Filmele a căror acţiune se petrece în viitorul apropiat sunt... periculoase. De obicei abordează o realitate a prezentului, o exagerează un pic şi au impresia că sunt inovatoare. Din nefericire, Gamer - Jocul supravieţuirii nu face nici el excepţie, aşa cum nu făcea nici Death Race, ambele titluri reinventând de fapt un film din 1987, The Running Man, cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal.
În Gamer - Jocul supravieţuirii avem de-a face cu Mark Neveldine şi Brian Taylor, duo-ul scenaristo-regizoral din spatele celor două Crank. Cum Jason Statham făcuse deja Death Race, era destul de complicat să-l convingă să facă şi această proiectare în viitor a lumii jocurilor video, prin urmare actorul principal este Gerard "This is Sparta!" (sau "Well, be sure to thank your pussy for me", dacă preferi) Butler.
Pe scurt: suntem cândva în viitor, iar jocurile video (şi realitatea virtuală) au ajuns la un cu totul alt nivel. Mai precis, pentru o importantă sumă de bani gamer-ul poate controla o persoană (un puşcăriaş, ca întotdeauna) în carne şi oase într-un shooter hiper-realist, la sfârşitul căruia victimele se cântăresc în kilograme de carne şi oase reale. Bineînţeles, marionetele înarmate cu puşti şi o mulţime de alte arme ultramoderne nu pot mişca niciun deget: mintea şi corpul le sunt controlate în totalitate de gamer, iar marea problemă a jocului, cel puţin în viziunea creatorului acestuia, maleficul Ken Castle (interpretat cvasi-amuzant de Michael C. Hall, din Six Feet Under sau Dexter), este ping-ul, infima perioadă de timp dintre comandă şi execuţie.
Gerard Butler este Kable, cel mai apreciat jucător din popularul joc Slayers, controlat de Simon, un puşti de 17 ani interpretat de Logan Lerman. Fost soldat băgat pe nedrept la închisoare, Kable mai are o singură bătălie, după nu mai puţin de 28 câştigate, care-l desparte de eliberarea sa. Disperat să se întoarcă la soţie şi fiică, protagonistul e în stare de orice ca să supravieţuiască şi iată că acum îşi bagă coada o organizaţie care luptă împotriva generalizării dezumanizantei interfeţe de la baza jocului Slayers, interfaţă pe care Ken Castle vrea să o pună la dispoziţia lumii întregi.
Dacă treci peste scenele de acţiune absolut asurzitoare şi dătătoare de bătăi de cap (combinaţie între grafica "pixelată" a jocurilor + filmări din mână + exces de efecte speciale), filmul lui Neveldine şi Taylor îţi poate atrage atenţia cu "nu"-ul lui hotărât în ceea ce priveşte răspândirea iraţională a tehnologiei şi alienarea implicită. Doar că ceea ce ar fi putut fi un subiect interesant se pierde într-un fir narativ previzibil în fiecare secundă, momente neverosimile şi interpretări aşa-şi-aşa. Hibrid între comentariu social şi action bazat, Gamer pică examenul la amândouă: comentariul e bălbâit, iar action-ul tremură din toate încheieturile şi ratează ţinta.
Părerea ta
Spune-ţi părerea...referitor la "Dacă treci peste scenele de acţiune absolut asurzitoare şi dătătoare de bătăi de cap (combinaţie între grafica "pixelată" a jocurilor + filmări din mână + exces de efecte speciale), filmul lui Neveldine şi Taylor îţi poate atrage atenţia cu "nu"-ul lui hotărât în ceea ce priveşte răspândirea iraţională a tehnologiei şi alienarea implicită. Doar că ceea ce ar fi putut fi un subiect interesant se pierde într-un fir narativ previzibil în fiecare secundă, momente neverosimile şi interpretări aşa-şi-aşa. Hibrid între comentariu social şi action bazat, Gamer pică examenul la amândouă: comentariul e bălbâit, iar action-ul tremură din toate încheieturile şi ratează ţinta."
...pai nu mai suntem generatia "Running man"... oarecum normal k filmul ni se va parea neverosimil, previzibil si plictisitor...dar oricum e film de categoria B asa k altele sunt motivele pt care mergem sa'l vedem...