Guardians of the Galaxy Vol. 3 va fi „foarte diferit”

de Cristina Grigore în 5 Iun 2018
Afirmaţia îi aparţine regizorului seriei, James Gunn, care a oferit câteva detalii legate de scenariu

Într-o discuţie cu fanii pe Facebook, regizorul seriei Guardians of the Galaxy, James Gunn, a oferit câteva detalii legate de a treia parte a aventurilor echipei formate în jurul lui Star Lord (Chris Pratt).

Cineastul a declarat – potrivit transcrierii oferite de HeroicHollywood.com – că lucrează de mai bine de un an la o versiune a scenariului, ce are în jur de 80 de pagini şi pe care o reia acum, pentru a se asigura că este ceea ce trebuie. Gunn nu a intrat deloc în detaliile scenariului, însă a oferit un amănunt incitant. „Va fi foarte, foarte diferit! Cu totul altceva, însă nu vă spun în ce fel! Va trebui să aşteptaţi să vedeţi filmul.”, a spus el.

Întrebat dacă eventuala achiziţie a companiei Fox de către Disney va influenţa în vreun mod viitorul francizei, Gunn a menţionat că acest lucru nu va avea un impact prea mare.

Potrivit unor declaraţii făcute în urmă cu o săptămână de Chris Pratt, Guardians of the Galaxy Vol. 3 va începe filmările în ianuarie 2019. Lansarea va avea loc în 2020. Următorul film Avengers, ce va continua dramaticele evenimente din Infinity War, se va lansa în cinematografele noastre pe 3 mai 2019.

Exploreaza subiecte similare:

James Gunn, Guardians of the Galaxy, Guardians of the Galaxy Vol. 2, Guardians of the Galaxy Vol. 3 , Chris Pratt, Avengers: Infinity War - Part II

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 5 iunie 2018 15:45
macar de ar fi diferit de partea a doua care m-a adormit la propriu pe final :)
boghiu_andrei pe 5 iunie 2018 22:58
Pai mai apare si vol 3?Cu cine?Ca aia au murit in Avengers..-gandire de fani care mai au si nesimtirea sa trimita mesaje actorilor pe aceasta tema..
WayneWilson pe 19 iunie 2018 12:41
S-ar putea sa se mai faca. O gandesc ei cum. Am auzit ca ar aparea Adam Warlock care vrea sa i distruga,

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells