O poveste de dragoste complicată și magică, adaptată de Steven Moffat după îndrăgitul roman al lui Audrey Niffenegger și regizat de David Nutter, Soția călătorului în timp/The Time Traveler's Wife, spune povestea cuplului Clare și Henry și a căsniciei lor care are o problemă... călătoria în timp.
Steven Moffat și David Nutter dezvăluie în acest interviu mai multe despre primul sezon al serialului HBO The Time Traveler's Wife, compus din șase episoade, care a avut premiera pe HBO Max.
Care a fost abordarea voastră față de adaptarea unei povești cunoscute și foarte îndrăgite?
Steven Moffat: Bănuiesc că mereu trebuie să pornești de la presupunerea că nu e vorba doar de asta, dacă înțelegi ce zic: tot ce trebuie să faci mereu e să spui povestea. Iarăși, nu poți face presupuneri că toată lumea o știe. Și în mod clar nu poți presupune că toată lumea o ține minte. Deci trebuie să te porți de parcă ar fi ceva nou. Pentru că, de fapt și de drept, chiar dacă mă uit la o nouă versiune a lui Sherlock Holmes sau ceva de genul, sunt entuziasmat să văd povestea reinterpretată. Publicul cel mai ușor de sedus este chiar cel care deja iubește povestea.
David Nutter: ...și în ceea ce mă privește pe mine, câteodată, ca regizor, important nu e să citesc materialul sursă, pentru că, pentru mine, scenariul este materialul sursă. Aia e Biblia mea, în anumite privințe - ce trebuie să faci e să studiezi și să te concentrezi și să examinezi asta dincolo de orice.
Cum a fost să faceți casting pe Zoom?
SM: Păi, nu e deloc mai bine decât modul tradițional! Aș vrea să fim toți la aceeași masă acum, dar a funcționat și așa. Am găsit oameni potriviți. Sunt sigur că David are mai multe de spus despre asta. Dar am avut un Zoom pentru testat chimia, să vedem dacă Rose Leslie și Theo James au chimie unul cu celălalt, fără să se întâlnească. Cumva a funcționat. Dar nu cred că aș continua să fac castinguri pe Zoom.
DN: Un lucru care mi s-a părut interesant la munca pe Zoom a fost că, atunci când i-am spus lui Rose că Theo James citea pentru rolul lui Henry, a făcut o față interesantă și cumva m-am gândit... „ok!”. Și apoi când au început să citească împreună, am simțit imediat o conexiune între ei. Am aflat că au lucrat foarte puțin împreună - nu știu dacă personajele lor s-au intersectat - la Downton Abbey; Au lucrat împreună puțin și au apucat să se cunoască, la modul lejer. Așa că am simțit niște pasiune, o legătură acolo, ceea ce a fost fantastic.
De ce ați spune că The Time Traveler’s Wife e o poveste de dragoste modernă și cum diferă de alte povești de dragoste?
SM: Cred că timpul e bătaia de tobă care le pecetluie soarta. Timpul este inamicul. Cum diferă? Diferă pentru că, înainte de finalul poveștii, Henry își va pierde picioarele. Și, știi, au timp limitat împreună. E o poveste - și acest lucru e adevărat și pentru carte - care îți spune că, oricât de fericiți ar fi, oricât de îndrăgostiți, „fericiți până la adânci bătrâneți” e o minciună. „Fericiți pentru o vreme” e tot ce pot să spere. Ce cred că a făcut Audrey atunci când a inventat această poveste e să ia o relație fericită și să spună că o relație fericită e de fapt sursa tragediei, pentru că totul se va încheia. Îmi pare rău să-ți stric ziua, dar așa se întâmplă lucrurile.
DN: Exact. În ceea ce mă privește pe mine, fac asta de ceva timp și din toată munca și proiectele majore la care am lucrat, ăsta e cel mai bun. Și trebuie să-ți spun că n-o să găsești o poveste de dragoste mai bună la TV sau în filme, asta e o garanție. Și de asemenea vreau să-ți spun că povestea asta e atemporală, dar și vine la momentul oportun: într-o lume în care am fost separați de COVID și am fost atât de singuri în atât de multe situații, acesta e un show care va aduce oamenii laolaltă.
Ce v-a atras la povestea asta? Și ce v-a inspirat să o transformați într-o mini-serie?
SM: În cazul meu, și eu am fost primul în cazul ăsta, am citit cartea pentru prima oară imediat ce a apărut sau aproape imediat și am adorat-o. Absolut am adorat-o. O poveste minunată. Și în momentul acela eram în fazele incipiente ale scenariilor pentru „Doctor Who”. I-am sugerat lui Russell T. Davies [pe vremea aceea scenarist principal la Doctor Who] să facem un episod asemănător cu cartea. Așa că am scris acest episod numit „The Girl in the Fireplace” [Fata din șemineu], care a apărut la TV, și care are niște asemănări cu The Time Traveler's Wife. În cartea următoare a lui Audrey, are un personaj care se uită la „The Girl In the Fireplace” la TV. Așa că mi-am dat seama în acel moment că și-a dat seama că i-am furat ideea și apoi și ea mi-a furat ideea! Apoi am intrat în contact și ne-am împrietenit și ne-am plăcut și a venit la o proiecție cu unul din episoadele din „Doctor Who” în care apărea River Song și tot așa. După ce am improvizat pe marginea lui „The Time Traveler's Wife” de mai multe ori în „Doctor Who”, în ultima zi de producție, producătorul Brian Minchin a menționat că ar vrea să cumpere drepturile pentru „The Time Traveler's Wife”. Poate am putea face o versiune TV. Și iată-ne aici, într-o perioadă scurtă de timp când vine vorba de dezvoltarea proiectelor de televiziune. A fost un proces rapid și vine din cel mai bun loc posibil - din dragostea față de carte.
DN: Am avut mult succes cu Warner Brothers și proiecte de televiziune și tot așa. Și singurul lucru pe care îl știu de la început este că, dacă nu simt ceva, atunci nu pot regiza acea poveste. Dacă nu mă mișcă scenariul, dacă nu mă atinge, nu pot crea nimic. Când am citit scenariul a fost absolut cel mai personal, cel mai revelator, cel mai ambițios - în ceea ce privește spunerea unei povești mai pline de emoții ca niciodată - pe care l-am citit. Fiecare moment era special. Și a fost un proiect pe care nu l-am putut refuza.
Ce vă atrage la ideea de călătorii în timp ca temă a poveștii?
SM: Iubesc călătoriile în timp. Reprezintă un mod diferit de a-ți privi viața. Și asta face cartea în mod sclipitor: când îți aranjează viața într-o ordine aleatorie, călătoria în timp te face să vezi că iubirea și pierderea sunt complet legate una de cealaltă, una o presupune pe cealaltă. Și ideea asta e ceva vast pentru mine: înseamnă că fericirea înseamnă tristețe, înseamnă că „împreună” înseamnă „separat”. Lumina înseamnă umbră. Atracția genului mai larg al călătoriilor în timp este că, dacă poți face asta, poți ajunge pe un țărm care e imposibil de atins prin alte mijloace. Tu și cum mine nu putem merge ieri sau săptămâna trecută și nu putem merge în următorii 100 de ani, decât dacă trăim o perioadă incredibilă de timp. Locurile în care nu putem merge niciodată sunt cu adevărat exotice pentru noi. Și călătoria în timp e un mod de a merge în locuri pe care nu le poți atinge.
DN: Mi se pare că publicul și oamenii care iubesc poveștile science fiction cu adevărat se atașează emoțional atât de puternic. Sunt atât de mișcați și de emoționați de ele, iar viețile lor emoționale sunt legate profund de aceste povești.
***
O producție de televiziune HBO și Warner Bros., după cartea lui Audrey Niffenegger, seria este produsă executiv de Steven Moffat („Doctor Who”, „Sherlock”), Sue Vertue și Brian Minchin prin Hartswood Films; Joseph E. Iberti; și David Nutter.
