Împăratul Muștelor va beneficia de un remake. La cârmă va sta regizorul lui Call Me By Your Name

de Cristina Grigore în 1 Aug 2019
Adaptarea din 1990 l-a avut în distribuție pe James Badge Dale

Regizorul Luca Guadagnino, cunoscut pentru drama Call Me by Your Name, și-a găsit următorul proiect. Potrivit Variety.com, el se află în discuții pentru regia unei adaptări Warner Bros după celebrul roman Lord of the Flies (Împăratul Muștelor), al autorului William Golding.

Cartea spune povestea unui grup de băieți naufragiați pe o insulă pustie, în mijlocul Pacificului. Departe de adulți și de regulile acestora, lucrurile nu mai sunt la fel de grozave cum păreau la început, căci ura și violența pun stăpânire pe mințile lor și îi transformă în sălbatici.

Studiourile Warner au mai încercat să aducă filmul pe marile ecrane și în 2017, când au recâștigat drepturile de producție, însă planul nu s-a fructificat. Potrivit unor surse apropiate producției, Guandagnino va încerca să râmână cât mai fidel romanului, aducând însă acțiunea într-un cadru ceva mai contemporan.

Până acum, au existat două adaptări ale cărții – filmul din 1963, în regia lui Peter Brook și cel din 1990, în regia lui Harry Hook, ce l-a avut în distribuție și pe James Badge Dale.

Exploreaza subiecte similare:

Luca Guadagnino, Call Me by Your Name, James Badge Dale

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells