16 filme concurează pentru Oscarurile franceze: iată nominalizările la Premiile César!

de Gloria Sauciuc în 25 Ian 2024
Frunze căzătoare, de Aki Kaurismäki, Anatomia unei prăbușiri - de Justine Triet, Dragoste la foc mic/The Taste of Things și Perfect Days - de Wim Wenders rulează în cinematografele noastre.

Nominalizările pentru cea de-a 49-a ediție a Premiilor César au fost dezvăluite miercuri, 24 ianuarie. În total, 16 filme concurează pentru Oscarurile franceze, majoritatea remarcându-se la Festivalul de Film de la Cannes de anul trecut.

Iată cine luptă pentru trofeele César: 12 nominalizări au fost primite de Le Règne Animal, de Thomas Cailley, care a deschis secțiunea „Un Certain Regard” a celei de-a 76-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes și 11 nominalizări au mers către Anatomie d'une chute, de Justine Triet (Palme d'or 2023).

La distanță, cu patru nominalizări, se află L'Amour et les Forêts, de Valérie Donzelli, tot cu patru se află L'Été dernier - de Catherine Breillat, apoi trei nominalizări au mers la romance-ul culinar La passion de Dodin Bouffant/The Taste of Things, de Trần Anh Hùng (distins la Cannes cu Premiul pentru scenariu), trei nominalizări la Premiile César pentru Little Girl Blue, de Mona Achache, două pentru Jeanne du Barry de Maïwenn, care a deschis Festivalul de Film de la Cannes, tot două pentru Le Théorème de Marguerite, regizat de Anna Novion, și câte o nominalizare pentru L'Abbé Pierre - Une vie de combats, de Frédéric Tellier, pentru Acide - de Just Philippot, pentru L'Enlèvement - de Marco Bellocchio, pentru Les Feuilles mortes - Aki Kaurismäki (Premiul juriului la Cannes 2023), pentru Les Filles d'Olfa, de Kaouther Ben Hania, pentru Mars Express, de Jérémie Périn, pentru Perfect Days - de Wim Wenders (Premiul pentru cel mai bun actor la Cannes 2023) și tot o nominalizare pentru Simple comme Sylvain, de Monia Chokri.

Virginie Efira (nominalizată pentru interpretarea din filmul L'amour et les forêts, de Valérie Donzelli devine prima actriță care este nominalizată patru ani la rând la categoria Cea mai bună actriță (depășind recordul deținut anterior de Juliette Binoche, Isabelle Huppert, Kristin Scott Thomas, Catherine Deneuve și Laure Calamy), notează allocine.fr.

Frunze căzătoare, de Aki Kaurismäki, Anatomia unei prăbușiri - de Justine Triet,  Dragoste la foc mic/The Taste of Things, de Trần Anh Hùng și Perfect Days - de Wim Wenders rulează în cinematografele noastre.

O prezentare a celorlalte filme franceze ce urmează să intre în cinematografele noastre se poate citi aici.

Exploreaza subiecte similare:

Anatomie d'une chute, L'été dernier, Tran Anh Hung, The Taste of Things, Acide, Jeanne du Barry, Aki Kaurismäki, Fallen Leaves, Perfect Days, Virginie Efira

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells