Leonardo DiCaprio, în rol de poet persan? Iată în ce producţie biografică este dorit actorul

de Cristina Grigore în 9 Iun 2016
În proiectul adaptat de scenaristul Gladiatorului, Robert Downey Jr. este vizat pentru rolul misticului islamist Shams of Tabriz

Scenaristul filmului Gladiatorul, David Frazoni, lucrează la un film biografic despre viaţa şi călătoriile poetului persan Rūmī, iar proiectul se doreşte a fi unul de senzaţie la Hollywood, căci are deja în vizor doi dintre actorii americani de primă categorie: Leonardo DiCaprio şi Robert Downey Jr. Potrivit The Guardian, DiCaprio este dorit în rol titular, în vreme ce starul lui Iron Man va intra în pielea misticului islamist Shams of Tabriz.

Filmul va încerca să se delimiteze de portretizările stereotipe ale personajelor central-europene din cinematograful vestic, arată Frazoni: „Rūmī este un fel de Shakespeare. Un personaj de un enorm talent şi extrem de valoros pentru cultura sa şi întreaga lume. Iar opera sa este încă actuală. Astfel de personalități merită întotdeauna să fie explorate”.

„Este un demers minunat – şi, fireşte, provocator. Ne-am oprit la un astfel de proiect acum din mai multe motive. Cred că este o lume ce merită să fie remarcată; Rūmī este extrem de popular în Statele Unite. Acest film îi va contura o imagine şi o poveste”, a mai explicat scenaristul.

Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī a trăit în secolul XIII. Lucrările sale s-au extins pe teritoriul jurismului, islamismului şi misticismului şi au avut un impact puternic asupra ţărilor Asiei Centrale. Poemele sale au fost traduse în multe limbi ale lumii. A fost descris ca „cel mai popular poet” şi „cel mai bine vândut” din Statele Unite ale Americii. Adaptarea americană a vieţii sale a stârnit controverse în mediul online. „Ramadan-ul 2016 a fost stricat de caucazieni cu anunţul filmului despre Rūmī”, a scris pe contul său de Twitter comicul Aamer Rahman.

Exploreaza subiecte similare:

leonardo dicaprio, actor, Robert Downey Jr.

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells