China, cu o piaţă de film în creştere fulminantă, adoptă o nouă măsură de sprijin a producţiilor naţionale

de Cristina Grigore în 29 Mar 2016
Este ultima dintr-o serie de măsuri al căror scop este acela de a stimula producţia şi încasările de film autohtone

O iniţiativă de încurajare a difuzării de filme chinezeşti a fost adoptată de către autorităţi, scrie TheHollywoodReporter.com. Potrivit acesteia, lanţurile cinematografice ce vor genera cel puţin două treimi din încasări din filme naţionale vor putea păstra jumătate din taxa de cinci procente pe care trebuiau să o plătească la stat (în totalul încasărilor).

Taxa de cinci procente pe care o colecta până acum Departamenul de stat al filmului chinez era redirecţionată tot spre sectorul cinematografic, ca subvenţii pentru încurajarea producţiilor autohtone.

Pentru a fi eligibile noii reglementări, cinematografele chineze trebuie să se asigure că filmele de import nu vor obţine mai mult de o treime din încasările dintr-un an şi că nu au avut până acum abateri în legătură cu declararea corectă a încasărilor, ori încercări de fraudă (cazuri des întâlnite în industria cinematografică chineză).

O piaţă în creştere pentru industria americană de film, China a început de ceva vreme restricţionarea includerii filmelor străine. Dacă iniţial limita era de 20 de filme pe an, în 2012 a fost ridicată la 34 de filme pe an, în urma amenţinării Statelor Unite că vor depune o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului, din cauza măsurilor excesive luate de China pentru restricţionarea acesului în ceea ce priveşte distribuţia de film. În replică, producţiile străine au fost difuzate, însă în perioade mai puţin profitabile, în vreme ce filmele chinezeşti au primit date de lansare în sezon.

Filmele chinezeşti au adus în 2015 încasări de 61,6 de procente din cele 6,78 miliarde, cât reprezintă box office-ul total din ţară, cifră care aproape că s-a dublat în ultimul an.

Se estimează ca până la sfârșitul lui 2017, China va depăşi America de Nord la box office-ul internaţional (care a  ajuns în 2015 la suma record de 11 miliarde de dolari) şi să devină cea mai mare piaţă de film din lume.

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells