Critical Zone, filmul pe care guvernul iranian nu vrea să îl vedem, a luat Leopardul de Aur

de Gloria Sauciuc în 13 Aug 2023
Radu Jude, lăudat de critici, a plecat cu un Premiu special al juriului pentru filmul Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii

Filmul regizorului iranian Ali Ahmadzadeh, Critical Zone (Mantagheye bohrani în limba farsi), a câştigat la Locarno cea mai mare distincţie, premiul Leopardul de Aur. Filmul a avut un traseu dificil: acţiunea se petrece în Teheran de-a lungul unei singure nopţi şi, prin conţinutul său, este un act de disidenţă, notează Variety.

Filmul a fost descris de către Festival drept „un imn al libertăţii şi rezistenţei”. Aşa cum nota Variety, autorităţile din Iran au pus presiune pe Ahmadzadeh pentru a-şi retrage filmul din Festivalul de la Locarno, susţinând că a fost filmat fără acordul autorităţilor, interzicându-i şi regizorului să părăsească Iranul.

„În loc de actori profesionişti, am lucrat cu oameni obişnuiţi. În majoritatea scenelor, a trebuit să ascundem camera de filmat sau să găsim soluţii complicate de a depăşi limitările. Filmarea a fost un act de rebeliune. Proiecţia filmului la Festival a fost o victorie şi mai mare”, a declarant Ahmadzadeh într-o declaraţie oficială, în timp ce directorul artistic al Festivalului cerea ridicarea interdicţiei de călătorie a regizorului.

„Înseamnă mult. Nu doar pentru Ali, însă filmul inspiră şi întăreşte numeroşi cineaşti iranieni, la ora actuală cenzuraţi. În mod normal, ar fi un moment de bucurie, dar Ali nu este aici cu noi. Şi singura lui crimă este că face filme şi creează conţinut artistic”, relata producătorul Sina Ataeian Dena. „Nu vreau să vă fac fericiţi. Vreau să fiţi şi voi furioşi că el nu este aici, că indiferent de culoarea politică, libertatea de exprimare este atacată. Iranienii au abandonat de multă vreme orientarea pro-occidentală, însă acum mă adresez societăţii occidentale: oamenii care acum luptă în Iran au aceleaşi valori cu voi. E momentul să fiţi furioşi şi să porniţi o revoluţie cu furia voastra”, declara el la Locarno, cu aplauze în picioare din partea celor prezenți.

„Sper ca filmul să fie văzut ca o opera de artă. Ca o opera de artă care a fost produsă în circumstanţe dificile, complexe şi periculoase pentru actori şi pentru echipa de film”, declara Nazzaro pentru Variety. „M-am săturat de filme `oficiale` din Iran, din acelea în care trebuie să citeşti printre rânduri un mesaj de disidenţă. Ceea ce m-a impresionat aici a fost îndrăzneala, abordarea curajoasă. Este un film foarte curajos. Faptul că trebuie să fii în interiorul maşinii, că spaţiul tău este în permanenţă limitat şi că îţi construieşti unul artificial mi s-a părut ceva foarte interesant. Uneori, trebuie să te faci auzit”.

Ziua triumfului pentru cinematograful iranian s-a încheiat cu un alt film, Shayda, în care joacă Zar Amir Ebrahami din Holy Spider, cu regia semnată de către Noora Niasari şi cu producţia executivă semnată de Cate Blanchett, film ce a fost ales pentru închiderea galei.

Cineastul român Radu Jude, un regizor îndrăgit de criticii de film la Locarno, a plecat cu un Premiu special al juriului pentru filmul Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, în timp ce Marina Vroda, o tânără regizoare deja premiată pentru scurmetrajul Cross la Cannes, a luat premiul pentru cel mai bun regizor cu Stepne. Tânăra a declarat pe scenă: „Chiar sper că vor fi auzite mai multe voci din Ucraina, mai multe filme ucrainene şi că noi nu vom dispărea. Vă rog să nu ne lăsaţi să dispărem”, relata Vroda, amintind de victimele conflictului şi strigând Slava Ukraini! împreună cu Radu Jude, relatează Variety.

Cel de-al 77lea Festival de Film de la Locarno va avea loc între 7 şi 17 august 2024.

Exploreaza subiecte similare:

Radu Jude, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, Holy Spider, Ali Ahmadzadeh, Mantagheye bohrani, Shayda, Noora Niasari, Cate Blanchett

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells