Harrison Ford îi spune un adio hotărât lui Indiana Jones

de Ştefan Dobroiu în 25 Apr 2023
Actorul nu va fi implicat nici în serialul aflat acum în dezvoltare

După ce l-a jucat pe cel mai popular arheolog din istoria cinema-ului în cinci filme, Harrison Ford este pregătit să-i spună adio lui Indiana Jones. Într-un interviu pentru revista Total Film, Ford a spus că nu există nicio şansă să revină la personaj după premiera lui Indiana Jones and the Dial of Destiny, care va avea premiera mondială în luna mai în cadrul festivalului de la Cannes.

"Acesta este ultimul film al seriei şi ultimul în care joc personajul", a punctat Ford, adăugând că nu va apărea nici în serialul din universul Indiana Jones despre care se tot zvoneşte că s-ar afla în dezvoltare. Reamintim că personajul a mai fost prezent pe micul ecran în The Young Indiana Jones Chronicles, serial lansat în 1992.

Poate că The Dial of Destiny este sfârşitul seriei pentru Harrison Ford, dar studiourile de la Hollywood nu îşi iau la fel de uşor la revedere de la o franciză profitabilă. Zvonuri recurente din ultimii ani sugerează că franciza ar putea fi continuată cu un personaj feminin în prim-plan: fina lui Jones, Helena, interpretată de britanica Phoebe Waller-Bridge. Regizorul James Mangold a declarat anterior că ea este "catalistul" din The Dial of Destiny, atrăgându-l şi însoţindu-l pe Indiana într-o ultimă aventură.

Filmul se lansează în cinematografe în ultimul weekend al lunii iunie.

Exploreaza subiecte similare:

Indiana Jones and the Dial of Destiny, Harrison Ford, Phoebe Waller-Bridge, James Mangold

Alte știri din cinema

Meryl Streep, rendez-vous la Cannes: ”Cele mai mari staruri din lume sunt femei acum. Deși, probabil, Tom Cruise le întrece”

Legendara actriță Meryl Streep a participat miercuri la o discuție de o oră în cadrul festivalului de film de la Cannes, la o zi după ce a primit Palme d'Or-ul onorific pentru întreaga sa carieră.

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells