Gerard Butler declară Cod Roşu la Casa Albă

3 Apr 2013
Filmul de acţiune, despre un atac terorist la Casa Albă, se lansează vineri

Carismaticul şi energicul actor Gerard Butler devine cel mai aprig apărător al Preşedintelui şi al siguranţei naţionale americane în noul său film Cod Roşu la Casa Albă, o acţiune explozivă cu un scenariu pe cât de îndrăzneţ, pe atât de realist, care din 5 aprilie, va avea pemiera în cinematografele din toată ţara.

Cu o vastă experienţă în realizarea filmelor de acţiune, regizorul Antoine Fuqua a primit cu entuziasm propunerea venită din partea lui Gerard Butler, care de această dată este atât actor, cât şi producător.

Filmul pare brutal, tocmai pentru că este ancorat în realitate”, declară Fuqua. „Ne-am documentat foarte mult pentru a da autenticitate scenelor. Am încercat sa alegem până şi cele mai eficiente tipuri de arme folosite. Ne-am întâlnit cu scenariştii şi am prelucrat atent fiecare scenă în parte. Ei deja scriseseră o versiune aprofundată a întâmplărilor din Casa Albă. În ceea ce priveşte asediul clădirii, nu există nicio scenă care să nu se poată întâmpla, într-o anumită măsură, şi în realitate”.

După stabilirea unei importante întâlniri de negocieri, Casa Albă devine ţinta unui atac terorist pus la cale de o grupare nord-coreeană. Printre focuri de armă şi detonări de bombe, însuşi Preşedintele Americii este luat prizonier. Toate eforturile serviciului se securitate şi ale poliţiei de salvare a instituţiei se bazează acum pe informaţiile furnizate de Mike Bannings, fost membru al gărzii prezidenţiale, blocat în clădire fără ca teoriştii să ştie de existenţa sa.

Cu Gerard Butler, Aaron Eckhart şi  Morgan Freeman în centrul acţiunii, Cod Roşu la Casa Albă este un thriller fascinant, adus de MediaPro Distribution, din 5 aprilie, în cinematografele CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Odeon Cineplex (Cluj), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galleria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Twins (Ploieşti), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Cinema Glendale (Bucureşti).

Exploreaza subiecte similare:

Gerard Butler, Olympus Has Fallen, Aaron Eckhart, Morgan Freeman, Antoine Fuqua

Alte știri din cinema

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni

Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească.

Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos

La nouă ani după ce a prezentat Mad Max: Fury Road la Cannes, regizorul George Miller s-a întors miercuri pe Croazetă alături de Anya Taylor-Joy și Chris Hemsworth cu al cincilea episod din înflăcărata lui saga action adventure

Garfield – Un film care reușește să capteze esența benzii desenate originale

O alegere excelentă pentru o după-amiază relaxantă în familie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 3 aprilie 2013 12:03
chiar vreau sa vad acest film..........
Bayard pe 3 aprilie 2013 13:00
Asta e un film de actiune de tip clasic, ca in anii '90, si din ce am auzit facut foarte bine.
wildinthecountry pe 3 aprilie 2013 14:34
pe RT e vazut prost filmul pare a fi un esec la critici
MikkaelWolfganger pe 3 aprilie 2013 16:55
Voi chiar va asteptati sa aiba succes la critica?
AndreBlack pe 3 aprilie 2013 18:15
Super , de-abia astept sa-l vad , cred ca o sa fie cel mai bun film al sau de pana acum .
alex_il_fenomeno pe 1 mai 2013 17:55
A fost un film bun, desi prea tipic, si cu un final usor previzibil.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells