De aceea le si premiem.
Saptamana trecuta se incheia pe Cinemagia un concurs la care conditia de participare era sa scrieti o poveste despre iubire si cinema. Gonzalez Inarritu reusea sa transmita in segmentul "Anna" din filmul aniversar al Festivalului de la Cannes de anul trecut - Chacun son cinema/ To Each His Cinema - un mesaj foarte puternic legat de iubire si cinema: o oarba (Anna) "se uita" la film, prietenul ei povestindu-i ce se intampla; un mesaj despre cum cinema-ul este o experienta, nu doar imagine, o stare prin care trecem dincolo de noi insine, prin care depasim coordonatele propriei persoane. Si Wenders in fragmentul sau din acelasi film aniversar a transmis mesajul despre iubire si cinema intr- o ironie trista: in "War in peace" copii congolezi se uita la un film de razboi, la un an dupa conflictele civile. Despre nevoia de cinema am aflat si de la personajul fermieruluilui Raymond Depardon care strabate kilometri intregi ca sa vina la cinematograf, si - in mod ironic - de la la cowboy-ul fratilor Coen (interpretat tot de ...Josh Brolin, ca in No Country ...) care se consulta cu vanzatorul de bilete ce sa aleaga: un Renoir sau un film turcesc... Asteptarea cu nerabdare a filmului a fost surprinsa de regizorul Yimou Zhang: proiectia unui film in satul chinez este anticipata de spectacolul de umbre improvizat de copii, in segmentul "En Regardant le Film" din acelasi film aniversar Chacun son cinema.
O parte dintre cititorii Cinemagia, au scris pe forum, la sectiunea speciala destinata concursului povestile lor. Iata mai jos cateva dintre cele premiate in DVD-uri cu filme de dragoste (cele din imagine).
EdiDoc: Rula "Pianistul" la Modern. Impresionant filmul... Cinci oameni in sala micuta... si eu printre ei... Nemtii impusca primii oameni si din spatele meu aud scancete. Nemtii arunca un batran de la etaj si scancetele reapar mai inversunate. Nemtii mai impusca pe cativa. Scancetele devin usoare bocete. Intorc capul. Domnisoara avea rimelul scurs dar se redresase si se prefacea ca nu ma vede. Ii zambesc si ma intorc la ecran. Pianistul ajuns pe acum slabanog, cara dupa el o conserva prea mare, cu o haina de ofiter german pe umerii ososi, pe cale de a fi impuscat de aliati. Probabil singurul moment hilar din film, dar care mi-a oferit un fals motiv pentru hohotele de ras isteric, de necontrolat care m-au cuprins. Da, radeam. Radeam in hohote, dar nu de Pianist, ci de mademoiselle cu 3 randuri mai in spate, care traise intens fiecare cadru, care se machiase degeaba in acea seara si care acum ma privea ca pe un ofiter neamt crud si fara inima. I-am spus ca e amuzanta si am invitat-o in oras. Dupa lungi negocieri si scuze, a acceptat. De atunci, am mai vizionat impreuna Pianistul la TV de 3 ori si de fiecare data Camelia plangea. Iar eu radeam de fiecare data de ea, nu de Pianist. "Edi, esti rau!" "Stiu, baby, stiu", dar nu ma pot abtine! Faza cu conserva ma da pe spate!"
Ava: "Captiva intr-o lume in care griul e negru si albul din gri nu exista, satula si torturata de repetitivitate, imi gasesc refugiul de cele mai multe ori intr-o cutie cu fotolii si canapele confortabile- pentru un fizic rupt de minte, transportor-. Cutia are un televizor mai mare si isi zice cinematograf. Luminile intermitente creeaza atmosfera perfecta pentru filmul de pe afis care promite sa fie sangeros si nemilos cu rasa umana; care isi merita soarta de animal fantezist ahtiat dupa modele si stereotipuri, dupa retete ale fericirii si minciuni extatice. Platesc 3 bilete .. m-am obisnuit. Nimeni nu mai toceste de mult minunatele sustinatoare de transportori. Aceeasi vanzatoare, indesata intr-un halat de menajera isi impinge odrasla langa mine. Un soi de jucaus ascuns dupa o gluga supradimensionala, genul de ratat absolut fara viitor. Imi convenea, puteam sa-l ignor si sa traiesc filmul. Aceleasi scene horror pentru bebelusi ruleaza in fata ochilor mei si singurul lucru care ma tine constienta e decorul neschimbat care imi trasmite o plictiseala crunta imposibil de patruns. Imi aprind o tigara. Individul de langa mine, insolent si tupeist vrea si el. Il servesc si il ocolesc privirea pe cat se poate dar zaresc un detaliu ce avea sa ma propulseze inapoi in transportor. Definitiv. Crucea intoarsa de la gatul lui - puerila si intriganta - imi genereaza un flash de imagini innebunitoare. Il vazusem de zeci de ori inainte si stiam ca nu ma lasase niciodata indiferenta. Ce-i cu crucea aia - il intreb- " Ma protejeaza de animalele fanteziste ahtiate dupa modele si stereotipuri, dupa retete ale fericirii si minciuni extatice". Raman pietrificata si ma intreb daca nu cumva nici macar ceea ce gandesc nu mi-a mai ramas pentru mine. Imagini pline de culoare ma invadeaza si nu recunosc nimic. Imi mai cere o tigara. Tresar speriata si ii dau. Arati de parca ai avea nevoie de o cafea - zice - Neagra ca de obicei? Stiu ca filmul nu a fost o alegere buna. Mergem? Ghidata de impulsul mecanic al mersului, sangele imi pompeaza in obraji, claustrofobic si o intrebare imi rasuna incontinuu in cap: ce simt?ce e asta? Ma ia de mana si ma trage afara... Vad soarele apunand? E portocaliu? Portocaliu?"
redmen: "Locuind intr-un oras in care cinematograf nu mai exista demult,imi este greu sa scriu despre iubire la cinema.Asta nu ma impiedica insa sa nu imi aduc aminte ultimele zile din viata cinematografului cand eu si cu prietena mea mergeam si trebuia sa asteptam sa se stranga cel putin 4 persoane(cu noi) pentru a se putea da drumul la film.Exact asta a fost si ultima oara cand am mers acolo.7 sau 8 persoane ne chinuiam sa ne gasim locurile cele mai bune in sala.Eu si cu prietena ne asezam intotdeauna in spate de tot exact langa camera de proiectie.In felul acesta aveam timp si de obisnuitele clipe de tandrete din obscuritatea cinematografului si eram feriti si de privirile curioase.Imi place sa privesc si sfarsitul filmelor cu numele actorilor si asta faceam si de data asta in timp ce ceilalti se grabeau sa plece.Tin minte chiar ca l`am auzit pe nenea cu biletele intreband daca mai e cineva in sala si eu am raspuns un "da" plictisit.Nimica neobisnuit pana acuma numai ca odata ajunsi in hol am ramas surprinsi sa vedem ca toate luminile erau stinse si ne`am grabit sa iesim,dar,surpriza!,lacatul era pus pe usa.Desigur o gluma proasta ne`am spus dar dupa 15 minute deja incepusem sa ne ingrijoram. Am incercat pe la toate usile sa vedem nu dam de nimeni,am intrat inapoi in sala si am incercat sa intram in camera de proiectie. Cu teama am reusit sa ma uit si pe geamu` de la camera asteptandu`ma sa apara vrun Leatherface sau mai stiu eu ce.Deja mintea incepuse sa creeze scenarii in intunericul ala total.Cat de ciudat ar parea, chestia asta avea ceva excitant in ea si nu am ezitat sa ne comportam ca cei doi tineri iubiti care eram. Relaxarea asta plus frigul care deja se lasase (era iarna) ne-a adus aminte ca trebuie sa ajungem acasa si prin unele metode considerate de unii neortodoxe am reusit sa sparg lacatul. Si jur ca am incercat sa il pun la loc exact cum era dar lumea care incepuse sa se uite la noi ciudat ne-a obligat sa ne luam de brat si sa o intindem printre blocuri pana la primul taxi iesit in cale. Aia a fost ultima oara cand am vazut un film la cinematograf si curand l-au si demolat... Desi numele filmului nu-l mai tin minte, toata chestia asta ramane o amintire placuta".
Pentru citirea celorlalte povesti premiate, dar si a tuturor celor inscrise in concurs, plus controversele si discutiile pe marginea povestilor care s-au iscat, acceseaza pagina concursului de pe forum. Click aici.
