Aferim!, cel de-al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, reprezintă România în cursa pentru premiile ediţiei cu numărul 65 a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Iată mai jos un interviu cu regizorul despre acest film de epocă, o contribuţie nefamiliară şi cu totul specială la cinema-ul românesc. Povestea îl are în centrul atenţiei pe Costandin (Teodor Corban), un zapciu pornit în 1835 în căutarea unui sclav ţigan fugit de la curtea boierului său.
Cinemagia: Ce te-a determinat, într-un prezent când cineaştii se folosesc de digital, să te întorci la peliculă şi la alb-negru?
Radu Jude: Am hotărât împreună cu operatorul Marius Panduru ca imaginea acestui film să fie alb-negru din dorința de a marca artificiul reconstituirii istorice; am vrut să îi oferim din start spectatorului ideea că ceea ce vede e o reconstituire subiectivă, făcută cu grijă, dar doar o reconstituire. După care am testat diferite suporturi: o cameră digitală, două sorturi de peliculă alb-negru și una color.
Vizionându-le comparativ, ni s-a părut că pelicula alb-negru (mai precis, Kodak Double-X) e cea mai expresivă și mai potrivită pentru ce ne doream. În plus, în perioada de căutare a banilor pentru film, am întâlnit diverși producători, distribuitori, agenți de vânzări etc. care ne-au sfătuit să filmăm color și, eventual, să lansăm filmul în două versiuni: una alb-negru pentru noi și una color pentru piața internațională. Cum nu îmi doream acest lucru și cum nu aveam de unde să știu cu cine urma să lucrăm, am vrut să filmăm din start pe peliculă alb-negru, astfel încât să nu poată exista nicio versiune color. Doar colorată manual, dacă chiar vrea neapărat cineva...
Trebuie să spun, însă, că toți partenerii implicați în producția și distribuția filmului s-au purtat exemplar, nu am fost supus la nici un fel de presiune. Dar nu se știe niciodată...
Informaţiile despre sclavia ţiganilor au fost omise din lucrările istorice apărute în timpul comunismului. Ce dificultăţi ai avut în documentarea anului 1835 şi a acestui subiect şi în aducerea lor pe marele ecran?
Nu e chiar un deșert. Există o serie de istorii ale romilor care documentează și sclavia, există studii, există colecții de documente. În plus, Constanța Vintilă-Ghițulescu, consultantul istoric principal, ne-a ajutat foarte mult și ne-a indicat alte titluri care merită citite. Așa că nu pot spune că au fost dificultăți majore, dar bineînțeles că trecutul e pierdut, avem acces doar la câteva urme materiale și tot ce poți să încerci e să construiești, pornind de aici, o imagine cât mai corectă a ceea ce a fost.
Evident, marele risc - și prin felul în care filmul e făcut, spectatorul e avertizat de acest risc - este ca noi să uităm că întotdeauna interpretăm. Interpretăm și realitatea la care avem acces prin simțuri și creier, d-apoi pe cea istorică. În sensul acesta, recomand instalația video Pacta sunt servanda realizată de Anca Benera și Arnold Estefan. Instalația discută cum același eveniment istoric, pacea de la Trianon, e redat în manualele de istorie din Ungaria, respectiv România. O dovadă că intotdeaua cînd vorbim despre trecut, vorbim de fapt despre perspectiva noastră asupra trecutului. Sper că acest punct de vedere este marcat clar în film și că spectatorul atent îl va observa.
Acţiunea are loc acum 180 de ani, dar dialogurile din Aferim! fac comentarii care au sens şi în zilele noastre. Este filmul o satiră mascată a prezentului? Sau, dacă vrei, ce probleme sociale din Aferim! crezi că sunt încă prezente în ziua de azi?
Cred foarte tare ce spune Johan Huizinga: "Cercetăm fiecare epocă în primul rând de dragul făgăduințelor pe care le conține pentru epoca următoare". Filmul este despre relaţia trecutului cu prezentul - mai bine zis, a prezentului cu trecutul. Dar care sunt problemele sociale prezente şi în lumea de azi e o întrebare la care trebuie să se gândească şi eventual să răspundă spectatorii filmului.
Dialogurile sunt presărate cu aforisme şi vorbe de duh, iar la sfârşitul genericului creditezi scriitori români şi străini cu influenţe în scenariu. De ce această aglomerare de înţelepciune populară?
Lucrurile au pornit altfel. Am început să citesc texte din secolul 19 cu gândul de a avea cât de cât o idee despre limbajul și mentalitățile epocii (adevărata temă a filmului, cred). La un moment dat, am găsit la Iordache Golescu câteva formulări foarte frumoase și care se potriveau uneia din situațiile filmului. Le-am introdus în scenariu (scris împreună cu Florin Lăzărescu). Apoi am mai găsit câteva fraze care mi-au plăcut, am procedat la fel și încet-încet am "împănat" tot scenariul cu diverse citate din literatura română (populară și cultă) a epocii.
E și o declarație de dragoste pentru limba română, și un mod de a exprima unele din ideile și mentalitățile epocii exact în forma lor primară de existență. Și e și un mod de a scoate în evidență caracterul de "construct artificial" al filmului.
Cum ai construit personajul Costandin? Îl vezi ca pe o esenţă actuală a românismului?
Nu ştiu ce ar putea însemna "esenţă a românismului" pentru că nu ştiu ce înseamnă "românism". Eu cred că personajul principal e mai degrabă un fel de personaj flaubertian, un Homais valah ceva mai hâtru şi mai tulburat, dar care gândeşte totul prin prisma "ideilor primite" din jur. Ca noi toţi, în doze diferite, desigur.
Fiecare spectator va intra în sala de cinema cu propriile aşteptări şi convingeri. Cu ce întrebare sau cu ce răspuns ai vrea să iasă de la proiecţie?
Aş vrea să iasă cu dorinţa de a studia pe cont propriu problemele pe care filmul le propune. Şi mi-ar plăcea ca filmul să deschidă gustul pentru istorie câtorva spectatori, măcar.
