De la TIFF 2013, în toată ţara

de Ştefan Dobroiu în 30 Mai 2013
Titluri din selecţia TIFF de văzut şi în cinematografe

Festivalul Transilvania debutează mâine, cu 190 de titluri în selecţia oficială. Unele dintre acestea vor fi aduse şi pe marile ecrane, iată mai jos câteva dintre filmele deja programate să apară pe marile ecrane din România. De subliniat este şi faptul că festivalul Transilvania dublează Premiul publicului pentru un film din competiţie cu garantarea distribuţiei filmului în ţară, prin intermediul distribuitorului Transilvania Film.

În primul rând, Amanţii pasageri. Cel mai recent film al lui Pedro Almodóvar dă tonul celor zece zile de supradoză cinematografică de la Cluj, fiind programat în deschiderea festivalului. Pe 7 iunie îşi face prezenţa şi în cinematografele din întreaga ţară, arătându-ne motivele pentru care comedia s-a bucurat de un asemenea succes în Spania. Almodóvar s-a priceput întotdeauna să combine drama şi comedia cu scandalosul, iar Amanţii pasageri nu pare a face excepţie: acţiunea are loc într-un avion care, din cauza unor probleme tehnice, s-ar putea prăbuşi. Echipajul face tot posibilul să distreze pasagerii, dar la un moment da vor fi şi ei victimele stresului provocat de incertitudinea unei aterizări reuşite.

Din competiţie, un film era deja programat pentru lansare de luni bune: Deturnarea/A Hijacking/Kapringen, filmul lui Tobias Lindholm cu premiera românească stabilită pentru 26 iulie. Filmul, văzut la festivalul de la Veneţia, are toate recomandările: tensiune, interpretări memorabile şi un scenariu extraordinar. Povestea este inspirată de şirul de deturnări operate de piraţii somalezi în apele oceanelor. Lindholm prezintă situaţia din ambele puncte de vedere importante: cel ale echipajului aflat în pericol de moarte, dar şi al celor de acasă, mai ales al managerului companiei de transport marfă (Søren Malling într-o interpretare greu de uitat), care trebuie să negocieze salvarea echipajului cu piraţii somalezi, fiind expus presiunilor din partea familiilor, dar şi a board-ului administrativ al companiei.

Unul din titlurile care au ridicat sprâncene la Cluj este Deflorarea Evei van End, adus pe ecrane (deocamdată nu se ştie când), de Clorofilm. Filmul nu este nerecomandat minorilor, în ciuda titlului, iar povestea are în centru membrii familiei van End, dată peste cap de venirea în gazdă a lui Viet, un elev din Germania, care li se pare tuturor pur şi simplu perfect. Problemele de comunicare ale familiei se intensifică, iar prezenţa lui Viet îi va face pe toţi membrii să-şi reconsidere poziţia faţă de cei din jur.

Mai sunt aşteptate pe ecrane Ploaie de vacanţă/Tanta Agua, No, filmul lui Pablo Larrain nominalizat la Oscar, Prince Avalanche, filmul lui David Gordon Green premiat la festivalul de la Berlin, Un Episod din Viața unui Culegător de Fier Vechi, de asemenea premiat la Berlin. Clorofilm distribuie în România şi toate cele trei filme din trilogia Paradis a austriacului Ulrich Seidl, Paradis: Dragoste, Paradis: Credinţă şi Paradis: Speranţă. La Tiff, cele trei filme sunt prezentate şi separat, dar şi într-o proiecţie-maraton, numai bună pentru a aprecia sensibilitatea lui Seidl.

Exploreaza subiecte similare:

festival:tiff 2013, Pedro Almodóvar, Los amantes pasajeros, Kapringen, Tobias Lindholm, Tanta agua, Prince Avalanche, De Ontmaagding Van Eva Van End, Epizoda u zivotu beraca zeljeza

Alte știri din cinema

O posibilă cauză a decesului lui Gene Hackman, exclusă

Apar noi detalii în cazul morţii misterioase a actorului, dar pentru concluziile definitive va trebui să aşteptăm luni de zile

Inside Out 2 nu mai este animaţia cu cele mai mari încasări din istorie

Un film într-o altă limbă decât engleza încasează aproape două miliarde de dolari într-o lună

Proiect nou pentru un actor în plină ascensiune: Drew Starkey

Starkey joacă rolul principal într-o nouă miniserie produsă de Reese Witherspoon pentru Apple TV+

Un thriller cu extratereştri face platformele de streaming să saliveze

Amazon şi Apple, dar şi distribuitorii Paramount şi Warner Bros., se bat pe drepturile noului film al lui Joseph Kosinski

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 4 iulie 2013 11:07
De abia astept, sper sa avem ocazia sa vedem cat mai multe.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells