Ea este cea mai frumoasă femeie din lume

de Cristina Grigore în 25 Apr 2013
Clasamentul anual al unei celebre reviste le mai are în top 10 pe Amanda Seyfried, Jane Fonda şi Jennifer Lawrence

Revista People, echivalentul oglinzii fermecate în mass-media internaţională, a publicat ieri clasamentul „celor mai frumoase femei din… lume” femei, iar pe primul loc( surprinzător sau nu) se află actriţa Gwyneth Paltrow.

În vârstă de 40 de ani, vedeta, numită de People, „fără vârstă”, îşi menţine tonusul remarcabil şi aspectul tânăr datorită practicării unui stil de viaţă sănătos, din care nu lipsesc exerciţiile fizice. Ea este adepta unui program de fitness implementat de o antrenoare populară a celebrităţilor din Statele Unite, Tracy Anderson, şi se bucură pe cât posibil de viaţa de familie, alături de soţul său, muzicianul Chris Martin şi ce doi copii ai lor, Apple, de 8 ani, şi Moses, de 7 ani. De altfel, a declarat Paltrow, atunci se simte cea mai frumoasă, când petrece timp acasă, alături de familie, într-o îmbrăcăminte lejeră – blugi şi un tricou – şi fără machiaj.

De altfel, topul zece al Celor mai frumoase femei din lume este alcătuit în mare parte din nume celebre ale industriei cinematografice, din care nu lipsesc câteva veterane ale clasamentului, precum Jane Fonda, Halle Berry şi Drew Barrymore.

O surpriză găsim pe locul doi în top, actriţa Kerry Washington, pe care aţi văzut-o recent pe marele ecran în Django Unchained (Broomhilda). Se pare că Shonda Rhimes, creatoarea recentului serial Scandal, a considerat că este „prea frumoasă pentru a fi şi deşteaptă” atunci când actriţa a dat probe pentru rolul lui Olivia Pope din serialul postului ABC. Washington i-a demonstrat contrariul, combinaţia dintre duritate şi frumuseţe cu care şi-a înzestrat personajul aducând serialului rating-ul necesar pentru o continuare. Ea a devenit astfel prima actriţă de culoare din ultimii 40 de ani, care conduce distribuţia unui serial din primetime.

Iată cine ocupă şi restul poziţiilor în clasamentul frumuseţii al celor de la People: pe locul trei se află Amanda Seyfried, urmată de Zooey Deschanel, Jane Fonda (uimitoare la cei 75 de ani ai săi), Jennifer Lawrence, Kelly Rowland, Halle Berry, Drew Barrymore şi Pink.

Exploreaza subiecte similare:

Gwyneth Paltrow, Jane Fonda, Halle Berry, Drew Barrymore, Kerry Washington, Django Unchained, Shonda Rhimes, scandal, Amanda Seyfried, Zooey Deschanel, Jennifer Lawrence, Kelly Rowland, Pink, actor

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
v0ltz pe 25 aprilie 2013 10:21
Jennifer Lawrence n-are ce cauta in acest top, este mult supra evaluata atat la acest capitol, cat si ca actrita...
miaa pe 25 aprilie 2013 10:52
de acord cu tine
mariusdbrsc pe 25 aprilie 2013 12:55
No one cared who I was until I put on the mask,totusi nu pot sa fiu de acord cu tine!:)))
ddman pe 25 aprilie 2013 12:52
Chiar daca le apreciez, pe unele, ca actrite si cantarete nu prea au ce cauta in acest top(ma refer strict la top 10). Sunt intr-adevar femei frumoase, dar sa fim seriosi sunt alte femei (actrite si cantarete) mult mai frumoase.
mariusdbrsc pe 25 aprilie 2013 13:06
Cate reviste atatea pareri........
arstenebris pe 25 aprilie 2013 13:17
sunt de acord cu voi
TheJesus pe 25 aprilie 2013 16:40
La 40 de ani declarata cea mai frumoasa mi se pare absurd,ciudat articol.
cosmin742000 pe 25 aprilie 2013 16:46
Destul de surprinzator sa fie Gwyneth chiar prima , are un corp superb , dar totusi la figura nu e cine stie e. Pt mine cea mai frumoasa femeie din toate timpurile ramane Raquel Welch: la orice Varsta e mult mai frumoasa decat orice vietuitoare .
Han_Solo pe 26 aprilie 2013 09:00
Oh my f-king god, ce ai nimerit-o aici. Sunt ferm convins ca Raquel Welch e cea mai frumoasa femeie care a pasit pe pamantul asta.
mihaigeniu pe 25 aprilie 2013 16:51
angelina jolie e cea mai frumoasa femeie din lume;si apoi amber heard,halle berry ,Kate upton;asta cu Gwyneth ii doar pt marketing la Iron Man 3
cavallioty pe 25 aprilie 2013 18:03
la ce schelet a ajuns angelina jolie numai frumoasa nu mai este
cavallioty pe 25 aprilie 2013 18:02
faptul ca urmeaza sa se lanseze iron man 3 va spune ceva?
cea mai frumoasa? sa fim seriosi,sunt foarte multe actrite mai frumoase ca ea si faptul ca face exercitii nu o face cea mai frumoasa deci asta e un motiv irelevant cinemagia
fiecare are o actrita care o considera cea mai frumoasa dar asta nu inseamna ca si este

Macabru pe 25 aprilie 2013 18:46
Nu stiu cine face topurile astea, dar cu siguranta tine cont si de prestanta la public, de faima. Sunt multe actrite si femei "no-name" care arata mult mai bine ca multe dintre astea.
Bayard pe 25 aprilie 2013 20:07
Cred ca in afara de Amanda Seyfried celelalte chiar nu au ce cauta in top :))
AndreBlack pe 25 aprilie 2013 20:45
Amanda e foarte frumoasa . Dar Pink nu este frumoasa deloc .
Fourleaf22 pe 25 aprilie 2013 23:38
E concurs de popularitate anual, atata tot, asa dupa mine cea mai frumoasa femeie/actrita/ce vrei tu este Charlize Theron.
Amy9998 pe 28 mai 2013 14:47
Gwyneth nu mi se pare chiar atât de frumoasă..
alex_il_fenomeno pe 1 iunie 2013 22:32
Parca s-au strecurat prea multe ce nu ar avea ce cauta in top 10...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells