Primul lucru care-ţi vine în minte când te gândeşti la Friends with Benefits (nu ne place traducerea românească, Prietenie cu folos) este că subiectul seamănă suspect de mult cu No Strings Attached/Fără obligaţii, comedia cu Natalie Portman şi Ashton Kutcher pe afiş. Nouă ni se pare că filmul cu Justin Timberlake şi Mila Kunis este mult mai bun şi chiar merită o vizită în doi la cinema.
Dacă Portman şi Kutcher se potriveau ca nuca în perete (probabil doar Demi Moore se potriveşte cu mai tânărul Ashton, dar mai bine nu pe marele ecran), cu totul alta e situaţia în cazul lui Justin şi Mila: între cei doi există o chimie care dă foarte bine şi reuşeşte să te ţină în priză cu replici deştepte, chiar dacă povestea e departe de-a ieşi pe primul loc la concursul de originalitate.
Timberlake este Dylan, un art director la o publicaţie online al cărui ochi infailibil îl face să devină interesant pentru o revistă de bărbaţi. Trimisă să-l recruteze este head-hunterul Jaime (Kunis), care, cu un amestec de tupeu, sinceritate şi veleităţi de ghid turistic îl face pe Dylan să accepte postul, chiar dacă asta înseamnă să părăsească Los Angeles-ul pentru New York. Între cei doi se va înfiripa curând o prietenie cu totul şi cu totul neprofesională, iar legătura va deveni şi mai strânsă când se provoacă reciproc la o partidă de sex fără implicaţii sentimentale. Ai înţeles: prieteni, dar cu beneficii (sexuale!).
Povestea nu se îndepărtează ulterior de la reţetă şi ştii de la început că se va întâmpla ceva care să-i îndepărteze unul de celălalt şi apoi altceva care să-i apropie, dar previzibilul din spatele acestui film regizat de Will Gluck (are la activ şi succesul Easy A/Păcătoasa) nu umbreşte câteva atu-uri infailibile ale comediei: două staruri cu lipici (mai ales la noi), dialoguri inspirate, o regie alertă şi ritmată, o coloană sonoră bine aleasă şi aşa mai departe.
Bine stă Friends with Benefits şi la personaje secundare. Emma Stone apare la început în rolul fostei prietene a lui Dylan, a cărei isterie îl împinge probabil pe vajnicul art director în braţele lui Jaime. Woody Harrelson este Tommy, colegul gay al eroului, iar Patricia Clarkson mama iresponsabilă a eroinei. Richard Jenkins vine cu Alzheimer (pentru emoţie) şi înţelepciune (Dylan trebuie să-şi dea seama la un moment dat ce vrea de la viaţă), iar de partea comică se ocupă micul Nolan Gould, pe care ar trebui să-l ştii din sitcomul multi-premiat O familie modernă, unde interpretează rolul mezinului cam nătâng al clanului Dunphy.
Filmul se lansează pe 9 septembrie în toată ţara şi n-ar fi rău să-ţi iei cea mai bună prietenă (sau cele mai bune prietene) şi să te răcoreşti la cinema. Cine ştie, poate-ţi vin idei!
Scântei sexy: Friends with Benefits
de Ştefan Dobroiu în 1 Sep 2011Citeşte şi:
Taguri:
Friends with Benefits, No Strings Attached, Natalie Portman, Ashton Kutcher, Justin Timberlake, Mila Kunis, Demi Moore, Will Gluck, Easy A, Emma Stone, actor
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Alexandra Maria Lara
Rachele Brooke Smith
John Huston
Reese Witherspoon
Gone
Scent of a Woman
Ioana Scarlatescu
Tyson
102 Dalmatians
Rob Zombie
Faces in the Crowd
Cuibul salamandrelor
Jackie
The X-Files: I Want to Believe
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!
Vistrian Roman
Greenland
Dracula Untold
A Different Loyalty
The Ladykillers
Ben Kingsley
Un camino hacia el destino
Minka Kelly
Simon Woods
Pompeii
Der Untergang
Om Shanti Om
Cross of Iron
And Now for Something Completely Different
Hacksaw Ridge
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Scântei sexy: Friends with Benefits
Părerea ta
Spune-ţi părerea