Benedict Cumberbatch în Star Wars VII?

de Ştefan Dobroiu în 3 Sep 2013
După Star Trek Into Darkness actorul britanic ar putea colabora din nou cu J.J. Abrams

Identitatea actorilor din Star Wars VII este unul dintre cele mai discutate subiecte din presa de cinema şi, deşi numele vehiculate sunt prea multe pentru a le pomeni pe toate în ştiri, zvonul iscat ieri are toate şansele să se confirme: Benedict Cumberbatch ar putea interpreta un rol important în sequelul regizat de J.J. Abrams.

Zvonul a fost pornit de site-ul Film Chronicles şi preluat de o parte importantă a presei de profil, care subliniază că noua colaborare ar putea explica de ce Cumberbatch a părăsit, fără să dea o justificare, o altă producţie importantă, Crimson Peak al lui Guillermo del Toro.

Site-ul Bleading Cool plusează cu informaţii care precizează că actorul britanic ar putea apărea în mai multe noi episoade Star Wars, interpretând un personaj negativ în genul lui Darth Vader. Tot aici se anunţă că o confirmare a unui actor extrem de cunoscut într-un rol principal ar trebui să se facă în curând. Dintre numele vehiculate iese în evidenţă cel al lui Leonardo DiCaprio.

Star Wars: Episode VII va începe producţia în primele luni ale lui 2014 în studiourile Pinewood din Londra. Premiera este aşteptată în vara lui 2015, deja aglomerată cu o mulţime de posibile blockbustere.

Foto: Benedict Cumberbatch în cel mai cunoscut rol negativ recent al său, cel din Star Trek Into Darkness.

Exploreaza subiecte similare:

Benedict Cumberbatch, Star Wars: Episode VII, Star Trek Into Darkness, J.J. Abrams, actor

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Han_Solo pe 3 septembrie 2013 12:20
Daca nu ma insel, Leonardo DiCaprio a refuzat roluri de super erou tocmai pentru a nu fi nevoit sa apara in continuari...poate un rol negativ intr-un singur film.
cristi23 pe 3 septembrie 2013 12:39
e un actor bun.....bravo lui.i s-ar potrivi un nou rol negativ.....insa nu cred ca leo dicaprio va juca in star wars......a refuzat multe filme mari.cred ca va refuza si de data asta.....
iantoc pe 3 septembrie 2013 12:55
wow asta da schimbare,personal nu=l vedeam in filmul lui Guillermo del Toro,desi este un mare regizor si scenarist.
legolas05 pe 3 septembrie 2013 20:39
Ma bucur,in Star Trek a jucat excelent,sper sa fie ales.
vladimir84 pe 3 septembrie 2013 22:03
Are figura de SF-uri. Consider ca alegerea este buna.
pavy_b pe 3 septembrie 2013 22:16
mi s-a parut cel mai bun rol negativ al anului in rolul lui Khan
xerses pe 3 septembrie 2013 22:30
Dupa o treaba excelent facuta in Star Trek Into Darkness,ma bucur pentru el; i se potriveste rolul de personaj negativ.
alex_il_fenomeno pe 6 septembrie 2013 15:06
A facut o treaba remarcabila in Into Darkness, ar mai merita cel putin inca un rol.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells