Anca Miruna Lazarescu este un nume nou dar de care veti auzi cu siguranta pe viitor atat in cinematografia autohtona cat si in cea internationala. Emigrata in Germania dupa Revolutie, Anca Miruna Lazarescu este inca studenta la Scoala de Film din München. Participand la Berlinale Talent Campus 2004 l-a intalnit pe Cristian Mungiu, cu care a lucrat la scurt metrajul Bucuresti-Berlin.
Filmul a fost intre cele trei nominalizate la premiul Talent Campus si a participat la mai multe festivaluri, iar de curand si la Festivalul Anonimul. Inainte sa plece inapoi in Germania, CineMagia a organizat o vizionare a scurt metrajului de 24 minute in clubul Frame, unde au fost prezenti cineasti cu greutate si membrii a forumului CineMagia.
A.P.: De cat timp ai plecat in Germania?
A.M.L: Acum, in septembrie s-au facut 15 ani. Aveam zece ani. Eu m-am nascut in Timisoara. M-a dat mama la germana din clasa intai pana intr-a patra. Asa ca m-am descurcat. Povestea e destul de simpla, in ’90 noi am tulit-o imediat. Noi nu suntem nemti absolut deloc, mama e pe jumatate unguroaica. Am incercat sa ramanem acolo, a durat foarte mult timp, zece ani nu am avut cetatenie, in sfarsit acum avem si noi pasaport, iar anul asta e primul an in care am onoarea sa votez.
A.P.: Cand te-ai hotarat sa faci film?
A.M.L: Cand am dat de scoala de film din München. Eu de fapt facusem jurnalistica, am inceput pe la 16 ani sa scriu la ziare, am lucrat si la radio, apoi am inceput si la televiziune, faceam stiri. Am dat la documentar si in primul an eram sigura ca n-o sa fac niciodata fictiune, eram axata pe documentar. Recent am facut un documentar despre gimnastele de la Deva. |n februarie am fost in Israel si am facut un documentar acolo. Fictiunea a inceput prin anul doi, cand mi-au dat sa fac niste reclame, si m-am indragostit foarte mult de lucrul cu actorii. Gasesc foarte fascinant sa ai posibilitatea sa scrii tu povestea. La documentar arta este sa lasi povestea sa se spuna singura.
A.P.: Tu ai terminat acum facultatea?
A.M.L: Nu, eu n-am terminat, sunt in anul cinci, dar in Germania e un pic diferit, e mai greu de explicat, chiar si pentru parintii mei. Eu mai am vreo doi ani, ca mai am doua filme de facut, filmul asta (Bucuresti-Berlin n.r.) nefiind un proiect de scoala si nici de licenta.
A.P.: Si la scoala faceti filme pe pelicula, sau pe digital?
A.M.L: Si una si alta. Primul film il faci pe pelicula alb-negru, primesti trei role de 16mm, iar de la al doilea film poti sa faci ce vrei. Digital sau pelicula. Ei iti dau un buget si trebuie sa te descurci. Daca reusesti sa strangi mai multi bani, poti sa-l faci pe pelicula. Aparatura ti-o da scoala, dar nu totdeauna. Depinde cum au si ei programate filmarile cu toti studentii. Filmele de licenta au prioritate si atunci trebuie sa inchiriez aparatura.
A.P.: Ce filme ai facut?
A.M.L: Am facut documentar, am facut patru reclame, si de fictiune Bucuresti-Berlin si inca doua. Ultimul documentar pe care l-am facut are 63 de minute, deci aproape lung-metraj. Celelalte doua sunt de 30 de minute. Unul din ele l-am facut pentru televiziune, a fost prima mea comanda. Si uite asa, cu proiectele astea care nu sunt pentru scoala, pierd din timpul necesar studiului. Bineinteles ca nu e timp pierdut, dar pentru scoala, eu nu progresez in studiu.
A.P.: Scoala iti impune un anumit gen de scenariu sau poti sa faci ce vrei?
A.M.L: La noi nu e chiar asa cum am auzit ca este la scoala din Romania, desi poate ar trebui sa existe niste standarde, pentru ca exista atatea tampenii care se fac, atatea aberatii care primesc bani grei si de la scoala si de la tot felul de fundatii. Tot felul de comedioare tampite se fac numai pentru ca profesorii ii lasa, altfel, nimeni nu le mai da vro sansa dupa ce termina scoala.
A.P.: Ai participat cu filmele tale la festivaluri?
A.M.L: Primul meu film s-a dat la cateva festivaluri, este un film jumatate documentar-jumatate fictiune, fiindca am avut numai trei role de film. Este un portret despre o fata de 13 ani care e la circ si merge cu familia ei prin toata Germania. Chestia e ca pierzi foarte mult timp sa trimiti filmele si uneori festivalurile nici macar nu raspund. Dupa care am facut un film pentru Red Bull, cu Andrei Butica, am lucrat cu el si la Deva, iar pentru Red Bull am facut un documentar despre cliff-diving in Monaco si a iesit foarte frumos. Dupa care am facut patru reclame, doua au fost la mai multe festivaluri de publicitate, chiar si la Cannes, dupa care am inceput sa lucrez la Deva, si deja sunt doua festivaluri care vor documentarul. Bucuresti-Berlin este cel mai tare pana acum, a fost acceptat la toate festivalurile la care l-am trimis, mai putin unul la care a fost refuzat.
A.P.: Scoala te ajuta sa trimiti filmele la festivaluri?
A.M.L: Da, adica imi dau timbre, imi dau adresele festivalurilor, sa zicem ca au un fel de baza de date, in rest eu imi fac DVD-ul, eu fac cover-ul, eu platesc pentru copiile DVD-ului, pentru transferul in digi-Beta si miniDV si ei ma ajuta cu expedierea.
A.P.: Si in ce tari ai fost cu filmele la festivaluri?
A.M.L: Coreea de Sud, la Busan, la Berlinale a avut premiera, in Germania am mai fost la alte trei sau patru festivaluri, am mai fost la Varsovia, tocmai am primit acum o invitatie in Israel si voi pleca acolo. Am mai trimis filmul si la alte festivaluri de la care mai astept raspuns.
A.P.: Cum ai ajuns la colaborarea cu Cristi Mungiu?
A.M.L: Proiectul asta a fost facut cu mare sprijin din partea lui Cristi Mungiu, de fapt am scris scenariul impreuna. Filmul a fost in competitie la Berlinale Talent Campus, in care se invita regizori, producatori, actori din toata lumea. Tema a fost Berlin Today, trebuia sa scriu un scenariu care sa trateze aceasta tema. Si eu am vrut neaparat sa particip la competitia asta, si trebuia sa fac asta in doi, asa ca l-am ales pe Cristi Mungiu, l-am intrebat daca vrea sa facem asta impreuna. Cristi a participat si el la Talent Campus, eu nu stiam nimic de el, nici de Occident, pe atunci nu se daduse la televiziunea germana. L-am acostat, sa zic asa, i-am povestit de idee, a spus ca vrea sa lucram impreuna, si eu am scris un prim draft, ideea a fost de la mine, iar el mai dat mult input, dialogurile din Romania le-am scris impreuna, sfarsitul de exemplu, cu coloratul steguletelor e ideea lui... Iar cand a fost sa filmam in Bucuresti, a fost clar ca Mobra Films se va ocupa de productie aici. Iar Hanno Hoffer, fiind partenerul lui Cristi la Mobra, a fost de acord sa folosesc muzica lui.
A.P.: Cu ce echipa ai lucrat in Romania?
A.M.L: Au fost asa: Andrei Butica la camera, pe care eu il gasesc extrem de talentat, cu el am mai lucrat la documentarul de la Monaco, imi place foarte mult stilul lui, ca asistent de regie l-am avut pe Alex T Sern, care este inca student la UNATC, la sunet am avut pe cineva de la Cristi, la montaj am lucrat in Germania, cu primul monteur nu m-am inteles deloc, si a venit al doilea, cu care a mers totul bine. Am mai montat si eu, jump-cut-urile astea, stilul mai rough asa, provine mult de la cum eram eu acum un an, ala era status-quo al meu de regizor, ma inspirasera foarte multe filme in directia dogma.
A.P.: Ce regizori te inspira?
A.M.L: Uite, sunt doi din Germania care ma inspira foarte mult, probabil mai putin cunoscuti: unul dintre ei este de fapt turc, Fatih Akim, care a facut Head On, este idolul meu, e si el un imigrant si si-a creat un drum, asa singur, fara sa aiba relatii. Iar celalalt este un neamt care a studiat la mine la scoala de film, il cheama Hans Christian Schmidt si a facut mai multe filme, chiar si in Romania, iar unul dintre ele ma impresioneaza foarte mult, la care am facut si eu assistent directing, se numeste Distant Lies, a rulat la cinematografe in Germania si a fost si la Berlinale. E asa rough, un pic dogma, dar mie nu-mi place sa-i spun asa, pentru ca nu este un film dogma, doar hendheld camera, autenticitate cat mai mare, available light.
A.P.: Care este urmatorul pas?
A.M.L: Mai am doua filme pentru scoala de facut, si as fi vrut mult sa filmez un lung-metraj, sper sa iasa, vreau sa fac ceva un pic mai experimental, am o trupa de prieteni actori, pe care eu ii gasesc foarte talentati, si vreau sa merg cu ei vreo zece zile sa ne inchidem undeva in Alpi, intr-o cabana, vreau sa filmez mai mult improvizat cu ei, si scenariul sa fie numai pe jumatate scris. Sa stiu cam ce vreau sa fac, dar dialogurile sa iasa din improvizatii.
A.P.: O sa fie pe pelicula?
A.M.L: Nu. Eu sunt foarte indragostita de tehnica asta de 25 full frames progressive, si asta a fost filmat digital, in tehnica asta noua, iar adaptorul si lentilele de 35 iti permint mare libertate, poti sa tragi mult mai multe duble, dar nu e vorba numai de asta, dar poti sa si incerci mult mai multe lucruri, fara sa te doara stomacul ca ai filmat nu stiu cata pelicula, iar pe de alta parte arata foarte bine, si rezolutia e foarte buna.
