Realizatorii lui Game of Thrones au ştiut încă de acum cinci ani cum se va încheia serialul

de Cristina Grigore în 10 Apr 2019
„Vrem ca oamenilor să le placă foarte mult. [...] Dar ştim şi că unii vor urî această cea mai bună dintre versiunile posibile", a spus D.B. Weiss

După o îndelungă aşteptare – sezonul şapte s-a încheiat pe 27 august 2017 – fanii Game of Thrones vor avea ocazia să vadă, începând de pe 14 aprilie, cum se va încheia serialul inspirat din romanele lui George R. R. Martin. Însă în timp ce presa de profil publica materiale cu teorii legate de final, iar fanii făceau diverse speculaţii, realizatorii serialului, David Benioff şi D.B. Weiss îşi făceau, cel mai probabil, griji ca amănunte legate de final, pe care ei le cunoşteau, să nu ajungă să fie dezvăluite înainte de vreme.

Potrivit entertainmentweekly.com, Benioff şi Weiss ştiau încă de acum cinci ani cam care vor fi elementele cheie ale ultimului sezon, însă alegerea finalului a fost una organică şi în legătură cu ceea ce R.R. Martin le-a spus legat de felul în care vede el finalul (ultimele volume din serie, The Winds of Winter şi A Dream of Spring nu au fost încă terminate, astfel încât scenariştii au avut dificila sarcină de a găsi cea mai bună încheiere a seriei).

„Nu e ca şi cum unul dintre noi a spus acum cinci ani: «Cred că asta trebuie să se întâmple şi cred că aşa este bine». Firul narativ s-a desfăşurat progresiv, natural, fără ca unul dintre noi să se fixeze pe o idee. Dacă este ceva greşit? Dacă există o idee mai bună şi tu te-ai fixat deja pe a doua sau a treia luată ca bună? Aşa că a fost vorba de un dialog axat mai mult pe «Ce-ar fi dacă…», decât pe «Eu cred că…». La momentul în care a trebuit să sumarizăm ştiam deja punctele majore ale finalului”, a explicat Weiss.

„Vrem ca oamenilor să le placă foarte mult. Contează enorm pentru noi. Am petrecut 11 ani făcând acest serial. Dar ştim şi că, indiferent ce facem noi, chiar dacă este cea mai bună alegere, un anumit număr de oameni vor urî această cea mai bună dintre versiunile posibile. Nu există acea versiune despre care toată lumea să spună: „Da, trebuie să recunosc, sunt de acord cu toate celelalte persoane de pe planetă că aceasta a fost cea mai bună alegere” – nu există aşa ceva. Speri să faci cea mai bună treabă posibil, că vii cu versiunea care merge mai bine decât oricare alta, dar ştii că, totuşi, cuiva nu-i va plăcea ”, a mai spus realizatorul.

Pentru a arăta şi mai bine cum au abordat producţia lui Game of Thrones, în special partea de final, Weiss a făcut o comparaţie cu finalul lui The Sopranos.

„Încă de la început, am discutat despre cum se va termina serialul. O poveste bună nu este tocmai bună dacă ai un final prost. Sigur că ne facem griji. Discuţia despre final este şi partea cea mai distractivă a serialului şi cea în legătură cu care oamenii iubesc să intre în discuţii contradictorii. Mi-a plăcut foarte mult felul în care David Chase a încheiat The Sopranos [cu surprinzătorul cadru negru, n. red.].“

„Am fost unul dintre acei oameni care au crezut că s-a stricat ceva. M-am ridicat şi am verificat firele, nu îmi venea să cred că a căzut cablul în cel mai important moment al serialului meu favorit. Cred că a fost cel bun final dintre toate posibile, însă oamenii s-au simţit, pe bună dreptate, înşelaţi şi aveau tot dreptul să se simtă aşa, cum şi eu am dreptul să îi consider idioţi. Ţin minte şi acum că eram în metrou, în drum spre Yankee Stadium, la câteva zile după ce s-a terminat serialul, şi toate cele trei discuţii care se purtau aveau acelaşi subiect [finalul lui The Sopranos]”.

Sezonul 8 Game of Thrones se lansează pe 15 aprilie. Urmărește finala Game of Thrones pe HBO GO! 

Exploreaza subiecte similare:

Game of Thrones, David Benioff, D.B. Weiss

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells