Ocupat fiind cu supervizarea unor filme de animaţie, dar şi cu lucrul la alte producţii, Guillermo del Torro şi-a lăsat ceva vreme fanii în aşteptarea unor veşti legate de vechiul său proiect, adaptarea romanului lui H.P. Lovecraft, At the Mountains of Madness.
Într-un interviu pentru LA Times, cineastul a declarat însă că nu sunt motive de îngrijorare legate de producţia filmului, fiind implicat activ în proiect, atât el cât şi producătorul James Cameron.
Del Torro s-a întâlnit săptămâna trecută cu producătorii studiourilor Universal, cărora le-a prezentat conceptele şi modelele grafice pentru film. La întâlnire a fost prezent şi regizorul lui Avatar, care i-a oferit lui Del Torro un ajutor neaşteptat: „Mi-a spus, în felul lui subtil, că are câteva notiţe, dar a observat o greşeală fatală în scenariu”, a spus regizorul. „Mi-a atras atenţia asupra unui lucru extrem de important. M-am gândit la asta timp de 35 de ani, iar el mi-a indicat ceva ce nu mai văzusem până atunci”, a mai adăugat el.
Aşadar, adaptarea misterioasei şi terifiantei poveşti a expediţiei în Antarctica e pe mâini bune. Scenariul producţiei (semnat de Del Torro şi bazat pe cartea lui Hovercraft), este finalizat, iar filmările, tot conform declaraţiilor regizorului, sunt programate pentru luna iunie a anului viitor.
Părerea ta
Spune-ţi părereaUneori sunteti de ras. Mai cititi si voi o carte din cand in cand, sau macar cautati pe la Wikipedia sau IMDb inainte de a scrie un articol.
Deci nu stiu ce-ai citit tu...