Alcool, sex, petreceri. Cam atat vezi in prima jumatate de ora din Julia. Dar lucrurile se schimba pe parcurs, cand Julia (Tilda Swinton), o alcoolica trecuta de 40 de ani, ajunsa la fundul sacului, concediata si aratata cu degetul, are impresia ca l-a prins pe Dumnezeu de un picior: ea o intalneste pe Elena, o mexicanca usor sarita de pe fix, al carei vis este sa-si recupereze fiul, pe Tom, un pusti tinut in resedinta de milioane a bunicului sau, un magnat putred de bogat. Julia il rapeste pe Tom, cere doua milioane de dolari recompensa si... iadul se dezlantuie.
Nepermis de lung pentru cate vrea sa spuna, Julia traieste numai si numai datorita Tildei Swinton, vrajitoarea cea alba din primul Cronicile din Narnia. Haine hai-hui, vodca pana-n buza paharului, tupeu cat cuprinde, o nestavilita energie si ditamai cantitatea de disperare sunt cateva dintre ingredientele care o fac pe Julia un personaj cat se poate de interesant, in acelasi timp scorpie si Maica Teresa, criminala si salvatoare, mama vitrega si mama buna si-asa mai departe, intr-un film care ar fi putut fi excelent daca nu ar s-ar lungi atat de mult. Swinton este o adevarata forta a naturii si incalzeste ecranul, usor sabotata de scenariul neindemanatic, ca un copil tinut in casa ani de zile si apoi lasat in strada sa se joace. Cu cateva replici trasnet, niste intorsaturi de situatie demne de Tarantino si suficienta tensiune, Julia ar sta foarte bine in picioare daca ar avea 100 de minute si nu 140. Un plus este si micul Tom (Aidan Gould), pustiul in jurul caruia se invarte tot acest road-movie cu accente de thriller isteric, care ne duce pana in Mexic.
