Nicolas Cage dă în sfârşit lovitura
de Ştefan Dobroiu in 4 Sep 2009Chiar dacă în ultima vreme s-a "prostituat" cu non-filme precum Bangkok Dangerous sau Ghost Rider (şi lista este mult mai lungă), Nicolas Cage îşi spală o mulţime de păcate în Bad Lieutenant: Port of Call New Orleans, care se va lansa în noiembrie şi în România. Alături de Survival of the Dead, noua aventură cu zombie a lui George A. Romero, Bad Lieutenant este una din prezenţele surprinzătoare în competiţia pentru celebrul Leu de Aur, subiectul nefiind deloc unul obişnuit pentru marile festivaluri de film. Ei bine, după deprimantul (dar excelentul The Road), lentul (şi foarte subtilul) Prince of Tears şi amuzantul (dar şi cruntul) Life During Wartime, Bad Lieutenant a fost primit cu urale şi aplauze prelungite de jurnaliştii îndrăgostiţi de noua aventură sărită de pe fix a regizorului Werner Herzog.
Acest Bad Lieutenant, despre care realizatorii zic că nu are nicio legătură cu filmul regizat de Abel Ferrara în 1992, este despre un locotenent de poliţie uns cu toate alifiile, Terence McDonagh. Acesta e avansat locotenent după ce salvează viaţa unui deţinut în timpul uraganului Katrina, act de eroism (sau mai degrabă de vanitate) care-i va aduce o medalie, dar şi o afecţiune semi-dizabilitantă a coloanei vertebrale. Dependent de analgezice, dar şi de alte substanţe dătătoare de uitare, Terence se trezeşte un an mai târziu implicat în cazul asasinării unei întregi familii de imigranţi senegalezi.
Dement, absurd şi plin de excese de toate felurile, Bad Lieutenant este categoric unul dintre cele mai bune, amuzante şi antrenante filme văzute anul acesta la cinema. Cage este atât de bun în rolul locotenentului McDonagh, deloc şovăitor să aplice metode neortodoxe pentru a rezolva cazul (şi a pune mâna pe droguri, bani şi... prietena lui prostituată, Frankie, interpretată de frumoasa Eva Mendes), încât are toate şansele să i-o ia înainte lui Viggo Mortensen, considerat până în acest moment favoritul la premiul de interpretare Coppa Volpi pentru rolul său din The Road.
Cel mai important lucru la această încercare (reuşită!) de entertainment a lui Herzog? It's got balls şi chiar unele foarte mari şi tari. Regizorul nu ezită să calce pe terenul neverosimilului (Terence are viziuni cu iguane, de exemplu) şi o face cu atâta aplomb şi chef de joacă, încât mori de plăcere picându-i în capcană. Nimic nu ar trebui să-ţi placă la locotenentul lui Cage, corupt, dependent de droguri şi implicat într-o mulţime de şmenuri, dar Herzog şi Cage sunt excelenţi la un capitol esenţial: îşi transformă protagonistul într-un rău bun bun rău pe care n-ai cum să nu-l apreciezi pentru amestecul său foarte eficient de duritate, umor, sarcasm, curaj şi... nebunie.
Bad Lieutenant este obligatoriu de văzut între prieteni şi cu mintea golită de locurile comune ale filmelor de gen, pentru că Herzog serveşte suficient de multe surprize (inclusiv un final atât de neverosimil de fericit încât devine genial) pentru a spăla pe jos cu toate filmele cu şi despre poliţişti săriţi de pe fix.
Poţi vedea trailerul (înşelător şi nereuşit) la pagina filmului de pe Cinemagia.
Corespondenţă posibilă prin amabilitatea ICR Veneţia.
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Vești bune pentru fanii muzicii rock! GHOST: RITE HERE RITE NOW se va putea vedea în iunie pe marile ecrane
Luna iunie aduce vești bune pentru fanii muzicii rock: filmul concert GHOST: RITE HERE RITE NOW va putea fi vizionat în rețeaua de cinematografe Happy Cinema din Buzău, Bistrița, Bacău, Botoșani și la Grădina de vară Herăstrău. - Furiosa: Saga Mad Max, o nouă aventură epică în cinematografele din România
- Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
- 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Parthenope, în premieră la Cannes: o fabulă profundă despre frumusețe, libertate, dragoste și antropologie
Noul lungmetraj al cineastului italian Paolo Sorrentino a avut premiera mondială la Cannes săptămâna trecută și este o odă adusă orașului său natal, Napoli, ce explorează destinul epopeic al lui Parthenope, o fată născută în apa napoletană. - Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF
- Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?
- The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80
- Giganții din La Mancha - O adevărată odă adusă imaginației, prieteniei și originalității
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Girls Will Be Girls
- Kottukkaali
- Despicable Me 4
- Tarot
- Reagan
- I Am: Celine Dion
- Beetlejuice Beetlejuice
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Noaptea lui Vlad
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Mothers' Instinct
- The Bikeriders
- Nina et le secret du hérisson
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Fly Me to the Moon
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Deadpool & Wolverine
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Longlegs
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- They Listen
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Transformers One
- Speak No Evil
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Nicolas Cage dă în sfârşit lovitura
Părerea ta
Spune-ţi părereaon: astept cu nerabdare filmul.
Asa ca astept sa-l vad intrun film a carui poveste este ...pretext pentru ...alternative.
Dar e un remake????
Referitor la film pare interesant, un minus totusi pentru ca e un remake sau ceva in genul asta si nu suport remake-urile.