Iurie Darie - Tineretea la 80 de ani!

Tot mai putini spectatori din actualele generatii stiu ca, acum patruzeci de ani si mai bine, cei care azi tocmai trecem de culmea dealului, pentru a porni pe panta descendenta, exultam in fata televizoarelor de pe ale caror ecrane un actor matur, dar negrait de tanar sufleteste, cald, fermecator si spontan, ne daruia o afectiune si prietenie ce depaseau cu mult conventionalismele meseriei. Iurie Darie isi iubea cu adevarat micii spectatori - si, impreuna cu partenera sa de-o seama cu ei, Mihaela Istrate, canta, recita, dansa, se plimba "pe bici-bicicleta...", intruchipa pirati, cavaleri, cowboys si diverse animalute - si, mai ales, desena; desena live, cu creta pe tabla neagra, cu carbunele pe plansete albe, sau cu sapun ori ceara pe cate un geam care dadea senzatia ca desenul se plasmuia in aer.

El insusi se declara "cel mai bun desenator dintre actori, si cel mai bun actor dintre desenatori" - cu autentica modestie, constient fiind de sensul ironic care i se poate atribui unei asemenea incrucisari - caci, dupa bacalureat, fusese admis simultan atat la arte plastice, cat si la actorie, pe care a ales-o in cele din urma la clasa profesorilor Mihai Popescu si Marietta Sadova. Era, intr-adevar, un reper stabil al copilariei unei generatii... Tot in acea vreme, fost-au patru artisti (actorii Iurie Darie, Val Lefescu, Serban Cantacuzino, si compozitorul Dumitru Capoianu), invitati la o scoala din Militari, ca sa ia contact cu micii lor admiratori. A fost o seara magica... La un moment dat, rugat de copii sa le deseneze ceva, Iurie Darie a zamislit pe tabla un iepuras - pe care, ce sa vezi, i l-a dedicat in scris elevului de unsprezece ani care tocmai se prezentase mai-nainte... Un autograf efemer, de creta - dar imortalizat intr-o fotografie: "Lui Columbeanu", caci pustanul de-atunci e semnatarul acestor randuri...

Dupa rolul unei rate in "Veronica se intoarce" (1973), Mihaela (n. 1959) a crescut, devenind treptat alta persoana, a incercat cu degetul moara de tocat destine a admiterii la actorie, si de-atunci nu s-a mai stiut nimic de ea... Dar tanar-paternul ei prieten (si al nostru) si-a urmat cu pas sigur cariera jalonata de la bun inceput de roluri cuceritoare si charismatice. Actorul nascut in 14 martie 1929, la Vadul Rosu, in judetul basarabean Soroca, a debutat imediat dupa absolvirea Institutului, in 1953, cu rolul din "Nepotii gornistului" (r. Dinu Negreanu) si, dupa cateva sinuozitati proprii tineretii - dintre care se remarca "Directorul nostru" (Jean Georgescu, 1953) - s-a impus in sfarsit cu rolul principal din iconoclasta comedie-avertisment fara cuvinte "S-a furat o bomba" (Ion Popescu-Gopo, 1961) - un personaj straniu, derutat si derutant, amintind oarecum de arhetipalul Berenger al lui Ionescu. Popularitatea sa, repede castigata, il facea in acea vreme sa joace si in cate doua filme pe an, fie roluri de june prim sau "baiat bun", fie compozitii mai complexe, ca doctorul Palaloga din "Rautaciosul adolescent" (Gheorghe Vitanidis, 1968), sau aparitii in coproductii internationale cum ar fi "Cenata na gradot", "Signale - Ein Weltraumabenteuer" (1970), "Osceola" (1971), "Blutsbruder" (1975), "Ein April hat 30 Tage", "Severino" (1978), sau "Sing, Cowboy, Sing" (1981).

Cu umorul sau cald, a adus un plus de candoare insipidelor, altminteri, comedii politiste din serialul "B.D..." (Mircea Dragan, 1970-71 - Brigada Diverse intra in actiune; B.D. in alerta; B.D. la munte si la mare), dupa care l-a creat pe autenticul erou picaresc Mihut Galateanu, din "Cantemir" (Gh. Vitanidis, 1973) si "Muschetarul roman" (1975). si-a dovedit capacitatea de a compune personaje eminamente negative (in "Cianura si picatura de ploaie", Manole Marcus, 1978, sau "Ringul", Sergiu Nicolaescu, 1985), si de a portretiza personalitati istorice - Generalul Sanatescu, in "Oglinda" (Sergiu Nicolaescu, 1993). Decisive in evolutia sa au fost intalnirile cu regisori ca Lucian Giurchescu sau David Esrig, in perioada de aur a teatrului romanesc din anii '60-70, pe scena de la Comedie, unde a innobilat spectacole ramase in patrimoniul nostru clasic, ca "Troilus si Cressida", "Umbra" - sau, mai recent, "Palaria" (Labiche, r. Horatiu Malaele, 1998), ori "Patru pe o canapea si valetul" (Camoletti, r. Radu Nichifor, 2000). Destinul a fost la fel de generos cu actorul si in viata lui personala. Rodul prime sale casnicii, fericita si armonioasa, cu actrita Consuela Darie, a fost Ducu (un nou punct de tangenta cu subsemnatul: am fost colegi de liceu la Sava, la un an diferenta).

Rapusa prematur de boala, buna Consuela, cu limba de moarte, l-a lasat pe Iura in grija colegei si prietenei lor fidele, Anca Pandrea - care avea sa-i aline durerea despartirii, daruindu-i aceeasi implinire si in cea de-a doua jumatate a vietii. intre timp, tanarul Alexandru Darie s-a impus printre cei mai importanti regizori romani de teatru, ajungand in prezent directorul prestigiosului Lucia Sturdza Bulandra.

Dupa mai mult de cincizeci si cinci de ani petrecuti pe scena si in fata camerelor de filmat, ocolit chiar si acum, la optzeci de ani, de aripa intunecata a senectutii, actorul marturiseste: "Nu sunt un visator. Sunt un cetatean cu picioarele pe pamant, care viseaza din cand in cand si care isi mai foloseste aripile si imaginatia din cand in cand."