Doua jafuri inedite...

de Emanuel Lazarescu în 18 Sep 2003
Coincidenta sau nu, in acest week-end (19-21 septembrie 2003) vor aparea pe ecranele noastre doua filme cu subiect asemanator… si cu actori in mare voga in acest moment.
Primul dintre ele este The Italian Job / Jaf in stil Italian, cu o distributie de exceptie: Mark Wahlberg, Charlize Theron, Edward Norton, Jason Statham si Donald Sutherland.
Un jaf bine pus la punct, o tradare si o cursa pentru razbunare... Acesta ar fi in cateva cuvinte subiectul filmului. Dar va garantez ca vizionarea lui va va oferi nenumarate surprize neasteptate si pentru care merita sa va duceti sa-l vedeti la cinema!
Punctul forte al filmului insa sunt urmaririle cu masinile Mini, extraordinar de bine filmate.
Dupa film, o sa va doriti si voi o masina Mini...
Regizorul filmului, F. Gary Grey a mai realizat si captivantul The Negotiator / Negociatorul cu Samuel L. Jackson si Kevin Spacey.
Sper ca cele de mai sus sa va convinga ca merita sa-l vizionati.
A doua premiera a saptamanii este Confidence / Tras pe sfoara, si el cu o distributie de exceptie si subiect foarte interesant: Edward Burns, Rachel Weisz, Andy Garcia, Paul Giamatti, Luis Guzman si intr-un rol memorabil, Dustin Hoffman!
Titlul original al filmului spune mai multe decat cel romanesc. El este de fapt un joc de cuvinte: Confidence (engl. confidence = incredere, con = infractor).
Bineinteles ca si in acest film totul se invarte in jurul unui jaf: dar de aceasta data fara violenta, un jaf realizat cu… stil! Despre el insa, nu vreau sa va spun nimic, pentru a nu va strica placerea urmaririi filmului… care merita! Este unul dintre cele mai bune filme vazute in acest an!

Cam acestea ar fi premierele de la noi de pe ecrane…dar nici in SUA nu va fi un weekend linistit…
Cinci filme noi au premiera in aceste zile: Underworld (Kate Beckinsale), The Fighting Temptations (Cuba Gooding, Jr. si Beyonce Knowles), Secondhand Lions (Michael Caine, Robert Duvall, Haley Joel Osment), Cold Creek Manor (Dennis Quaid, Sharon Stone) precum si ultimul film al lui Woody Allen, Anything Else (Jason Biggs, Christina Ricci).
Care va iesi invingator vom vedea saptamana viitoare…

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells