Domestic îşi începe drumul prin cinematografele din ţară

21 Mar 2013
Cel de-al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru se lansează mâine în zece oraşe

De vineri, 22 martie, unul dintre cele mai aşteptate filme ale primăverii, „Domestic”, în regia lui Adrian Sitaru, intră în cinematografele din România. O comedie despre oameni şi animalele care îi iubesc necondiţionat, filmul îi va amuza şi înduioşa, deopotrivă, pe spectatori. Primele proiecţii în ţară, la Deva, Sibiu şi la Sala ArCuB din Bucureşti, s-au lăsat cu aplauze şi cu poveşti „domestice” ale realizatorilor şi ale publicului.

„E un film dedicat celor ce le pasă de animale, de vecini, de copii, vor să se amuze şi să se recunoască în personaje, celor ce ştiu că a găsi sau a pierde un animal este chiar emoţionant”, spune regizorul Adrian Sitaru.

Echipa filmului se va întâlni cu spectatorii din câteva oraşe, în proiecţii de gală la Cluj (vineri, 22 martie, ora 20.00, Cinema Florin Piersic), Timişoara (sâmbătă, 23 martie, 19.00, Liceul de Muzică „Ion Vidu”), Oradea (duminică, 24 martie, 19.00, Cortina Cinema Digiplex).

În prima săptămână, la Bucureşti, filmul poate fi vizionat la Hollywood Multiplex, Movieplex Plaza, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cinema Studio, Cinema Patria Caffe 3D, Cinema Europa, Cinema Scala şi Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR). La NCRR, va rula vineri, 22 martie, de la 18.30 şi 20.30, şi sâmbătă, 23 martie, de la 19.00 şi 20.30.

În ţară, va fi proiectat din acest weekend la Cluj (Cinema City şi Cinema Florin Piersic), Oradea (Cinema Cortina Digiplex), Arad (Cinema City Atrium), Ploieşti (Cinema City, Cinema Premiera), Craiova (Cinema Patria), Sibiu (Studio Astra Film, 30 martie, ora 19:00), Târgu-Mureş (Cinema Arta), Târgu-Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Călăraşi (Cinema Orizont).

La Timişoara, filmul va avea alte trei proiecţii, pe lângă cea de gală la Liceul de Muzică „Ion Vidu”, la Aula Bibliotecii Central Universitare (BCUT), pe 24 martie (ora 18:00), 25 martie (ora 19:00) şi 28 martie (ora 19.00)

Al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru după „Pescuit sportiv” (2008) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), „Domestic” este o comedie despre „oameni care mănâncă animalele pe care le iubesc şi animalele care iubesc oamenii necondiţionat”. Protagonişti sunt câţiva vecini de bloc şi câţiva simpatici locatari necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel.

Din distribuţie fac parte Adrian Titieni şi fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache şi Dan Hurduc (9 ani).

Exploreaza subiecte similare:

Domestic, Adrian Sitaru, Adrian Titieni, Ariadna Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Vodă

Alte știri din cinema

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni

Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească.

Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos

La nouă ani după ce a prezentat Mad Max: Fury Road la Cannes, regizorul George Miller s-a întors miercuri pe Croazetă alături de Anya Taylor-Joy și Chris Hemsworth cu al cincilea episod din înflăcărata lui saga action adventure

Garfield – Un film care reușește să capteze esența benzii desenate originale

O alegere excelentă pentru o după-amiază relaxantă în familie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 3 aprilie 2013 21:09
Chiar pare un film frumos, ce trebuie urmarit de orice raman.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells