Henry Cavill explică cum a obţinut rolul din Immortals

de Cristina Grigore în 14 Nov 2011
Henry Cavill explică cum a obţinut rolul din Immortals

Britanicul de 28 de ani pe care l-ai putut admira începând din acest week-end în pelicula Immortals a povestit publicaţiei USA Today cum a obţinut rolul eroului de legendă ales de Zeus să scape omenirea de un rege nemilos. Potrivit lui Henry Cavill, elementul-cheie al audiţiei la care a participat în faţa lui Trasem Sigh a fost… pasiunea cu care a interpretat fragmentul din scenariu primit.

„Eram un necunoscut. Dar îmi doream cu disperare rolul. Tarsem a observat cu câtă dăruire intepretam. Şi când nu ai nimic altceva, pasiunea cu care faci această meserie te poate ajuta să înaintezi”, a declarat el.

Actorul se află acum într-o etapă extrem de favorabilă a carierei sale, el fiind ales să îl interpreteze pe cel mai îndrăgit supererou american, în Man of Steel, pelicula lui Zack Snyder ce va fi lansată în 2013. Anul viitor, Cavill va fi protagonistul unui thriller de acţiune, The Cold Light of Day, alături de Sigourney Weaver şi Bruce Willis.

„În acestă meserie, în 99% din cazuri eşti refuzat. Trebuie să te obişnuieşti cu asta şi să mergi mai departe. Dar şi când primeşti răspunsul pe care îl aştepţi, este minunat”, a mai spus starul din Immortals despre drumul sinuos spre succes al unui actor. Iar viitorul Superman ştie exact despre ce vorbeşte. Două dintre rolurile de calibru ratate de el au fost cel din James Bond, unde a pierdut în favoarea lui Daniel Craig şi cel al protagonistului din Twilight, Eward Cullen, partitură ce a revenit lui Robert Pattinson.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Crist11 pe 14 noiembrie 2011 12:12
Felicitari pentru rol...
Sper cu ocazia asta sa vina si alte roluri mari...

alex_il_fenomeno pe 14 noiembrie 2011 13:19
a dat dovada de o ambitie imensa cand a reusit sa treaca cu fruntea sus peste refuzurile primite .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells