Scurt/4: poveşti din spatele camerei

27 Nov 2014
Detalii inedite despre producţia "istoriilor de inimă neagră" de văzut pe marile ecrane

Scurt/4: Istorii de inimă neagră va avea premiera de gală vineri, 28 noiembrie, la Cinema Studio din Bucureşti. În aceeaşi zi, filmul îşi începe traseul prin cinematografele din întreaga ţară. Proiectul Scurt/4 reuneşte scurtmetrajele O lume nouă (regia Luiza Pârvu), Trece şi prin perete (regia Radu Jude), Kowalski (regia Andrei Creţulescu) şi Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină).

Iată mai jos detalii inedite despre filmările acestor scurtmetraje independente.

Kowalski (regia Andrei Creţulescu)
Regizorul Andrei Creţulescu nu este la prima colaborare cu actorii Şerban Pavlu, Andi Vasluianu şi Dorian Boguţă. După filmările friguroase pentru anteriorul scurtmetraj Bad Penny, realizat în aceeaşi echipă, cei trei actori i-au spus lui Andrei că se-ncumetă cu drag la o nouă aventură, cu condiţia să se întâmple „la căldură”. Drept urmare, Kowalski a fost filmat fix un an mai târziu, în octombrie 2013, la Old Nick Pub din Bucureşti. Filmările pentru acest plan secvenţă în cadru fix de 17 minute au durat două zile - în care s-au tras 26 de duble. Câştigătoare a fost dubla 19. Cât despre vinul din film, acesta e cât se poate de veritabil şi a fost băut în cinstea Rodicăi Lazăr care s-a aniversat în timpul filmărilor – ocazie cu care „făptaşii” au hotărât că „trilogia” începută cu Bad Penny şi continuată de Kowalski se va încheia peste încă un an, la mare, cu Ramona.

Trece şi prin perete (regia Radu Jude)
Singura producţie românească selecţionată la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 2014, unde a fost recompensată cu Menţiunea Specială a Juriului secţiunii Quinzaine des Réalisateurs, este tot un plan secvenţă. Filmările la Trece şi prin perete s-au desfăşurat pe parcursul unei singure zile, iar într-o săptămână filmul a fost terminat. Radu Jude se află la cea de-a cincea colaborare cu Gabriel Spahiu şi la cea de-a şasea cu Şerban Pavlu a cărui voce se aude din off la mijlocul filmului.
     
Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină)
Deşi în film sunt patru interioare, în realitate, s-a filmat în doar două apartamente, spaţiul fiind utilizat la maximum în aşa fel încât să creeze impresia că au fost patru locaţii. Iulia Rugină povesteşte: „Mi-amintesc de secvenţa de început - cu Paul în cada plină cu apă - când am inundat-o pe vecina de dedesubt. Eram vreo patru persoane care dădeam la mop şi ştergeam băltoacele din casa Crăiţei Nanu - prietena noastră, care nu ne-a tăiat de pe lista de prieteni după filmarea aia.”

Mama Iuliei Rugină, de profesie chimist, a dat şi ea o mână de ajutor la filmări – nu doar că a făcut figuraţie specială, fiind unul dintre fanii Angelei Similea, dar s-a şi ocupat de efecte speciale: „Tot ce se întâmplă în materie de sânge, fum, licori care bolborosesc şi tot ce mai apare spectaculos în camera celor două fete bizare care 'fac vrăji' sunt creaţia doamnei Rugină, unul dintre oamenii foarte apropiaţi nouă care ne ajută necondiţionat, orice 'rol' ar primi în proiectele noastre”, spune Ana Agopian, una dintre cele trei scenariste ale filmului, alături de Oana Răsuceanu şi Iulia Rugină.

O lume nouă (regia Luiza Pârvu)
Scurtmetrajul de epocă filmat cu un an în urmă în Ferma Wyckoff, cea mai veche clădire din New York, are o poveste cu totul aparte. Filmul, inspirat din mărturiile primilor emigranţi români în Statele Unite, printre care s-au numărat şi membri ai familiei scenaristului Toma Peiu, a fost finanţat parţial prin crowdfunding. Mulţi români din ţară şi din diaspora au susţinut direct realizarea lui, alături de membrii distribuţiei şi ai echipei de filmare, care au lucrat gratis, de producătorii, co-producătorii şi producătorii asociaţi ai filmului, care au contribuit decisiv la filmarea şi post-producţia filmului.

Costumele purtate de actori au fost concepute şi închiriate la Bucureşti, de către scenografele Lulu Petrescu şi Adriana Răcăşan, împachetate în geamantanul de lemn al personajului Ana Ciotloş şi aduse peste Ocean ca bagaj de cală de actriţa Olimpia Melinte, aflată la a treia colaborare cu regizoarea Luiza Pârvu, după rolurile din Draft 7 şi My Baby.

Toate cele patru scurtmetraje pot fi văzute în România numai în cadrul omnibusului Scurt/4: Istorii de inimă neagră, distribuit în cinematografe de Freealize. Din 28 noiembrie, spectatorii din Bucureşti, Braşov, Botoşani, Craiova,  Cluj, Constanţa, Focşani, Iaşi, Piteşti, Piatra Neamţ, Slobozia, Târgu Mureş sunt aşteptaţi, aşadar, la cel mai aparte film românesc al anului.

Foto: secţiune din afişul omnibusului.

Exploreaza subiecte similare:

Scurt/4: Istorii de inimă neagră, Kowalski, Trece şi prin perete, Să mori de dragoste rănită, O lume nouă

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells