Chipuri, locuri, de Agnès Varda şi JR, de vineri în cinematografe

de Cinemagia în 28 Iun 2018
Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franţa, în camioneta lui JR transformată în studio foto, întâlnesc localnici, le descoperă poveştile şi le transformă portretele în imense fotografii murale

„Chipuri, locuri”/„Visages villages”, de Agnès Varda şi JR, nominalizat la Oscar la categoria „Cel mai bun documentar” va rula de vineri în cinematografele din România.

Agnès Varda, una dintre cele mai importante figuri ale Noului Val francez, şi fotograful şi muralistul JR sunt coregizorii și naratorii documentarului - road movie „Chipuri, locuri”. Cu toate că aparţin unor generaţii diferite, Varda (acum în vârstă de 90 de ani) şi JR (în vârstă de 35 de ani) apar ca suflete pereche, împărtăşind pasiunea pentru imagini şi maniera în care sunt create, prezentate şi transmise mai departe.

Cei doi călătoresc prin mai multe sate din Franţa, în camioneta lui JR transformată în studio foto, întâlnesc localnici, le descoperă poveştile şi le transformă portretele în imense fotografii murale. Le expun pe case, hambare, faţade de magazine sau trenuri şi scot la iveală umanitatea subiecţilor şi pe cea proprie.

Lungmetrajul documentar a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes 2017, unde a fost recompensat cu două premii - L'Oeil d'Or şi Palme de Whiskers.

Pelicula a fost prezentată în numeroase festivaluri și a obţinut premiul publicului la Toronto, a fost recompensată cu trofee ale Asociaţiilor Criticilor de Film din Toronto, San Francisco, Los Angeles şi New York, precum şi cu cel al Societăţii Naţionale a Criticilor de Film (National Society of Film Critics).

În plus, producția a fost desemnată cel mai popular documentar la Vancouver IFF şi cel mai bun film la Haifa IFF. Pelicula a primit trofeul Lumière la categoria documentar, dar şi două nominalizări la premiile César 2018 - pentru cel mai bun lungmetraj documentar şi cea mai bună muzică originală (Matthieu Chedid).

„Chipuri, locuri” va fi proiectat în București, Baia Mare, Bârlad, Botoșani, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Gura Humorului, Iași, Pitești, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Mureș și Suceava.

 

Exploreaza subiecte similare:

Visages villages, Agnès Varda

Alte știri din cinema

Meryl Streep, rendez-vous la Cannes: ”Cele mai mari staruri din lume sunt femei acum. Deși, probabil, Tom Cruise le întrece”

Legendara actriță Meryl Streep a participat miercuri la o discuție de o oră în cadrul festivalului de film de la Cannes, la o zi după ce a primit Palme d'Or-ul onorific pentru întreaga sa carieră.

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 28 iulie 2018 07:42
Interesanta abordarea pe care o intalnim in documentarul „Visages villages”, care, imbina placut arta cinematografica cu nu mai putin pe cea fotografica.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells