Ce credeţi despre Sarkozy şi gestul lui de a alunga ţiganii din Franţa?Arriaga: Cred că orice ţară e suverană şi poate face ceea ce doreşte înăuntrul ei. Aceeaşi problemă o au Statele Unite, care îi expulzează pe mexicani. Legal, au dreptul să o facă. Însă, atunci când mai târziu invocă problema drepturilor omului în altă parte, putem întreba: "Dar ce se întâmplă cu drepturile omului în ţară la voi?". Oamenii aceia sunt imigranţi ilegali? Da. Însă voi militaţi pentru graniţe deschise. Voi aveţi o agendă economică. Şi aveţi instituţii internaţionale care vă susţin agenda voastră economică. Va fi ca un bumerang...
Da, au dreptul. Orice ţară are dreptul să hotărască pe cine primeşte şi pe cine nu. Am văzut ţări foarte scandalizate pentru că se interzice vălul în Franţa, dar încercaţi să mergeţi în bikini într-o ţară arabă, te vor ucide într-o clipă... nimeni nu protestează că ţările arabe nu permit bikini pe stradă. Fiecare ţară are dreptul să facă ce vrea, până la urmă.
A adus ceva bun administraţia Obama pentru mexicanii din Statele Unite?Arriaga: Guvernul american este foarte limitat. Obama nu poate să schimbe nişte lucruri doar pentru că e preşedinte, el are nevoie de consens. Desigur, el încearcă să capete consens, dar una e intenţia lui şi alta restul societăţii. Desigur, Obama a fost bun, dar structura societăţii americane nici măcar nu a luat în calcul opţiunile lui Obama.
Revenind la filmul Machete, nu consideraţi că e o imprudenţă din partea regizorului să prezinte ceea ce unele media au numit "o chemare la arme" a mexicanilor?Arriaga: Nu, nu cred că e o chemare la arme. Cred că e o fantezie, nu va avea efect. E ca şi cum Hollywoodul ar zice: "Am prezentat pe mexicani drept băieţii răi. Acum vor fi băieţii buni."
În El Pozo, subiectul sunt victimele colaterale. Cu siguranţă aţi văzut Miral, în competiţia principalei secţiuni, pe care o jurizaţi. Este tot despre victimele colaterale, femeile şi copiii. Ce aţi putea spune despre Miral?Arriaga: Nu am voie să spun nimic despre Miral.
Dar nu credeţi că este supralicitat conflictul arabo-israelian?Arriaga: Cred că, în anumite momente, ambele tabere trebuie să fie văzute aşa cum sunt, la modul serios. E nevoie de pace. Nu se mai poate aştepta. Nu merită să mai trăiască nimeni aşa.
Aţi văzut recent filme româneşti?Arriaga: Desigur. Cred că regizorii români sunt printre cei mai buni din lume. Aveţi un Cristian Mungiu...
Luaţi în calcul, pe viitor, posibilitatea să lucraţi cu regizorii români?Arriaga: ...Aş începe să lucrez cu Mungiu într-o clipită.
... V-ar da un telefon şi... gata?Arriaga: Da! Mi-ar da un telefon şi l-aş întreba direct: "Unde vrei să ne întâlnim, Cristian?"
Ce scenariu i-aţi da pe mână?Arriaga: Unul asupra căruia să cădem de acord împreună. Dacă nu i-aş scrie un scenariu, l-aş ajuta ca producător, cumva, dar am încredere în Cristian. Şi în mulţi alţi regizori români. De exemplu regizorul filmului Moartea domnului Lăzărescu, Cristi Puiu. Şi am o bună prietenă româncă, actriţa Maria Dinulescu.
O veţi distribui în următorul dvs. film?Arriaga: Da, dacă va exista un rol pentru Maria. E o actriţă minunată. Am întâlnit-o la Palm Springs.
... Şi acum îmi apar cărţile în România. Retorno 201 a fost publicată, şi e frumos editată; Maria mi-a trimis un mesaj că o va citi.
Aş vrea să ştiu cine este mentorul dumneavoastră. Cine v-a format ca scenarist...Arriaga: Ar fi mulţi. Dar în principal viaţa însăşi. Din viaţă mă inspir. Dacă mă gândesc la ce înseamnă un mentor, ar fi un grup de prieteni, printre care soţia mea, şi Adrian, şi Marie, şi David, care îmi citesc povestirile. Ei sunt mentorii mei. Ei sunt cei care au grijă de mine şi îmi arată cum să fac lucrurile. Ştiu că te aştepţi să rostesc nume mari ale cinematografului, dar aceştia sunt mentorii mei.
Vă veţi păstra aceeşi formulă pentru scenarii?Nu. Nu cred că e o formulă, de fapt. Pentru că şi aceste poveşti sunt diferite între ele. Structura lor este diferită.
De unde se trage însă acest model structural, al poveştilor care se intersectează.Arriaga: Din viaţă. Felul în care spui poveşti nu e niciodată liniar. Mereu mergi dintr-un loc în altul. Construim poveşti într-un mod foarte sofisticat.
Care este regizorul dvs. preferat?Arriaga: Am mulţi regizori preferaţi. Acum este Fatih Akin, care e un mare regizor, Cristian Mungiu de asemenea. 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile e o capodoperă. Cu mulţi regizori aş lucra acum. Printre ei şi cu Darren Aronofsky.
Cunoşteaţi ceva despre comunismul din România până să vedeţi 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile?Arriaga: Nu. Poate câte ceva despre Ceauşescu, pentru că - pe când eram mic - tatăl meu a ajuns, două săptămâni, prin România în perioada comunistă şi a povestit cât de greu a fost să intre în ţară şi apoi ce grea era viaţa acolo. Apoi, un prieten de-al meu, s-a îndrăgostit de o sportivă româncă, o atletă, a avut o aventură cu ea, după care ea a fost pedepsită de Ceauşescu.
Ce l-a motivat pe tatăl dvs. să vină în România?Arriaga: Doar pentru a cunoaşte România. A călătorit prin aproximativ 150 de ţări în viaţa lui. A călătorit prin toată lumea. Împreună cu mama.
Dvs. aţi fost în România?Arriaga: Nu, nu am fost. Poate voi ajunge în curând, mai ales că mi s-a publicat o carte în română.
Părerea ta
Spune-ţi părerea