Comentariile intolerante şi agresive alungă vedetele Star Wars de pe reţele de socializare

de Cristina Grigore în 7 Iun 2018
Ultima victimă este interpreta lui Rose din The Last Jedi, actriţa Kelly Marie Tran

Actriţa Kelly Marie Tran, interpreta lui Rose Tran în Star Wars: The Last Jedi, şi-a şters toate postările de pe contul de Instagram, a anunţat BBC.com. Ea a recurs la acest gest în urma numeroaselor comentarii rasiste şi sexiste primite în decursul mai multor luni din partea unor fani nemulţumiţi de introducerea personajului său în franciză.

Tran, născută în America din părinţi vietnamezi, a fost prima actriţă de origine asiatică cu un rol consistent în seria Star Wars. Comentariile agresive au ajuns şi pe contul său de Twitter. Nu a fost cruţată nici pagina rezervată lui Rose din enciclopedia online a Star Wars (starwars.wikia.com), modificată pentru a include rânduri insultătoare. Fandom, compania ce administrează pagina, a emis după corecturi un comunicat în care îşi cerea scuze pentru incident şi declara că nu are nici un fel de toleranţă pentru astfel de acte de agresiune şi hărţuire online.

Actriţa în vârstă de 29 de ani nu a oferit încă o declaraţie oficială în această privinţă. Ea a fost însă apărată în mediul online de către colegii de platou, dar şi de către regizorul lui The Last Jedi, Rian Johnson. El îi numeşte pe cei care lasă comentarii insultătoare şi nepotrivite „imaturi” şi subliniază într-o postare din 5 iunie ce înseamnă să ai o atitudine sănătoasă în comunicarea din mediul online: „Pe reţelele de socializare unele personaje nocive pot lăsa urme extrem de neplăcute, însă în ultimii patru ani am întâlnit şi o mulţime de fani adevăraţi Star Wars. Bifăm lucrurile care ne plac şi care nu ne plac, dar o facem cu umor, iubire şi respect. Noi reprezentăm majoritatea, ne amuzăm şi ne simţim bine aşa.”

Tran nu este singura vedetă din serie atacată pe conturile de socializare de către fanii nemulţumiţi de un anumit aspect al personajelor jucate, ori a atitudinii lor în viaţa publică. Au păţit-o şi John Boyega, dar şi protagonista, Daisy Ridley. Aceasta din urmă a ales în urmă cu doi ani să-şi steargă definitiv conturile de socializare, în urma unei avalanşe de mesaje negative din partea celor nemulţumiţi că s-a declarat în favoarea înăspririi regimului armelor în Statele Unite.

Interpreta lui Ray a susţinut într-un interviu acordat radiotimes.com că nu se va razgândi în această privinţă. Consideră că implicarea în reţelele de socializare are un impact negativ asupra sănătăţii emoţionale a unei persoane şi că este mai bine pentru ea să îşi păstreze buna dispoziţie şi energia pentru oamenii cu care alege să trăiască şi să lucreze.

„Pe măsură ce citesc mai mult despre tulburările emoţionale ale adolescenţilor, mă conving de faptul că aceste site-uri sunt foarte nocive pentru sănătatea mentală a unei persoane. Este atât de ciudat ca tinerii să urmărească astfel de imagini distorsionate ale acelei persoane care ar trebui să devină!”, a explicat ea.

Exploreaza subiecte similare:

Kelly Marie Tran, John Boyega, Daisy Ridley, Rian Johnson, Star Wars: The Last Jedi

Alte știri din cinema

Meryl Streep, rendez-vous la Cannes: ”Cele mai mari staruri din lume sunt femei acum. Deși, probabil, Tom Cruise le întrece”

Legendara actriță Meryl Streep a participat miercuri la o discuție de o oră în cadrul festivalului de film de la Cannes, la o zi după ce a primit Palme d'Or-ul onorific pentru întreaga sa carieră.

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 7 iunie 2018 10:35
Fanii astia sunt retardati ,din pacate.Ce treaba are fata asta cu rolul?S-a bagat ea fortat in Star Wars?Ce vina are ea?A fost aleasa pentru rol,nu a venit ca se plictisea acasa si a zis sa se bage in Star Wars..Ce copii prosti.
twitch958 pe 7 iunie 2018 22:45
Pentru fata asta a fost probabil un vis devenit realitate sa joace in Star Wars si uite ce fac "fanii". Posibil cea mai toxica comunitate, ce ma bucur ca nu fac parte din ea. Cand am vazut TLJ nu m-a deranjat deloc aparitia ei, doar scena de la final cu Finn mi s-a parut prea cheesy, in rest tipa a dat totul.
Sa ajungi sa hartuiesti o persoana pentru un rol din film.. doamne fereste unde a ajuns societatea asta

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells