Filmul românesc Live, din 15 mai în cinematografe

29 Apr 2015
Debutul în regie al lui Vlad Păunescu o are în rolul principal pe Rodica Lazăr

Debutul în regie al lui Vlad Păunescu, lungmetrajul Live va fi lansat de Castel Film în cinematografele din România pe 15 mai. Pelicula îi are în distribuţie pe actorii Rodica Lazăr, Tudor Chirilă, Crina Tofan, Ioana Blaj, Constantin Chiriac, Adrian Titieni, Doru Ana, Claudiu Bleonţ, Andrei Huţuleac.

Lungmetrajul Live spune povestea Emei, intrerpretată de Rodica Lazăr, o prezentatoare TV de succes, gazda unei apreciate emisiuni de investigaţii. Succesul ei depinde major de rating, iar Ema e dispusă să îşi pună la bătaie sănătatea, dar şi toate resursele pentru a scoate adevărul la iveală. Unul dintre cazuri o aduce însă în mijlocul unui scandal de proporţii care îi va schimba dramatic viaţa. Ema va fi prinsă în strânsoarea unei uriaşe şi periculoase maşinării care demască cele mai controversate personaje politice ale momentului.

Scenariul este semnat de Vlad Păunescu şi Mihai Mănescu, director de imagine este Adrian Silişteanu, scenografia a fost realizată de Călin Papură, costumele au fost create de Oana Păunescu, montaj Dan Nanoveanu, muzica Petru Mărgineanu.

Vlad Păunescu este unul dintre cei mai importanţi producători de film autohtoni. În 1992 a pus bazele celei mai mari case de producţie din România: Castel Film. De atunci şi până în în prezent de numele lui Vlad Păunescu se leagă peste 120 de filme româneşti şi străine, precum: Seven Seconds (regia Simon Fellows), Borat (regia Larry Charles), Cold Mountain (regia Anthony Minghella), sau Damen tango (regia Dinu Tănase), Legiunea străină (regia Mircea Daneliuc), Train de vie (regia Radu Mihăileanu). Vlad Păunescu a semnat imaginea pentru 17 lungmetraje româneşti importante, premiate la Festivalurile Internaţionale de film de la Manila, Moscova, Berlin, Toronto, printre care amintim peliculele lui Dan Piţa Concurs şi Faleze de nisip.

Rodica Lazăr, actriţă a Teatrului Bulandra, este cunoscută publicului din România pentru nenumăratele colaborări cu regizori importanţi de teatru precum: Alexandru Darie, Andrei Şerban, Yury Kordonsky. Prima întâlnire importantă în film a avut-o în 2002 cu regizorul Costa Gavras în lungmetrajul Amen. De atunci ea a putut fi văzută în pelicule precum Moartea domnului Lăzărescu ( regia Cristi Puiu), Tinereţe fără tinereţe (regia Francis Ford Coppola), Principii de viaţă (regia Constantin Popescu jr.). Rodica Lazăr poate fi văzută anul acesta şi în scurtmetrajul Ramona (regia Andrei Creţulescu), proaspăt selectat la Cannes în secţiunea Semaine de la Critique.

Actor, solist vocal, compozitor şi producător, Tudor Chirilă a jucat în 14 spectacole de teatru în regia unora dintre cei mai valoroşi regizori români, printre care Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Alexandru Dabija, Iarina Demian,Victor Ioan Frunză, Gelu Colceag, Horaţiu Mălăele. În 2004 a câştigat un premiu UNITER pentru rolul Malvolio din “A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare în regia lui Gelu Colceag, fiind cel mai tânăr actor care a obţinut această distincţie  până în acel moment. Printre producţiile de film în care a jucat se numără Legături bolnăvicioase, în regia lui Tudor Giurgiu, Milionari de weekend, în regia lui Cătălin Saizescu şi Nordrand, coproducţia austro-germană regizată de Barbara Albert.

Exploreaza subiecte similare:

Live, Rodica Lazăr, Vlad Paunescu, Tudor Chirilă

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Ghemot pe 30 aprilie 2015 23:13
Pare interesant!!!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells