Kate Winslet: „Nu am sâni perfecţi!”

de Cristina Grigore în 3 Iul 2012
Kate Winslet: „Nu am sâni perfecţi!”

Este o divă a marelui ecran, are o mulţime de fani şi de premii la activ (inclusiv un Oscar), însă nu se consideră deloc femeia perfectă. Kate Winslet a vorbit tabloidului The Sun despre imaginea ei şi felul în care înaintarea în vârstă îi afectează viaţa şi cariera.

Starul de 36 de ani susţine că nu are un corp perfect şi acest lucru le ajută pe femeile care o văd fără haine pe marele ecran să se simtă bine în pielea lor.

„Arăt la fel ca oamenii de pe stradă. Nu am sâni perfecţi, nu am zero celulită – fireşte că nu – şi sunt voluptoasă. Acest lucru le face pe femei să se simtă sigure pe ele şi asta e minunat”, a declarat Winslet.

Actriţa a adăugat că nu o afectează câtuşi de puţin faptul că a îmbătrânit cu 15 ani de când a apărut prima dată topless în Titanic (1997).

„Oh, Dumnezeule, chiar nu-mi pasă de asta. Sunt mult mai puţin interesată de acest aspect acum şi cred că asta e ceva ce vine odată cu vârsta, a învăţa să te accepţi aşa cum eşti şi a deveni mai puternic, mai sigur pe tine”.

„Cred că siguranţa în sine apare în timp şi pe mine m-a surprins să aflu asta. Îmi amintesc cum la 21 de ani îmi imaginam că la 36 sânii îmi vor ajunge la genunchi, că părul îmi va arăta groaznic şi dinţii la fel. Când eşti tânăr, vârsta de 30 de ani este deja una ce aparţine bătrâneţii. Dar eu mă simt mut mai puternică acum, mă simt mai bine în propria-mi piele decât m-am simţit vreodată”, a mai adăugat vedeta.

Taguri:  titanic, Kate Winslet, actor

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 26 iulie 2012 14:10
se observa , insa destul de greu , imbatranirea actritei .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells