George Clooney va fi tată la 55 de ani

de Cristina Grigore în 10 Feb 2017
Soţia sa, Amal, este însărcinată cu gemeni, susţin voci apropiate cuplului

Deşi în 2015, la un an de la căsătoria cu avocata Amal Alamuddin, George Clooney afirma că paternitatea nu are un loc de cinste în planurile sale de viitor, iată că „scenariul” s-a modificat pentru celebrul actor; vestea că va deveni tată a făcut înconjurul media, susţinută de voci apropiate cuplului. Gazda emisiunii CBS, The Talk, a făcut anunţul recent, în direct: „Beyoncé Knowles nu este singurul star care va avea gemeni. Felicitări lui George şi Amal Clooney”, a spus aceasta.

Clooney, în vârstă de 55 de an, nu are copii din relaţiile anterioare, ori căsătoria cu Talia Balsam (1989 – 1993). Şi pentru Amal, 39 de ani, este prima experienţă parentală. Cei doi s-au căsătorit la Veneţia, în cadrul unei ceremonii fastuoase, la care au participat o mulţime de staruri – un moment importat pentru Clooney, un celibatar notoriu, cu multe cuceriri la activ.

Deşi cei doi nu au făcut, deocamdată, nici un fel de declaraţii referitoare la sarcină, sursele afirmă că Amal s-ar si supus unui tratament de fertilizare, naşterea urmând să aibă loc în luna iunie. 

Exploreaza subiecte similare:

George Clooney, Beyoncé Knowles, Talia Balsam, actor

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells