Justin Timberlake şi Jessica Biel s-au logodit!

de Cristina Grigore în 5 Ian 2012
Justin Timberlake şi Jessica Biel s-au logodit!

Unul din cuplurile de la Hollywood a căror relaţie nu numai că a supravieţuit ultimilor ani, dar a şi trecut la nivelul următor, este cel format din Justin Timberlake şi Jessica Biel. Potrivit Us Weekly, cei doi s-au hotărât să-şi unească destinele, după mai bine de patru ani de când sunt împreună.

Propunerea de căsătorie a fost făcută de Timberlake,  în vârstă de 30 ani, actriţei din New Year's Eve, de 29 de ani, spre finalul lunii decembrie, într-un decor natural aflat printre preferatele acesteia – munţii Jackson, din Wyoming, Statele Unite, unde cei doi îşi petreceau sărbătorile de iarnă.

Justin şi Jessica s-au cunoscut în 2007. Anul trecut, în martie, relaţia lor părea că s-a încheiat, Timberlake mărturisind totuşi într-un interviu acordat publicaţiei Vanity Fair la scurtă vreme de la despărţirea lor, că încă mai ţine la cea care i-a fost parteneră în ultimii ani şi că ea a este „cea mai specială persoană” din viaţa sa.

După trei luni departe unul de celălalt, cei doi au trecut însă peste divergenţele care le-au provocat separarea şi, „după ce s-au împăcat, au avut o discuţie despre următoarea etapă a relaţiei lor”, aşa cum a mărturisit un apropiat al cuplului.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Crist11 pe 5 ianuarie 2012 13:39
Mama, cand am vazut Jessica am crezut ca e vorba de Alba... doamne ar fi fost dezastru total...huh...
Beatryce pe 5 ianuarie 2012 14:08
ce dragut..
gz:)

alex_il_fenomeno pe 9 ianuarie 2012 14:46
s-au certat , s-au impacat . totul e bine cand se termina cu bine .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells