Peter Sarsgaard, şarmantul, diabolicul

de Gloria Sauciuc în 2 Aug 2011
Peter Sarsgaard, şarmantul, diabolicul

Şarmant, plin de viaţă, stilat, dar nesincer în An Education, Peter Sarsgaard schimbă radical registrul în Green Lantern, ca antagonist pământean al supereroului, unde afişează atonia, probabil rezultată dintr-un sentiment de resemnare, combinat cu demotivare şi depresie - ca să ne referim la două cele mai recente prezenţe ale lui Peter Sarsgaard la cinema.

Apărut destul de recent pe marele ecran, Peter Sarsgaard, născut în Illinois, a demonstrat deja o inclinaţie către roluri dure, cu o latură întunecată, în pofida înfăţişării. Cu toată fizionomia blândă şi vocea domoală, ceva din înfăţişarea lui are o latură ameninţătoare, jucând personaje instabile şi uneori bizare, ceea ce l-a facut să fie comparat cu John Malkovich (care a jucat rolul tatălui său în Omul cu masca de fier, 1998). Saarsgard a debutat practic în industria filmului în producţia de Oscar, regizată de Tim Robbins, Dead Man Walking - alături de Susan Sarandon şi de Sean Penn.

Actorul american în vârstă de 40 de ani a fost remarcat însă pentru rolul John Lotter, personajul negativ din drama lui Kimberly Peirce, Boys Don’t Cry, unde joacă alături de Hilary Swank şi de Chloe Sevigny. Ulterior a fost nominalizat la Critics’ Choice Award şi Independent Spirit Award pentru rolul său secundar, alături de Liam Neeson şi Laura Linney în filmul lui Bill Condon, Kinsey. Interpretarea sa în filmul lui Billy Ray, Shattered Glass, i-a adus o nominalizare la Golden Globe şi la Independent Spirit Award, pentru cel mai bun actor în rol secundar, precum şi premii din partea asociaţiilor de critici de film din Boston, San Francisco, St. Louis şi Toronto. În 2009, a avut recenzii entuziaste pentru rolul său din filmul nominalizat la Oscar An Education, regizat de Lone Scherfig, unde a jucat alături de Carey Mulligan, Dominic Cooper, Emma Thompson şi de Alfred Molina.
 
Sarsgaard este pasionat şi de teatru. A jucat mai întâi alături de Kristin Scott Thomas şi de Carey Mulligan, pe Broadway, în Pescăruşul, după Cehov, apoi alături de Maggie Gyllenhaal, off-Broadway, în Unchiul Vania. Recent, Sarsgaard a jucat din nou alături de Maggie Gyllenhaal, soţia lui în viaţa reală, în drama Trei surori, o producţie nominalizată la Lucille Lortel Award pentru "realizare remarcabilă off-Broadway".

Sarsgaard a mai jucat recent în Knight and Day, alături de Tom Cruise şi de Cameron Diaz. Alte titluri semnificative din cariera actorului sunt Elegy, de Isabel Coixet, unde a împărţit afişul cu Ben Kingsley şi Penelope Cruz, In the Electric Mist, alături de Tommy Lee Jones, Rendition, cu Meryl Streep, Reese Witherspoon şi Jake Gyllenhaal - un foarte bun prieten, chiar înainte de logodna lui cu sora actorului, Maggie.

Filmografia lui Sarsgaard mai numără Year of the Dog, Jarhead (de Sam Mendes), Flightplan, alături de Jodie Foster, The Dying Gaul, Garden State, cu Zach Braff şi Natalie Portman în rolurile principale, The Skeleton Key (cu Kate Hudson şi Gena Rowlands).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
madia pe 2 august 2011 08:57
Il stiam din An Education si Flightplan. Mi se pare foarte talentat.
xerses pe 2 august 2011 12:34
Bravo liui ca poate fi identificat cu destule "caractere psihologice".L-am vazut in An Education si Green lantern si sunt de acord cu "eticheta" pe care a primit-o.
Crist11 pe 2 august 2011 12:39
Ca o manusa i se potriveste, sarmant-diabolic combinatia perfecta pentru succes.
alex_il_fenomeno pe 2 august 2011 16:33
a aparut de curand , dar este printre cei mai bine cotati actori ai momentului ! sper sa ramana asa !
Tyybi1 pe 27 august 2012 11:59
Ii sta bine in personaj negativ.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells