Premierele săptămânii 3-9 februarie 2017

de Ştefan Dobroiu în 3 Feb 2017
Află ce-i de văzut pe marile ecrane în acest weekend!

Oare cine va urca săptămâna aceasta pe prima treaptă în topul încasărilor? Zombii, pinguinii sau Matthew McConaughey? Vom vedea abia luni rezultatele, până atunci iată recomandările noastre cu privire la cele cinci premiere ale săptămânii.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Resident Evil: The Final Chapter/Resident Evil: Capitolul final
O franciză de o popularitate care nouă ni s-a părut surprinzătoare cam de la a doua parte încoace, Resident Evil a fost o prezenţă constantă pe marile ecrane timp de 15 ani. Despre ce e vorba în acest "capitol final"? Evident, o nouă răfuială între Alice (Milla Jovovich) şi corporaţia Umbrella şi armatele ei de zombi. Şansa de a scăpa o dată pentru totdeauna de ameninţare, cu ajutorul unui virus aeropurtat, o motivează pe Alice să dea tot ce poate în acest punct culminant al francizei "de familie" (regizorul Paul W.S. Anderson este soţul lui Jovovich) care a încercat de fiecare dată să se reinventeze introducând noi creaturi de coşmar.

Surf's Up 2: WaveMania/Cu toţii la surf 2: Mania valurilor
La zece ani după filmul original şi când nimeni nu se mai aştepta, iată că avem parte de un sequel cu noi aventuri ale pinguinilor disperaţi după surf. Shia LaBeouf revine în rolul principal, cel al lui Cody, un pinguin care va avea parte de o mare provocare atunci când un grup de surferi profesionişti, Hang 5, îi provoacă prietenii la întrecere în cel mai periculos loc de surfing de pe glob. Oare cum se va termina lupta cu valurile pentru eroi?

Gold/Goana după aur
Uneori istoria are ca protagonişti nişte trăsniţi anonimi, care, prin acţiunile lor adesea involuntare, subliniază ciudăţeniile timpurilor în care trăim. Dacă anul trecut am văzut War Dogs: Tipii cu Arme, acum a venit vremea lui Gold. Aflăm povestea lui Kenny Wells (Matthew McConaughey), un afacerist lipsit de succes a cărui viaţă este dată peste cap când dă peste un zăcământ de aur în Indonesia. La început, Wells şi partenerul său geolog Michael Acosta (Édgar Ramírez) nu mai pot de bucurie, dar curând îşi vor da seama că vaca lor numai bună de muls stârneşte invidia diverselor entităţi economice şi nu numai, care vor şi ele o parte din pradă. O poveste inspirată din realitate care arată că goana după aur nu se sfârşeşte întotdeauna cu buzunarele pline.

La drum cu tata
Poate cel mai ambiţios debut din filmul românesc recent, La drum cu tata ne poartă în anul 1968, când o familie de Arad călătoreşte în Germania de Est. Filmul regizoarei Anca Miruna Lăzărescu ne arată atât o dramă de familie a unui fiu gata de orice pentru a-şi salva tatăl, dar şi cum omul simplu, aparent insignifiant în marile statistici ale istoriei, poate fi prins în cele mai relevante şi spectaculoase evenimente paneuropene. Fără să fie lipsit de defecte, La drum cu tata emoţionează, surprinde şi informează cu acest slalom între experienţa personală şi cea continentală. Mai mult, invită la o meditaţie asupra istoriei, dar şi asupra percepţiilor foarte diferite pe care le avem asupra ei.

Cronica noastră, publicată la premiera naţională în cadrul festivalului Kinodiseea, aici.

Ma vie de Courgette/Viaţa mea de Dovlecel
După anunţarea nominalizărilor la Oscar, într-un articol despre surprizele ediţiei, pomeneam de faptul că Academia a ignorat animaţiile de studio, adesea cu bugete şi încasări gigantice, pentru a nominaliza producţii mult mai originale. Una dintre ele este Viaţa mea de Dovlecel, o coproducţie franco-elveţiană care a ajuns şi pe lista scurtă, de nouă filme, a candidaţilor pentru o nominalizare la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Povestea lui Dovlecel, un băieţel orfan, a emoţionat milioane de oameni de la lansarea sa în selecţia festivalului de la Cannes.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Surf's Up 2: WaveMania, La drum cu tata, Resident Evil: The Final Chapter, Ma vie de Courgette, Gold

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells