Să nu te mire dacă la anul Inception câştigă mai toate Oscarurile tehnice şi primeşte şi nominalizări pentru Cel mai bun film sau Cea mai bună regie. Timp de două ore şi jumătate Christopher Nolan pune în scenă un vis spectaculos, formidabil din punct de vedere tehnic. Dacă te întrebai cât de meritate sunt sutele de cronici elogioase primite de film în întreaga lume, ei bine, sunt foarte meritate. Dar, din păcate, Inception este impresionant doar din punct de vedere cerebral: complicata lume imaginată de Christopher Nolan îţi ia ochii şi mintea, dar nu-ţi câştigă nici măcar o secundă inima.
Complex eşafodaj de relaţii şi detalii, Inception (adică "inserţia" şi nu "începutul", aşa cum a preferat distribuitorul român să traducă titlul) profită de cunoştinţele unei armate de scenografi şi specialişti în efecte speciale, purtându-ne prin întreaga lume şi, când realitatea nu-i mai e de ajuns, creând altele, şi mai spectaculoase. Cu Leonardo DiCaprio în rolul lui Cobb, un specialist în extragerea (sau furtul) de informaţii din subconştientul persoanelor aflate în stare de somn, Nolan îşi asigură un star convingător şi energic, numai bun pentru desfăşurarea de forţe de pe ecran.
Dar energia şi miza nu vin din această idee a furtului de informaţii, ci din faptul că echipa lui Cobb, din care fac parte arhitecta Ariadne (excelenta Ellen Page), responsabilul cu siguranţa Arthur (Joseph Gordon-Levitt, într-o interpretare ce i-a atras atenţia lui Nolan că tânărul actor ar putea fi villain-ul din următorul Batman) sau "falsificatorul" Eames (britanicul Tom Hardy, într-un rol ce-l recomandă pentru seria James Bond) trebuie să creeze de la zero visul în care-şi aruncă victima astfel încât să eficientizeze la maxim posibilitatea ca informaţia să fie extrasă fără pericol. Bineînţeles, premisa este mega-ofertantă, iar Nolan profită de ea (ca şi de bugetul generos) cu o fărâmă de megalomanie: unele dintre decoruri par a fi create dintr-un "uite că pot" inutil.
Dacă ar fi să compari cu The Dark Knight, Inception îi ia acestuia faţa prin faptul că foloseşte idei neoriginale ducându-le la un nivel cu totul nou, atât din punct de vedere vizual, cât şi din cel cinematografic. Un univers familiar, dar cu legi originale, ai şi în Matrix, dar iată că, unsprezece ani mai târziu, Nolan nu se mai mulţumeşte cu lumi duale realitate-virtual, ci creează unele concentrice: visul din visul din vis.
Sună complicat şi chiar este complicat să urmăreşti arborescentele iţe ale poveştii, chiar dacă personajele se opresc adesea pentru a-şi descrie, explica şi răs-explica obiectul muncii. Povestea este suficient de elaborată ca acest blockbuster plin de surprize, făcut după tipicul hollywoodian şi cu toate acestea atât de atipic, să necesite mai multe vizionări pentru a-i aprecia dantelăria de idei şi detalii, dar asta nu înseamnă deloc că la sfârşitul primei vizionări o să ai reacţia "wow, ce-a fost asta?", prin urmare s-ar putea să nu ai nevoie de acest frumos infografic omagiu la celebra scară imposibilă a lui Lionel Penrose, folosită foarte eficient şi în film.
Din păcate, Inception este mult, mult, mult sub Cavalerul negru în ceea ce priveşte emoţia. Lipsa provocărilor filozofice ale Jokerului se face simţită aici (unde nici măcar nu există un villain în toată puterea cuvântului), iar aventura lui Cobb şi-a grupului său de specialişti în crearea unor vise cât mai credibile sfârşeşte prin a fi relevantă doar din punct de vedere tehnic. Până la urmă Inception nu este decât un heist movie răsturnat, în sensul că importantă nu e extragerea, ci inserţia unui item. Natura acestuia, o "simplă" idee, este surprinzătoare, dar aproape că nu mai are importanţă în contextul din plin asezonat cu urmăriri, împuşcături, ambuscade şi explozii.
Obligatoriu de văzut. Inception are toate şansele să fie cel mai bun film american al anului...
Părerea ta
Spune-ţi părerea2. nu sensul de dictionar conteaza, ci cel cu care este utilizat cuvantul in film. Ai sa vezi cat se chinuie traducatorul sa foloseasca titlul romanesc in replici si cat de nefiresc suna "inceputul" acolo unde "insertia" ar fi fost perfect.
in primul rand nu vad de ce trebuia sa existe un "villan" pentru ca nu e un film cu eroi/supereroi, dupa cum reiese si din film o IDEE depaseste orice villan.
Apoi, nu inteleg de ce trebuie sa-l compari cu "The Dark Knight" sunt doua genuri total diferite care nu au nimic in comun.
Daca faceai o paralela la "The Dark Knight" cu "Batman Begins" mai intelegeam dar in, Inception, Cobb ii atrage pe toti in aventura lui doar ca sa-si mai vada inca o data copii sau sa fie cu ei - asta referitor la faptul ca filmul e lipsit de emotie.
Oricum am avut ocazia sa vad acest film de doua ori si intradevar dupa cum spui si tu, sunt multe momente,detalii, idei care nu se vad la prima vizionare.
Prestatia lui DiCaprio in unele momente e la fel ca in Shutter Island mai exact in momentele in care se uita la copii sau incearca sa o faca pe Mel sa nu se sinucida. Mie mi se pare ca trebuia sa se chinuie un pic mai mult sa-l faca pe Cobb un pic mai diferit fata de Teddy Daniels.
Oricum e un film extraordinar.
2. e regizat de Nolan..iar un lucru f bun
3.e un sf cu efecte si un film pshihologic in acelasi timp...deci ar trebui sa fie filmul anului..nu mai pot astepta pana vineri :D
@ StefanDo scuze daca cumva te-am jignit.
Daca este sa comparam filmele lui Christopher Nolan (nu am vazut inca "Inception") atunci "The Dark Knight" ar fi cel mai reusit film al sau cu 8 puncte, fiind in opinia mea cel mai bun film din 2008 dupa "Wall-E" (8 puncte) si inaintea lui "Slumdog Millionaire" (tot 8 puncte) !
Restul filmelor lui Nolan ar fi astfel:
- "The Prestige" (2006) (8p);
- "Memento" (2000) (7,5p);
- "Batman Begins" (2005) (7,5p);
- "Insomnia" (2002) (7p);
- "Following" (1998) (7p).
In genul acestui film (crima, mister, thriller) prefer excelentul "The Usual Suspects" (1995) (9p) cu faimosul personaj Keyser Soze caruia ii aflam identitatea intr-un mod surprinzator la final !!!
"Inception" - Important e... titirezul!
Toupie or not toupie?
Comparaţiile nu fac o critică - pentru a-l parafraza pe Alecsandri - dar pot fi folosite, pasager, ca accesorii ale argumentelor de fond. Dintre filmele anterioare ale lui Christopher Nolan, acest nou Michael Bay în devenire (cum cu folos menţiona un preopinent), cred că numai "The Prestige" s-ar preta la anumite comparaţii formale, limitate, cu "Inception". Celebrele "Batman: Beginnings" şi "The Dark Knight" se situează pe o cu totul altă paradigmă (cum, iarăşi, s-a precizat). Iar în afara filmografiei autorului, cel mai firesc şi substanţial paralelism este cel cu "Avatar"-ul lui Cameron, de care îl apropie cel puţin trei aspecte esenţiale: perfecţiunea şi ingeniozitatea imagistică, şubrezenia semantică, şi năvalnicul hype promoţional, împins pe cele mai înalte culmi ale gregarului. Mai la obiect, sunt două cazuri de "orgii ale formelor fără fond" - deşi, la drept vorbind, în acest sens "Inception" stă mult mai bine: straturile sale de adâncime, deşi foarte firave ca substanţă, nu sunt totuşi lipsite de inteligenţă, la anumite niveluri intermediare (cel al premiselor dramaturgice, al articulaţiilor epice şi cel al regiei). În rest, sunt inevitabile trimiterile la numeroasele filme şi proze cu temă onirică pe care le pastişează, fără a reuşi să se ridice la înălţimea lor (lucru cu atât mai grav, cu cât unele sunt deja extrem de vechi - dar nu învechite); acestei dezvoltări, însă, i-am rezervat un articol aparte, de sinteză.
Se spune, şi pe bună dreptate, că originalitatea nu înseamnă neapărat a spune ceva nou (deziderat ce tinde spre imposibil, dealtfel, conform principiului că toate poveştile care ar fi de spus s-au şi spus, sub o formă sau alta), ci a spune ceva vechi într-un mod nou. De aici porneşte şi avalanşa de epitete ca "original", "inedit", "nou", "nemaivăzut", care abundă până la saţietate prin comentariile referitoare la "Inception" - sau, în cazul numeroşilor preopinenţi care stau mai modest la capitolul lecturilor, inclusiv de la simpla necunoaştere, parţială sau totală, a înaintaşilor. Ca să disecăm problema acestei originalităţi, dacă nu false, în orice caz neîmplinite, a filmului, se impune să abordăm subiectul la un nivel de concreteţe care riscă să divulge anumite aspecte ce s-ar fi dorit menite să creeze un anumit "mister" (în argoul de specialitate, păcatul "spoilerelor"), drept pentru care avertizez asupra acestei primejdii, cu scuzele anticipate de rigoare.
Aşadar, spre deosebire de numeroasele alte povestiri despre "lumea viselor" pe care le cunoaştem, aici "omida" (adică "găselniţa") lui Nolan este aceea de a combina oniricul cu reţeta de heist-movie: o echipă de profesionişti ai infiltrărilor, care de astă dată pătrund nu în cine ştie ce spaţiu real bine păzit, ci chiar în mintea câte unei persoane vizate, pentru a sustrage informaţii (sau, mai rar şi mai dificil, pentru a le insera - conform termenului din titlu; într-adevăr, traducerea adecvată în română ar fi fost "Inserţia", nu "Începutul"). Cu alte cuvinte, un cuplu dacă / dar dacă foarte ingenios ales şi inteligent combinat. Evident, respectivii suportă un instructaj extrem de laborios, căruia i se adaugă apoi şi multă experienţă - pe departe cea mai bună secvenţă a filmului, cunoscută parţial de pe afişe şi din fotografiile de reclamă, cea în care Parisul "se împătureşte" în jurul lui Leonardo DiCaprio şi al lui Ellen Page, face parte tocmai dintr-un asemenea "vis de antrenament"; dacă tot suntem aici, se impune să subliniem că până în final nu va fi nicăieri egalată, nici ca inventivitate, nici ca plastică (dar îi revine meritul de a amorsa un element ce va juca un rol hotărâtor pe parcursul misiunii propriu-zise: acela al distorsionărilor gravitaţionale, care la rândul lor devin determinante prin relaţia cu kick-ul decisiv).
Se remarcă efortul de documentare şi elaborare al lui Nolan. Cel puţin la un nivel de ştiinţă popularizată, omul nu pare să fi improvizat, folosind cu luciditate diverse noţiuni şi concepte de psihologie şi psihanaliză, şi jonglând abil cu elementele (nu voi intra în detalii aici, dar pentru cine cunoaşte cât de cât domeniul, combinaţiile sunt într-adevăr fascinante; ar fi extrem de relevant punctul de vedere al unui psiholog specializat în disciplina viselor, faţă de acest univers oniric creat de Nolan, şi dezvoltarea lui dramaturgică). Practic cea mai reuşită parte a filmului constă tocmai în evoluţia respectivei invenţii: "spărgătorii de vise" - iar sub acest aspect, se relevă şi faptul că, decât ceea "ce se întâmplă", mult mai interesant e modul "cum se întâmplă"; adică, acea definiţie a originalităţii explicitată mai sus.
La acest nivel narativ, lucrurile stau destul de bine; punctele de pornire ale povestirii sunt gândite creativ şi ofertant, construcţia epică se articulează solid şi dinamic, iar scenariul te prinde şi te duce - într-adevăr, filmul se urmăreşte cu sufletul la gură, graţie inclusiv talentului de povestitor al lui Nolan. Aici începe şi comparaţia semnificativă cu "The Prestige", care plasează "Inception" într-o lumină net favorabilă. Ambele filme erau povestite implicit - formulă pe care Nolan o agreează şi o stăpâneşte bine. Totuşi, în "Prestige", o folosea confuz şi gratuit. Dislocarea spaţial-temporală de acolo nu avea nici o motivaţie de fond (putându-se justifica doar cel mult ca fabricare a unui mister, în raport cu "misterele" iluzionsimului) şi, ca atare, dezorientarea totală de la început a spectatorului, deşi compensată în final (într-adevăr, lucrurile sfârşeau prin a se explica limpede), rămânea totuşi doar parţial acoperită. Cu structura dramaturgică şi stilul narativ din "Inception", Nolan s-a descurcat mult mai onorabil. Şi aici pornim la drum cu un sentiment de derută accentuată, dar ştim că pe parcurs totul se va lămuri - ceea ce se şi întâmplă, dezinvolt şi fără didacticisme. Iar ambiguităţile de pornire nu sunt deloc gratuite, ci se legitimează prin natura subiectului - desfăşurat prin labirinturile mereu obscure ale psihicului uman. În urma acestui tip de combinaţie, se relevă marele merit de povestitor iscusit al lui Nolan, care reuşeşte să incite, să excite şi să satisfacă în final, cu multă eleganţă.
Până aici, putem spune că avem de-a face cu un film extrem de exigent, care deocamdată îşi onorează ambiţiile. În continuare, însă, autorul pare să se lase sedus de tot ceea ce i-a reuşit până acum, pe palierele intermediare ale edificiului artistic, glisând într-o neglijare tot mai accentuată a fundamenului acestuia (iar când temelia unei construcţii e inconsistentă, casa începe să se fisureze, dacă nu chiar să se şi năruie de-a binelea, oricât de impecabil i-ar fi proiectate şi realizate etajele superioare). Un prim neajuns îl regăsim chiar pe firul epic propriu-zis (storyline, în limbaj de specialitate). Deşi e presărat cu răsturnări şi twisturi de tot felul (care fac deliciul vizionării), plotul curge, în fond, absolut liniar: se stabilesc nişte premise, se alege o misiune (dramatic need), se ascut paloşele, se porneşte la drum, se ajunge la destinaţie, se întâmpină câteva obstacole, şi misiunea e dusă la bun sfârşit - după care mai survine şi un cârlig legat de viaţa personajului principal. Toate surprizele de pe parcurs funcţionează la nivelul subploturilor şi al mijloacelor, nicidecum al filonului central - ar fi relevantă aici o comparaţie cu marele maestru al compoziţiilor de acest fel, Philip K. Dick, care stăpânea ca nimeni altul arta de a schimba complet registrul chiar şi de câte patru ori, pe baza unor motivaţii perfect proporţionale cu insolitul acestor răsuciri şi cotituri şocante. Nu ştiu dacă Nolan a citit sau nu "Ubik" (favoritul meu dintre romanele lui Dick şi, cu siguranţă, cel ce atinge apogeul ca formulă de acest gen; dealtfel, se remarcă o asemănare izbitoare între metoda folosită de eroii lui Nolan pentru a visa împreună, şi starea de "semi-viaţă" în care erau plasate pesonajele lui Dick, de asemenea într-o comuniune onirică manipulată); dacă n-a făcut-o, ghinionul lui; dacă a făcut-o, greşeala lui - că n-a băgat la cap tocmai trăsătura esenţială a cărţii: avea acolo exemplul ideal privind modul de a construi un film ca "Inception" (nu imitând, desigur, ci învăţând şi ducând mai departe - fiind el-însuşi, nu vreun biet epigon).
Ceea ce evidenţiază o altă regulă semnificativă a cinematografului (încălcată glorios în "Inglorious Basterds") - imperativul care spune: dă-i spectatorului ceea ce aşteaptă, dar într-un mod la care nu se aşteaptă! În filmul amintit, Tarantino greşea prin faptul că instiga spectatorul să se aştepte la ceva, pentru ca apoi să-i ofere cu totul altceva. În cazul de faţă, păcatul lui Nolan e că, dăruindu-i spectatorului ceea ce i-a promis, o face într-un mod prea puţin diferit de ceea ce aşteaptă spectatorul.
Şi ajungem, astfel, la marea lacună a filmului - vidul de idei.
În fond, ce ne spune nouă "Inception"? Că s-ar putea ca realitatea să fie doar un vis? Mulţumesc, da' pe-asta au zis-o solipsiştii încă de-acu' câteva secole. Că lumea viselor e instabilă? Mulţumesc, ştiam. Că subconştientul e labirintic? Săr'mâna, o ştiam şi pe asta. Că atunci când visezi de cele mai multe ori nu ştii că visezi, dar se întâmplă uneori să-ţi dai seama că visezi şi atunci ştii că visezi dar nu mai ştii dacă... na că mi se limbă plimba-n gură şi mi se pune mintea pe moaţe, vorba Iuliei Blaga. Cu mii de ani în urmă, gândirea chineză a formulat exact acelaşi lucru - într-o singură frază, genială în simplitatea ei, şi fără nici un fel de zorzonele: "Un înţelept a adormit şi a visat că era un fluture care dormea şi visa că era înţelept, iar când s-a trezit, n-a mai ştiut cine era: înţeleptul sau fluturele?" Ba, încă, staţi să vedeţi! Subsemnatul nu e nici chinez, nici înţelept, dar pe la vreo patru ani, am visat că visam ceva cu o vecină din curte, după care m-am trezit din visul din vis şi, în visul care conţinuse visul din vis (adică "la nivelul primar", conform nomenclatorului inceptionist), bunică-mea i-a spus vecinei că visasem cu ea - după care m-am trezit şi din visul ăsta şi mi-am văzut de viaţa mea (sau, mai ştii...?) Când i-am povestit maică-mii, m-am ales c-un pupic pe frunte şi-un "Vai, puiu' mamii, ai visat că visai, ce deşteptuţ eşti!" Exagerez, desigur, ca să priceapă şi Grivei, sau cum l-o fi chemând dar în esenţă cam aici se situează şi nivelul inelectual al "Inception"-ului.
Sub acelaşi semn al suficienţei şi previzibilităţii stă şi finalul. Încă din primul sfert de oră ştiam că totul se va termina cu o dilemă (c-o fi vis, că n-o fi vis...?), iar de pe la jumătate încolo ne-am prins şi că trăitorul ei va fi Cobb (singurul dintre protagonişti care are o identitate şi o problematică definite clar - toţi ceilalţi, cum bine arăta Emilian Floareş, fiind doar nişte pretexte aninate în jurul lui, ca să se compună echipa). Ca atare, twistul final îşi pierde complet vigoarea, singura sa calitate rămânând la nivelul realizării: modul de a filma titirezul şi alegerea precisă a fotogramei pentru cut; deci, un impact ingenios, dar strict exterior, la nivel de scamatorie, nu de cinema propriu-zis - sau, altfel spus, de meşteşug dibaci, nu de viziune artistică.
Căci, aşa cum am mai spus, şi se cuvine să detaliem, partea de meşteşug a filmului este într-adevăr ireproşabilă. Am vorbit deja de construcţia perfect echilibrată şi flexibil articulată a scenariului, iar flerul narativ al lui Nolan la nivel de regie nu se dezminte nici de această dată. Mizascenele sunt construite creator şi expresiv (de neuitat, la o adică, "snopul de oameni" purtat în imponderabilitate prin hotel - şi nu e decât primul exemplu care-mi vine în minte; ar mai fi reacţiile surprinzătoare ale "proiecţiilor", inserţiile de detalii incongrue, diversele moduri de dezintegrare a decorurilor odată cu capotarea viselor), iar decupajul e diversificat, surprinzător şi perfect adecvat, beneficiind şi de aportul unui montaj (Lee Smith) cu atât mai meritoriu, cu cât dincolo de funcţia sa tehnică îi revine şi sarcina de a stăpâni conmplexitatea relaţiilor între planurile de desfăşurare a acţiunii (care, cu excepţia unuia, nici măcar nu sunt reale!) Muzica originală a lui Hans Zimmer, în monotonia ei deiberată, obsesivă, sună bine în sine, şi aş zice că este ferită de redundanţă (se aude aproape tot timpul), prin legitimitatea pe care i-o conferă starea afectivă proprie subiectului - dar de la un moment, parcă-parcă începe totuşi să întreacă măsura. Merită totuşi să precizăm că tag-ul final, post-generic, care la anumite filme constă în imagine (mai ales la unele din seria Marvel-Heroes), iar la altele în sunet ("Cloverfield"), aici e un foarte de efect twist melodic, în coda acelui celebru «Je ne regrette rien» (a cărui alegere ca leit-motiv, sincer să fiu, nu m-a convins deloc - l-o fi luat ca s-o convingă pe Marion Cotillard să joace-n film, mai ştii?).
Mai mult decât atât (cum spun avocaţii când vor să repete aidoma argumentul anterior - ceea ce am grijă să evit, de data asta), omul a reuşit să adune o distribuţie admirabilă. Leo DiCaprio dovedeşte tot mai mult, slavă Domnului, că n-a rămas un biet "Mr. Titanic" (mulţumesc comentatorului anonim care mi-a vândut pontul), ci creşte efectiv ca actor de real talent, capabil să stăpânească multiplele niveluri ale unui personaj, ca şi resorturile de compoziţie (cred că prima mară m-au uimit cu adevărat în ăla al lui Ridley Scott... cu Orientul Mijlociu... Cum îi zicea, dom'le...? A, da, "Body of Lies"!). În semi-tandem cu el, Ellen Page (în rolul Ariadna - adică, mă-nţelegi, "aia cu labirintul"! Deci, cât de transparent poţi să fii? Bine că pe personajul lui DiCaprio nu l-au botezat Tezeu, şi pe-al lui Cillian Murphy, Minos Fischer jr.!) îşi confirmă flerul şi inteligenţa de a asocia prospeţimea cu severitatea, deja cunoscute din "Juno", iar Kenji Watanabe e acelaşi pe care-l ştim - adică, un regal actoricesc, subtil, tăios şi uman. Excelent în rol e şi Joseph Gordon-Lewitt, autor al unui portret bogat în simpatie şi umor fără a aluneca pe panta clişeelor, iar Marion Cotillard oferă o compoziţie extrem de interesantă - şi amăgitoare totodată: este liniară, schematică, lipsită de orice profunzimi... dar numai fiindcă personajul ei e doar proiecţia plăsmuită de Cobb, în lupta sa disperată de a-şi menţine în viaţă, măcar mintal, soţia moartă. Michael Caine schiţează elegant un crochiu de personaj episodic, iar Tom Berenger, cu mijloace la fel de reduse şi eficiente, construieşte schiţa sumară a lui Browning. Se reţine şi Cillian Murphy (unul dintre actorii favoriţi ai lui Nolan - şi nu numai), mai ales prin delicateţea cu care devoalează vulnerabilităţile magnatului atotputernic, fost fecior de bani gata care abia acum îşi descoperă propria personalitate. De fapt, în jurul lui se ţese una dintre cele mai mărinimoase şanse ratate ale filmului: personajul e situat într-o conjunctură complexă de tip uman, nu anecdotic, pe undeva chiar mai substanţială decât a lui Cobb - unde, în fond, drama se axa doar pe relaţia conjugală, câtă vreme între cei doi Fischer, tatăl (Pete Postlethwaite, nedrept de subfolosit) şi fiul, conflictul atinge zone cu adevărat majore, ţinând de relaţia dintre bogăţie, putere, responsabilitate şi morală; dar Nolan patinează rapid peste această autentică mină de aur a sensurilor, preferând să umfle la maximum prăjitura romanţioasă de dincolo (altfel bună şi ea, în context), până la dimensiunile de gogoaşă dospită.
Şi tot în raport cu Robert Fischer jr., se remarcă alta dintre marile hibe ale filmului, deja semnalată: absenţa unui antagonist real. Atenţie: nu e vorba neapărat de un "personaj negativ"; în atâtea filme, antagonistul e non-uman (natura, boala, războiul, etc.) sau chiar imaterial, de natură noologică (destinul, frica, îndoiala, etc.) Aici, eventualul antagonist de principiu, Fischer, e lipsit de conotaţii negative (fie şi doar în sens relativ), nu are nici o putere reală (în afara prerogativelor de castă), şi nici măcar nu li se opune în mod conştient. Un personaj care ar fi putut evoluat spre un eventual antagonist-surpriză, Browning, e menţinut doar în rol de accesoriu secundar. Nici menirea antagonică a lui Mel nu e dusă până la capăt, menţinându-se la acelaşi nivel auxiliar; iar prezumptivul antagonist noologic (imaginarul, subconştientul, etc.), la rându-i nu este dezvoltat ca atare, ci menţinut (cum era şi firesc, la un nivel imediat) pe post de "mediu ambiant ostil". Omisiunea nu e deloc neglijabilă, fiindcă introducerea unui adversar real (uman sau nu) ar fi oferit tocmai şansa de a evita acea liniaritate şi previzibilitate pe care le acuzam mai sus: cu cât ai un oponent mai robust, cu atât conflictul devine mai intens şi mai complex totodată - iar complexitatea conflictuală este aceea care generează în primul rând cele mai surprinzătoare şi semnificative răsturnări de situaţie. Tocmai de aşa ceva avea nevoie ca de aer "Inception", fiind, în fond, un foarte bun film de consum (chiar cu veleităţi de depăşire a acestei condiţii - pe alocuri depăşite), nu unul de conţinut - iar filmele comerciale sunt datoare să respecte mult mai strict canoanele profesionale pe care, altminteri, cele de conţinut le pot contrazice creator, atunci când substanţa lor e îndeajuns de motivatoare. E foarte adevărat că merită cu prisosinţă să fie văzut, şi chiar revăzut - eu însumi abia aştept s-o fac, dar... din păcate, ceea ce se elucidează la a doua, a treia, a pa... (nu, doar până la a treia) vizionare nu sunt nicidecum cine ştie ce semnificaţii majore, ca la Antonioni, Tarkovski sau Bergman, ci doar... îmbârligăturile înciocălate peste măsură ale acţiunii, şi nimic mai mult.
Sub semnul acestei dihotomii stă, în fond, tot filmul. Cum spuneam, Nolan pare să se fi îmbătat cu apa fierbinte a povestirii şi cu cea deasemenea destul de caldă a imaginii (deşi, să fim drepţi - de câţiva ani încoace efectele speciale au cam încetat să ne doboare pe coada fracului), şi să nu vadă ce avea sub nas la nivel de fond: el însuşi îşi construise premisele unui joc de realităţi cu un potenţial atât de mare încât, dacă-l ducea măcar puţin mai departe, avea şansa de a atinge abisuri cu adevărat ameţitoare. La modul cel mai simplist, deja, îndrăzneam să sper că lovitura de teatru din final va oferi măcar o portiţă dincolo de rezultatul misiunii întreprinse, dincolo de problemele omeneşti ale lui Cobb, dincolo de subiectul concret al filmului - o deschidere spre ideile general-umane, spre universalitatea tematică; şi, totodată, îmi spuneam: "Deci, eu prevăd asta - ca atare, ar fi insuficient! Dacă m-a dus cu gândul până aici, Nolan se obligă de-acum să-mi dea şi mai mult decât atât! Ceva ce nici chiar eu nu pot să-mi imaginez! Ia să vedem, ce va fi acel... ceva?" Şi acel ceva va fi... este şi a fost tocmai soluţia imediată, comodă, ultra-telefonată, pe care cea dintâi o expediasem ca fiind prea ieftină: Cobb cu problemuţa lui, care pare să se fi rezolvat, da' on ne sait jamais: e vis sau realitate? To be or not to be? De titirez depinde totul - căci, vorba cântecului: "L'important... La toupie c'est l'important!" Sau, ca-ntr-un calambur din Pif, de prin 1971, când ne dăduse ca gadget un titirez care fluiera: "Toupie or not toupie"?
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
29 iulie, 2010, 10:30-13:58
Bucureşti, România
vă ştiu gusturile... etc."
PS: scuze de OARECUM off-topicul prezent; dacă ar fi "criticat" altcineva poate că m-aş fi uitat, şi CATEGORIC aş fi citit şi cronica, cea care poate ar fi ajuns la aceeaşi concluzie cu a voastră... poate. :P
Nolan a ridicat evident stacheta profitand de saltul tehnologic si de scenariile din ce in ce mai provocatoare. Oricum nu te poti plictisi la acest film. Eu consider ca de la Vanilla Sky(alta pelicula ponegrita prin neintelegere) n-am simtit o emotie asa puternica. Leo DiCaprio ajuns la maturitatea artistica ne ofera o prestatie superba. Aproape pentru toate rolurile din ultimii 10 ani merita un Oscar. K(otskar)ii de la Academie o sa-l sara probabil din nou de la inobilare. De ce sa-i faci sigur nu are nici-o pila printre comunitatea israelita din USA. Nici Inception nu va fi premiat, Gala e prea departe undeva in martie 2011. Spre final trebuie sa le amintesc mai ales delatoriloe ca revirimentul cinematografiei mondiale este legat de exploziva lansare a Avatar-ului lui Cameron. A facut multi bani dar a dus la aparitia a mii de Imax-uri sau cinematografe pe 3D. A facut sa explodeze industria filmului 3D si a televiziunii 3D. In curand ne vom putea procura astfel de aparate la 1000$. Asa ca faceti ciocul mic cei care criticati si iar criticati, cioclii si bocitoare cinematografice. Orice film trebuie sa fi un eveniment la care te duci cu ociii si mai ales mintea deschisa si pleci cu sentimentul ca ai castigat o noua experienta care va fi utila candva.
Mä bucur sä te reväd (pe bune!)
Sunt foarte multe filme cu care n-am simtit nevoia asta (filme care m-au emotionat, care m-au atins, care mi-s dragi), si pe care le-am criticat împotriva propriilor mele sentimente, numai din obiectivitate, fiindcä dincolo de simpatii si empatii, aveau si ele defectele lor. Primele pe listä sunt cele la care am lucrat (firesc: atasament afectiv - dar asta nu le face mai bune decât sunt). Apoi urmeazä asa-numitele "pläceri vinovate" - filme ieftine si foarte slabe, dar caere ni se lipesc de suflet din varii motive, întotdeauna subiective. Douä exemple, în ceea ce mä priveste: seria "Winnetou", cu Pierre Brice, si "Man of La Mancha".
Cezäricä, pui-cuminte, spune tu drept:
Stii ce înseamnä "delatori", sau vei înväta doar în minutele urmätoare? (Dom profesor Goagäl sä träiascä!)
Cezäricä, good news for you: ti-am pus mesajul pe forum, la "De la lume adunate (perle din comentariile de pe site)", si are un succes nebun! :D
Ia-la-tata:
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?p=1534447#post1534447
Aş fi scris mai multe, însă nu vreau să ajung într-unul dintre cel mai citite topice, şi să concurez, Doamne fereşte, cine-ştie-ce ce cronică vestită.
Nu-mi mai cer scuze de off-topic, postările mele ORICUM se autodistrug. :-)
Sunt curios dava vei fi de acord cu mine dupa ce vei viziona filmul.
Ba da imbecil mai poti sa fii ,tu ai vazut macar triler-ul sau sinopsia filmului ,incputu la ce ??? wtf daca nici macar atata nu intelegi mai bine taci
Cand am citit aceasta cronica,asta inainte sa vad filmul,mi s-a parut ca s-a gasit si unul sa fie altfel,dar se pare ca este o cronica foarte obiectiva,in proportie de 90% sunt de acord cu aceasta cronica.La urma urmei cronica e de bine,doar ca mai arata si punctele slabe ale filmului,e si normal,toate filmele au puncte slabe(pana si Matrix :D).Punctul cel mai slab mi s-a parut ca pe alocuri a abuzat de ireal-adica pe alocuri a aparut si personajul Rambo-stiti voi personajul acela care nu murea niciodata indiferent de nr dusmanilor.Si da,la sfarsit nu m-a facut sa zic waw.Cu siguranta e film de vazut de mai multe ori,probabil cu catt de uiti mai mult la el cu atat afli mai multe lucruri pe care nu le-ai remarcat de la prima vizionare-aceasta e un lucru f bun,si din acest motiv C Nolan merita toate laudele.
Daca va spun sa nu va ganditi la INCeput si inEPTIA, la ce va ganditi, la elefanti... ?
Uite ca am inceput fara sa captez benevolantia...
Despre filmul asta, trebuie sa va spun ca la el noi am fost toti trei. Pentru ca ne-a placut trailarul lui pe care l-am vazut inaintea altui film, la care am fost din aceeasi cauza, ceea ce creeaza o structura imposibila in realitate. Paradox.
Coloana filmului, in special cea sonora, are basi foarte multi, pe care ii simti absolut in plex. Atat de multi de ti se scutura tigarile in pachet. Dar acesta este un ingredient foarte important din reteta filmelor de plex.
Chestia cu visul din vis din vis din vis este absolut geniala. Ma rog, poate nu chiar “absolut”… Pentru ca asta face ca filmul sa se incadreze putin in categoria “am visat ca eram treaz, dar cand m-am trezit, mi-am dat seama ca dormeam”.
Noi ne-am luptat destul de tare sa nu ratacim firul epic al naratiunii, dar, trebuie sa recunosc, mie mi s-au intamplat doua chestii absolut rusinoase: mai intai, m-am aplecat sa pun la picioare sticla de Sprite la 1 litru (stiu, stiu…). Apoi… (acum chiar ca mi s-a facut o rusine cumplita, de nici nu-mi vine sa mai rostesc !) mi s-a mai intamplat… of, Doamne !.... sa... atipesc.
Scurt ! Dar, stiti cum e. O secunda de aici, face cat o ora de “dincolo”. Sau invers... Nu mai stiu...
Treaba e ca, de ambele dati, cand am facut din nou priza cu evenimentul cinematografic, situatia statea cu totul altfel decat atunci cand o lasasem. Daca nu ar fi fost aceiasi actori (pe Leo il recunosc oricand !), pai atunci as fi crezut ca m-am aplecat in Sala 11, am atipit in Sala 9 si m-am dezmeticit in Sala Palatului.
(Despre chestia cu atipitul, va rog sa pastrati o taina mare, pentru ca e cam naspa... nu am comunicat familiei... Despre sticla de 1 litru nu am comunicat la intrare. Deci, oricum o dau, tot prost este.)
Scaparea din mana a ghemului pe care era insirat firul naratiunii s-a dovedit catastrofala: am priceput cu greu restul filmului. Ce am priceput, am priceput doar din cauza ca sunt echipat cu o inteligenta si o intuitie care sunt iesite din normal. Admit, am mai pus si cateva intrebari absolut tampite, pe drumul spre iesire. Stiu sigur ca au fost tampite! Simt. Si am si vazut in ochii copilului meu.
Am ramas totusi cu niste nelamuriri: domnisoara Ariadne si-a confectionat un pion din alama, i-a scobit putin fundul cu o freza, i-a dat asa, un fel de bobarnac, ca si cum ar fi vrut sa il verifice daca se rastoarna sau nu (s-a rasturnat, evident...) si apoi s-a dus sa i-l arate si lui domnul Cobb, care a vrut sa puna mana pe el dar ea nu i-a dat voie pentru ca ala nu era un pion. Toata lumea stie ca un pion scobit in fund este un totem !
Apoi m-am nelamurit putin in chestia cu liftul. Adica eu, care am terminat o facultate de profil, fara legatura cu lifturile, incerc sa-mi imaginez cum a facut tipul ala, de a creat o acceleratie care nu exista. M-am gandit ca erau niste capse pirotehnice care erau capabile. Sotia a spus ca liftul mergea, iar omul ala i-a distrus cablurile, sau franele, si atunci a franat si acceleratia a devenit cu minus, adica diferita de zero, iar eu am devenit cam nelamurit, dar pentru ca nu am vrut sa par inca o data prost, am acceptat. Da, a fost o chestie cu niste capse si cu franele liftului. Bine ca s-au “impulsionat” si s-au trezit, asta conteaza !
Aaaaaa….. mi-a placut mult metafora aceea, in care domnisoara Ariadne a facut putin performing intre oglinzile paralele !
Si mi-au mai placut dialogurile ! Unele, dense si memorabile. Nu le mai retin, dar asta e vina mea. Sunt usor amnezic. Asta ma umanizeaza.
Si mi-a mai placut cand cineva zicea “come back !....come back !...” Asa... tanguit. Ne-a adus aminte de Titanic si de Kate, cum statea ea pe usa aia din lemn si a inceput sa strige ragusit dupa marinarii lopatari si ei n-o auzeau si atunci ea a smuls un fluier inghetat dintre buzele inghetate ale unui om inghetat si a inceput sa fluiere si asa a si scapat. Ma rog, aici nu este nimic de ras... Trebuie ca este vreo treaba cu subconstientul, sau cine-stie-ce alta mizerie...
Dupa ce s-a terminat, noi am plecat. Emotionati in mod diferit. Ala micu’ era emotionat ca uite, a ajuns saracu’ tata la copii, sotia era emotionata de ceva in legatura cu care nu pot sa ma pronunt pentru ca exista riscul de eroare, eu eram emotionat de titirez. Cum a ramas el, acolo pe masa, invartindu-se, nestiut, nebagat in seama, era un accesoriu, cine are timp de asa ceva, am obosit, sunt limbo, sau poate nu, amanunte, amanunte, amanunte...
Oricum, una peste alta, e un film foarte tare ! Dar are un defect. Nu prea se poate povesti. Adica, stiti: “Bai, am vazut un film tare de tot, cu niste tipi... E complicat... Trebuie sa-l vezi.”
....M-am trezit si m-am dus sa aprind lumina, ca sa vad daca era stinsa....
Stie cineva care este finalul filmului? Adica si-a dat seama cineva de aici daca visa sau era realitate? CURIOZITATE!!!
Visa ,evident ,tu nu ai vazut ca "totem-ul" lu Cobb nu se mai oprea din rotatie ,dupa o replica din film ar rezulta ca el inca viseaza .
Eu oricum am o alta teorie ,cred ca defapt sotia lui este cea care sa trezit din vis si tot filmul este de fapt un vis al lui Cobb ,care tocmai mi-a fost confirmata si de alti care au aceeasi parere ,asta in cazul in care va fi o continuare .
http://www.ropeofsilicon.com/article/wake-up-lets-talk-about-inception-heres-my-interpretation
titirezul ala se invarte la nesfarsit (find totemul lui Mal)
se termina cum incepe
cel mai tare dintre toti e fisher ca reuseste sa creeze proectii in level 1 2 3 (negative ca trag dupa proectiile lui cobb
misto film de vazut , cum a zis mai sus am vazut un film da nu pot sa ti l povestesc
Inception este de fapt un fel de Titanic SF-izat si mult mai intortocheat :) Deci, bai deci:
1.avem un tip -Leo- mare smecher.
2.avem o domnita misterioasa si cu aer elitist - madam Mal
3.avem o actiune cu foarte multa actiune ;)
4.avem finalul cu sacrificiul tipului din dragoste (pt ca baietul nu a mai iesit ever de acolo).
Deci clar frate Titanic re-editat :)
Nu inteleg de ce se entuziasmeaza lumea atata...
Si am mai citit idei de genul pe imdb.
cred ca filmul este mult mai complex decat pare. l-am vazut si eu de curand si mi s-a parut ca am inteles totul, ca sunt doar niste vise in alte vise, mai multe nivele ale subconstientului... dramele si frustrarile personale, proiectii diferite etc.
dar apoi m-am gandit... (SPOILER)
daca el inca viseaza la sfarsit? daca totul a fost doar un vis inca de la bun inceput? daca el este cuprins in uitare si de fapt sotia lui este cea care s-a trezit prin sinucidere? ea mereu se trezeste prima. asta nu poate insemna ca el inca viseaza?
iar Ariadne are un nume simbolic... in mitologie, ea este pazitoarea labirintului. daca totul a fost astfel facut ca ei sa planteze un inception in mintea lui Cobb, adanc scufundata in uitare? daca Ariadne este de fapt proiectia sotiei lui din realitate, iar Mal (proiectia lui) o injunghie ca sa nu il trezeasca din vis? si ideea cu oglinzile aduce asemanari intre cele doua... Mal era in oglinda cand s-a sinucis, iar primul lucru creat de Ariadne este o imagine in oglinda a Parisului.
daca titirezul parea doar ca se opreste? daca nu conteaza cum se misca atata timp cat Cobb crede ca se afla in lumea reala, chiar daca viseaza? ceilalti nu isi folosesc totemul, chiar daca isi impart visul? asta nu inseamna ca doar el viseaza?
si mai ales, nu am vazut cum a ajuns el acasa. nu asta spuneau ei la inceput? atunci cand visezi, nu iti aduci aminte cum ai ajuns dintr-un loc in altul... chiar daca il vedem coborand din avion, nu il vedem ajungand acasa... si ma chinuie, mi se pare posibila aceasta idee.. ca totul e un vis.
iar melodia folosita pentru a ii trezi din vis, despre regrete, este mai mult decat sugestiva. iar batranul de la magazinul lui Yusuf a spus despre cei care visau "visul a devenit realitatea lor. tu trebuie sa stii cel mai bine asta" (catre Cobb).