robin Hood: Prince of Thieves. Primul film Terminator a acumulat numai 38 de milioane de dolari în Statele Unite, ceea ce înseamnă că Terminator 2 a avut o creștere de 434%, un record pentru un sequel. Terminator 2 a depășit încasările primului film în numai două zile.

6. T2 3-D: Battle Across Time este cea mai scumpă producție per minut din istoria cinematografiei
În 1996, James Cameron a regizat un mini-sequel numit T2 3-D: Battle Across Time pentru parcul de distracții Universal Studios Theme Park. Schwarzenegger, Hamilton, Patrick și Furlong au intrat din nou în pielea personajelor lor cu această ocazie. Cu un cost de producție de 60 de milioane de dolari și o durată de numai 12 minute, a devenit cea mai costisitoare producție per minut din istoria filmului.

7. Robert Patrick și Linda Hamilton s-au antrenat intens pentru aceste roluri
Robert Patrick a avut un program riguros de antrenamente pentru a părea că poate alerga cu viteză mare fără să prezinte semne de oboseală. Linda Hamilton s-a atrenat câte trei ore pe zi, șase zile pe săptămână, timp de 13 săptămâni înainte de începerea filmărilor. A învățat judo și tehnici militare dificile și a urmat o dietă restrictivă fără grăsimi, care a ajutat-o să slăbească 5,5 kilograme. Din cauza acestui regim strict a refuzat să joace în Terminator 3.

8. Scena topirii a fost filmată la o temperatură scăzută
Substanța folosită în locul metalului topit, care ar fi fost prea periculos, trebuia menținută la temperaturi scăzute pentru a-și păstra densitatea. Din această cauză temperatura pe platoul de filmare era mică, iar fețele actorilor au fost pulverizate cu apă pentru a imita efectul de transpirație.

9. Regizorul James Cameron a inclus numele câinelui său în film
James Cameron a avut un câine pe nume Wolfie, numele fals de câine pe care Terminator îl folosește la telefon. Wolfie era prescurtarea de la Beowulf.

10. Arnold Schwarzenegger a purtat bermude în scenele în care apare gol
În scena în care Arnold întră gol într-un bar de bikeri, acesta purta de fapt o pereche de bermude colorate.

11. T-1000 a fost la un pas să fie interpretat de Billy Idol
Cameron l-a ales inițial pe starul rock Billy Idol pentru a interpreta rolul lui T-1000, dar un accident grav de motocicletă l-a împiedicat pe Idol să accepte rolul.

12. Arnold a primit cadou un avion pentru acest rol
Schwarzenegger a primit cadou un avion pentru că a jucat în Terminator 2: Judgement Day. Avionul, un Gulfstream III în valoare de 14 milioane de dolari, i-a fost oferit de producătorul Mario Kassar.

13. Linda Hamilton și-a pierdut auzul în timpul fimărilor
Linda Hamilton și-a pierdut permanent auzul la una dintre urechi în timpul unei scene care includea un schimb de focuri în lift. Actrița și-a dat jos dopurile de urechi la pauză și a uitat să le pună la loc când au început filmările.

Foto: Hepta

Exploreaza subiecte similare:

Terminator 2: Judgment Day, Linda Hamilton, Fast Times at Ridgemont High, Robin Hood: Prince of Thieves, Robert Patrick, James Cameron, Arnold Schwarzenegger

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Theodor2011 pe 19 august 2020 21:52
De departe cel mai bun din serie! La vremea lui, a fost mai tare si ca Avatar in anii 2009 si 2010! A avut o popularitate mai mare in randul cinefililor pasionati de SF! Unul dintre cele mai bune filme SF din toate timpurile. La efecte vizuale, poate cel mai bun chiar...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells