Cine va regiza Furious 8? Doar trei nume au rămas pe lista scurtă

de Cristina Grigore în 6 Oct 2015
Furious 8 se va lansa pe 14 aprilie 2017

Vin Diesel anunţa în urmă cu o lună pe pagina sa de Facebook că se va face o ultimă trilogie Fast and Furious şi că regizorul viitorului film va fi dezvăluit tot de el. În octombrie, starul menţiona că la cârma lui Furious 8 va sta fie el, fie regizorul Rob Cohen, regizorul peliculei de început a seriei. Iată însă că producătorii s-au orientat către alţi candidati, astfel că, scrie TheHollywoodReporter.com, pe lista scurtă a acestora au rămas trei nume: F. Gary Gray, Louis Leterrier şi Adam Wingard.

Dintre toţi, notează TheWrap.com, F. Gary Gray este cel preferat de realizatori. Numele său a fost lăudat recent pentru succesul obţinut vara aceasta cu Straight Outta Compton. Gray a mai lucrat cu Diesel la A Man Apart, iar palmaresul său include The Negotiator şi The Italian Job.

Leterrier are şi el o experienţă bogată în domeniul filmelor de acţiune (The Transporter, The Incredible Hulk, Clash of the Titans), iar Wingard pare cea mai interesantă alegere dintre cei trei, datorită experienţei sale aproape exclusive pe terenul horror (cu The Guest arătând că abilităţile sale de cineast trec dincolo  de acest gen).

Furious 8 este programat pentru lansare pe 14 aprilie 2017.

Exploreaza subiecte similare:

Fast & Furious 8, Vin Diesel, Rob Cohen, F. Gary Gray, Louis Leterrier, Adam Wingard, actor

Alte știri din cinema

Meryl Streep, rendez-vous la Cannes: ”Cele mai mari staruri din lume sunt femei acum. Deși, probabil, Tom Cruise le întrece”

Legendara actriță Meryl Streep a participat miercuri la o discuție de o oră în cadrul festivalului de film de la Cannes, la o zi după ce a primit Palme d'Or-ul onorific pentru întreaga sa carieră.

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 6 octombrie 2015 14:22
Se face si f&f 8? Sa vezi ca o sa depaseasca numarul de episoade de la Tanar si nelinistit ca numar de filme
Han_Solo pe 7 octombrie 2015 11:27
Mi-a placut mult The Guest iar alegerea lui Adam Wingard pare interesanta (daca va fi ales) si cine stie, poate il vedem si pe Dan Stevens in F&F.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells