Rebecca Ferguson, dorită în Captain Marvel

de Ştefan Dobroiu în 11 Sep 2015
Cea mai sexy suedeză ar putea apărea în cel mai misterios blockbuster Marvel

Ne-a impresionat atât de mult în Mission: Impossible. Rogue Nation, încât i-am dedicat un articol (şi, se înţelege, o galerie de imagini). Iată că blockbusterul cu Tom Cruise în rolul principal a catapultat-o pe actriţa suedeză Rebecca Ferguson în rândul celor mai dorite staruri de la Hollywood, studiourile Marvel preferând-o pentru rolul principal din Captain Marvel, film aşteptat pe 2 noiembrie 2018.

Alegerea lui Ferguson este în acest moment doar la stadiul de zvon, dar actriţa suedeză are acea combinaţie de carismă, forţă şi versatilitate perfectă pentru primul film Marvel cu o supereroină în centrul atenţiei. Chiar dacă sunt mai bine de trei ani până la lansarea lui Captain Marvel, există mari şanse să facem cunoştinţă cu extraordinara Carol Danvers, în interpretarea Rebeccăi Ferguson, în Gardienii galaxiei 2 sau măcar în Avengers: Infinity War - Part I. Cei de slashfilm.com spun că zvonurile insistente au apărut exact la timp pentru a aştepta o includere a eroinei în Căpitanul America: Războiul civil.

Citeşte despre Thanos şi ce imensă ameninţare reprezintă el pentru viitorul galaxiei în Universul Cinematografic Marvel.

Membră a Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, Carol Danvers va fi afectată de explozia unui dispozitiv Kree, explozie ce îi combină genele umane cu cele ale rasei Kree. Eroina are o forţă extraordinară, poate zbura, poate absorbi şi emite energie şi uneori poate prevedea viitorul.

De scenariul filmului se ocupă Nicole Perlman (Gardienii Galaxiei) şi Megan LeFauve (animaţia Inside Out). Deocamdată nu a fost ales un regizor pentru blockbusterul aşteptat peste trei ani.

Până atunci, Rebecca Ferguson joacă un rol dublu în Despite the Falling Snow, are un rol principal în thrillerul The Girl on the Train şi unul secundar în aşteptatul Florence Foster Jenkins.

Exploreaza subiecte similare:

Rebecca Ferguson, Mission: Impossible - Rogue Nation, Captain Marvel, Guardians of the Galaxy, Avengers: Infinity War - Part I, Captain America: Civil War, Inside Out, Despite the Falling Snow, The Girl on the Train, Florence Foster Jenkins

Alte știri din cinema

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni

Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească.

Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos

La nouă ani după ce a prezentat Mad Max: Fury Road la Cannes, regizorul George Miller s-a întors miercuri pe Croazetă alături de Anya Taylor-Joy și Chris Hemsworth cu al cincilea episod din înflăcărata lui saga action adventure

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 13 septembrie 2015 11:22
Cineva care s-a afirmat in MI cu greu poate fi numit actor , indiferent cat de "cel mai sexy" e (greseala gramaticala intentionata , in cazul meu)Sexy nu are grad de comparatie desi sunt folositi in draci termeni ca :"cel mai sexy" , "cea mai sexy etc." "mai sexy decat "

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells