Post Tenebras Lux, de Carlos Reygadas (2012), lua anul trecut Premiul de regie la Cannes, iar în luna octombrie 2012 rula la Bucureşti în cadrul evenimentului „Les Films de Cannes à Bucarest”. Parţial autobiografic, plasat în Mexic, Anglia, Spania şi Belgia, locuri în care Carlos Reygadas a trăit, a fost descris de regizorul însuşi ca fiind un film „în care a intervenit pe cât de puţin posibil, ca o pictură expresionistă în care încerci să exprimi ce simţi pictând mai degrabă decât portretizând ceva cu acurateţe...”. Încă sub impresia acelui film, dar şi a lui Silent Light/Lumină tăcută, îl aniversăm astăzi cu un material pe regizorul ce împlineşte 42 de ani.
A primit cele mai multe premii la Cannes dintre regizorii mexicani: în 2002, debutul său regizoral, Japon (Japan), a primit premiul Camera d'Or, și în 2007, Luz Silenciosa (Silent Light) a câștigat premiul juriului.
Reygadas s-a născut în Mexico City în 1971, studiind dreptul și locuind un timp la Bruxelles. Acolo, în timpul activității sale de avocat, și-a descoperit pasiunea pentru cea de-a șaptea artă. Cu ajutorul unor prieteni studenți la film, a realizat primul scurtmetraj cu scopul de a fi admis la facultatea de film din Bruxelles. Juriul facultății a fost atât de impresionat încât l-a respins cu mențiunea că locul său se cuvine cuiva mai puțin talentat deoarece, judecând după calitatea filmului pe care l-a făcut, este un regizor înnăscut care nu mai are nevoie de alte studii...
De aici încolo, Reygadas a fost liber să își inventeze propriul său cinematograf de autor, fără să parcurgă pașii obligatorii în procesul tradițional de studiu al cinematografiei. În 2002, a regizat filmul Japon cu aceeași echipă cu care și-a realizat primul scurtmetraj și cu un buget de 37.000 dolari. Trei ani mai târziu, a realizat Batalla en el Cielo (Battle in Heaven), un film despre vinovăție, în care goliciunea și sexul sunt privite ca lucruri umane, firești. „Toți suntem dezbrăcați la duș. Cel puțin de două sau de trei ori pe zi suntem dezbrăcați. Și toți avem relații intime, o data pe săptămâna sau chiar mai des. Este ceva care se întâmplă des, însă nu apare în filme. Așa că ar trebui să întrebăm pe toți ceilalți regizori de ce nu implementează scene de sex în filme, nu să fiu eu întrebat de ce le reprezint eu. De fapt, eu sunt cel normal”, declară Reygadas la acea vreme.
Preferă să lucreze cu actori neprofesioniști, declarând la un moment dat pentru revista Time Out cum că regizează în maniera unui păpușar, care leagă sfori de marionetele pe care le conduce. „Unii consideră că e ceva degradant, însă pentru mine este exact contrariul. Ceea ce le cer eu lor este adevărata energie interioară și prezența puternică. Eu cred că atunci când cineva joacă și se gândește cu adevărat la ritmul unui personaj, atunci nu mai sunt ei înșiși lăsând loc personajului”, continuă Reygadas.
Nu este interesat să realizeze filme convenționale, și nici să facă genul de filme de consum. Elementul cheie al filmelor sale este latura vizuală și încărcătură emoțională, nu povestea. Acțiunile sunt doar butoane, plasate după un anumit ritm, care declanșează emoții. Filmele sale sunt poezii în imagini. Pentru Reygadas, cinematograful obișnuit este un fel de teatru tv sau literatură ilustrată. El compară adevăratul cinematograf cu muzica: „Muzica nu reprezintă ceva figurativ, ci doar transmite un sentiment”, declara Carlos Reygadas ...
Părerea ta
Spune-ţi părerea