Primele imagini cu Sofia Boutella în Mumia. Iată noua versiune a clasicului monstru Universal

de Cristina Grigore în 11 Iul 2016
Filmul se lansează pe 9 iunie 2017

Studiourile Universal îşi relansează seria de monştri clasici şi începe cu The Mummy, o nouă peliculă de acţiune în care eroii trebuie să înfrunte un spirit malefic dezlănţuit. Rolul negativ i-a revenit actriţei din Kingsman: The Secret Service, Sofia Boutella, surprinsă recent în primele fotografii de pe platoul de filmare.

Deşi costumaţia şi machiajul oferă o imagine destul de ştearsă a „reginei antice” trezite din cripta sa pentru a semăna teroare, site-urile de profil, printre care şi Movieweb.com, subliniază că, în acest stadiu, Mumia este „o lucrare în dezvoltare”, căci tuşele finale ale înfăţişării sale vor fi date de grafica computerizată.

Capetele de afiş ale producţiei regizate de Alex Kurtzman, după un scenariu de Jon Spaihts, sunt Tom Cruise şi Russell Crowe (în rolul doctorului Henry Jekyll). Crowe a lăudat povestea reboot-ului, despre care a spus că este perfect imaginată „pentru a te speria la culme”.

„Felul în care au adaptat această istorie şi au adus-o în lumea contemporană, în care reconstruiesc totul de aici şi au făcut ca personaje diferite să se intersecteze, este fantastic”, a mai spus actorul.

The Mummy se lansează pe 9 iunie 2017.

Exploreaza subiecte similare:

Sofia Boutella, The Mummy, actor

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells